ICCJ. Decizia nr. 4082/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4082/2010

Dosar nr.41/32/2010

Şedinţa publică din 5 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ, prin Sentinţa nr. 7 din 29 ianuarie 2010, a admis cererea formulată de reclamantul R.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 1.653 din 5 octombrie 2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond şi totodată, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 10,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamantul a fost numit director coordonator al Clubului Sportiv Municipal Bacău prin Ordinul nr. 938 din 22 mai 2009 emis de pârât, între părţi încheindu-se şi Contractul de management nr. 267 din 23 mai 2009 cu o durată de 4 ani.

La data de 5 octombrie 2009, pârâtul emite Ordinul nr. 1.653 prin care dispune încetarea contractului de management, începând cu data de 21 octombrie 2009 în conformitate cu art. 3 din contract.

Ordinul nr. 1.653 din 5 octombrie 2009 s-a întemeiat pe dispoziţiile OUG nr. 37/2009 şi HG nr. 527/2009.

La data de 9 octombrie 2009 se emite un nou Ordin cu nr. 1.743 în care se precizează că bază legală a Ordinului nr. 1.653 şi a notificării nr. 790 din 5 octombrie 2009 se completează cu prevederile OUG nr. 105/2009.

În aceste condiţii, reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 1.653 din 5 octombrie 2009 până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ cu privire la fondul cauzei.

Analizând îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv existenţa unor cazuri bine justificate şi iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a apreciat că îndeplinirea primei condiţii rezultă din motivarea sumară a ordinului contestat, în concret, din maniera în care a înţeles pârâtul să-şi fundamenteze în drept Ordinul nr. 1.653 din 5 octombrie 2009, făcând trimitere, printr-un ordin emis ulterior la dispoziţiile OUG nr. 105/2009, care nu era în vigoare la data emiterii ordinului contestat şi în condiţiile în care, Curtea Constituţională a pronunţat în cadrul controlului de constituţionalitate a priori Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, prin care Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice a fost declarată neconstituţională.

În ce priveşte îndeplinirea celei de-a doua condiţii, a prevenirii unei pagube iminente, prima instanţă a apreciat că încetarea contractului de management creează premisa producerii unei pagube în patrimoniul reclamantului, atât pe plan material, fiind privat de remuneraţia stabilită în contract, cât şi pe plan profesional, întrucât măsura încetării contractului de management după doar 5 luni de la încheierea acestuia este de natură a crea suspiciuni cu privire la profesionalismul reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii distincte impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.

Cu privire la prima condiţie, existenţa unor cazuri bine justificate, s-a susţinut, contrar celor reţinute de către judecătorul fondului, că încetarea Contractului de management nr. 267 din 23 mai 2009 a intervenit în temeiul art. 3 din acest contract, coroborat cu prevederile art. 9 din modelul cadru de contract de management reglementat de HG nr. 527/2009, respectiv prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul.

Cu privire la ce-a doua condiţie, prevenirea unei pagube iminente, s-a susţinut că măsura suspendării executării actului administrativ are un caracter de excepţie, în reglementarea căreia, legiuitorul a avut în vedere protejarea instituţiei publice, şi nu iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul reclamantului, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce succed.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.

Îndeplinirea respectivelor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.

Ordinul nr. 1.653 din 5 octombrie 2009 a fost emis în temeiul OUG nr. 37/2009, fără ca motivul încetării contractului de management să se regăsească în una din cauzele enumerate la art. 9 al respectivului contract.

Actul normativ care a constituit temeiul legal al acestui ordin a fost abrogat prin OUG nr. 105/2009.

De asemenea, atât legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 (supusă controlului de constituţionalitate anterior promulgării), cât şi prevederile din respectiva ordonanţă ce au fost preluate integral în OUG nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstituţionale.

Curtea Constituţională a statuat astfel că, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială, încălcând dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.

S-a reţinut, totodată, că OUG nr. 37/2009 a exprimat, prin dispoziţiile sale, o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, punând în discuţie însuşi regimul constituţional şi legal al funcţiei publice.

Totodată, în condiţiile în care prin actele contestate, s-a dispus în niciun mod asupra unei eventuale încadrări a reclamantului pe o funcţie de execuţie, îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei a fost corect reţinută, lipsirea acestuia de drepturile salariale, în integralitatea lor, echivalând cu un prejudiciu material previzibil şi dificil de reparat, în acest caz particular supus evaluării.

În consecinţă, nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva Sentinţei nr. 7 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4082/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs