ICCJ. Decizia nr. 2871/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2871/2010
Dosar nr. 1055/42/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub. nr. 12335/281/2008, reclamanta SC R.A.R. SA, a solicitat contradictoriu cu Ministerul Economiei şi finanţelor – A.N.A.F. Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Activitatea de Administrare a Veniturilor Statului, pe calea contestaţiei la executare, anularea titlului executoriu din 11 septembrie 2008 emis de pârâtă în Dosarul fiscal nr. 1093/2007, anularea formelor de executare întocmite în acelaşi dosar de executare, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei şi totodată, a invocat excepţia de nelegalitate a deciziei de impunere şi a titlului executoriu.
Investit cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a deciziei de impunere şi a titlului executoriu, prin încheierea din 17 februarie 2009 a Judecătoriei Ploieşti. Tribunalul Prahova a disjuns capătul de cerere privind soluţionarea excepţiei de nelegalitate a titlului executoriu din 11 septembrie 2008 emis de A.N.A.F., de capătul de cerere privind excepţia de nelegalitate a deciziei de impunere nr. 1369/2007 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, şi admiţând excepţia necompetenţei materiale cu privire la primul capăt de cerere, prin sentinţa nr. 483 din 15 octombrie 2009, a trimis acest capăt de cerere spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti.
Astfel investită cu soluţionarea cauzei. Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 32 din 11 februarie 2010, a respins această excepţie ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel, a reţinut, în esenţă, faptul că titlul executoriu din 11 septembrie 2008 emis de A.N.A.F., nu constituie act administrativ în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea n r.554/2004, astfel încât excepţia de nelegalitate invocată împotriva acestuia nu poate fi primită, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs în termen, motivat pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată în motivele de recurs că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 304 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de probele administrate şi de situaţia de fapt din care rezultă pe de-o parte nelegalitatea actelor administrative contestate şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 având ca obiect suspendarea deciziei de impunere din 13 martie 2007.
Se arată în motivele de recurs că societatea recurentă are drepturi patrimoniale vătămate în condiţiile în care este suspendată nelegal soluţionarea contestaţiei administrative formulate până la rezolvarea cererii penale, în condiţiile în care executarea silită contra societăţii recurente a continuat prin poprirea conturilor societăţii.
La dosar recurenta a depus concluzii scrise.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, soluţia respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate invocată fiind corectă, în cauză nefiind îndeplinite prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În primul rând din motivele de recurs nu rezultă o critică în concret a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate invocată în dosarul Judecătoriei Ploieşti având ca obiect contestaţia la executare formulată de recurentă împotriva titlului executoriu din 11 septembrie 2008 şi cererea de suspendare a deciziei de impunere din 13 martie 2007.
Dispoziţiile invocate în recurs – art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în raport de obiectul cauzei, iar soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate este legală pentru următoarele motivele.
În primul rând actele contestate nu pot fi verificate pe calea excepţiei de nelegalitate nefiind acte administrate de sine stătătoare admisibil a fi contestate pe excepţie în condiţiile în care contestaţia administrativă formulată împotriva acestor acte a fost suspendată până la soluţionarea sesizării penale formulate. Iar soluţia de suspendare administrativă a contestaţiei a rămas definitivă în urma soluţionării recursului prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 164 din 17 ianuarie 2008.
Prin Decizia irevocabilă a fost respinsă şi cererea de suspendare formulată de recurentă.
În al doilea rând excepţia de nelegalitate invocată este inadmisibilă pe motiv că actele contestate pe calea excepţie de nelegalitate formează însăşi obiectul contestaţiei la executare. Aceste acte nu pot forma obiectul unei acţiuni directe, contestaţia administrativă fiind suspendată şi pe cele de consecinţă în cauză nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.A.R. SA împotrivă sentinţei nr. 32 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2873/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2866/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
