ICCJ. Decizia nr. 2873/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2873/2010
Dosar nr.461/45/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 224/CA din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea introdusă de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.S., a anulat Ordinul nr. 452 din 23 aprilie 2009, emis de pârâtă şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de director executiv adjunct al Casei de Pensii Vaslui. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a luat act de renunţarea de către reclamantă la capătul de cerere referitor la achitarea drepturilor salariale şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 4,3 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, faptul că reclamantul V.M. a fost numit prin Decizia nr. 593 din 24 iunie 2005, emisă de Casa Naţională de Pensii, în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Vaslui, funcţie din care a fost eliberat în baza Ordinului nr. 452 din 23 aprilie 2009, emis de C.N.P.A.D.S., ca urmare a desfiinţării acesteia conform prevederilor OUG nr. 37/2009.
La data de 25 mai 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, în condiţiile în care, anterior, prin cererea sa din 20 mai 2009, solicitase conform art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, ocuparea postului vacant de consilier superior, grad I, vacant, ori de inspector principal, în aceeaşi instituţie. La data de 07 iunie 2009, reclamantului i-a fost adus la cunoştinţă Ordinul nr. 752 din 22 mai 2009 de modificare a raportului său de serviciu, prin mutarea pe funcţia publică de inspector cl. I, grupa profesională asistent, treapta de salarizare 3, mutare pe care reclamantul a considerat-o abuzivă.
Raportat la această situaţie de fapt, Curtea de Apel a constatat ca fiind dovedit faptul că reclamantul a fost numit în condiţiile Legii nr. 188/1999 într-o funcţie publică de conducere, că acesta a fost eliberat din funcţie prin actul administrativ contestat şi că pe data la care a expirat preavizul dat prin Ordinul nr. 452 din 23 aprilie 2009, reclamantul a fost numit, prin ordinul nr. 752 din 22 mai 2009 într-o funcţie de execuţie la unitatea pârâtă.
Reţinând apoi, că Ordinul nr. 452 din 23 aprilie 2009 a fost emis de pârâtă în temeiul şi în vederea aplicării dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, a cărei lege de aprobare a fost declarată ca neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel a apreciat că toate actele emise în baza şi în vederea aplicării OUG nr. 37/2009 trebuie să aibă aceeaşi soartă ca Ordonanţa însăşi, din moment ce autoritatea ce este desemnată garant al supremaţiei Constituţiei a stabilit fără echivoc, că „legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională”, pârâta nemaiputându-şi afirma legalitatea actului emis atâta timp cât întreaga construcţie normativă pe care el s-a sprijinit a fost desfiinţată în cadrul controlului de constituţionalitate.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, faptul că în mod eronat instanţa a admis acţiunea reclamantei pentru motivul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 afectează atât valabilitatea OUG nr. 37/2009, cât şi a actelor emise în temeiul acestui act normativ.
Recurenta a susţinut astfel, că Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională se aplică numai pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate era în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, OUG nr. 37/2009 producând efecte până la data abrogării sale prin OUG nr. 105/2009 – efecte valabile indiferent de soluţia Curţii Constituţionale pronunţată prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009.
A mai susţinut recurenta, că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică de conducere ocupată nu a fost rezultatul voinţei arbitrare a instituţiei pârâte, ci a fost consecinţa desfiinţării acestei funcţii prin efectul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009; că eliberarea reclamantului din funcţia publică s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, în sensul că acordul de voinţă al acesteia nu era necesar pentru legala eliberare din funcţia publică deţinută; şi că funcţia publică deţinută de reclamantă fiind desfiinţată prin prevederile unui act normativ aflat în vigoare, în mod nelegal instanţa de fond a obligat pârâta la reintegrarea reclamantului pe un post care nu mai există după data de 23 mai 2009, dată la care expira termenul de preaviz.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, prin Ordinul nr. 452 din 23 aprilie 2009 emis de preşedintele C.N.P.A.D.A.S., intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Vaslui.
Măsura desfiinţării postului de director executiv, dispusă prin ordinul menţionat, a fost întemeiată în drept de către autoritatea emitentă, pe dispoziţiile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Legea pentru aprobarea OUGnr. 37/2009 a fost însă declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 758/06.11.2009. Curtea Constituţională, reţine în motivarea acestei Decizii ca prin reglementările sale, OUG nr. 37/2009, „afectează” statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, adoptată de Parlament privind prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
Prin conţinutul reglementării, reţine Curtea Constituţională, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod temeinic şi legal prima instanţă, dând forţă juridică principiului potrivit căruia între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare, a constatat că ordinul nr. 452/2009, nu poate fi menţinut ca legal, acesta trebuind a fi înlăturat din circuitul juridic ca efect al înlăturării, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, din ordinea juridică internă a actului normativ cu putere de lege, în temeiul căruia acest ordin a fost adoptat.
Susţinerea recurentei potrivit căreia Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale nu poate produce efecte în ceea ce priveşte ordinul atacat în cauză, fiind pronunţată ulterior emiterii acestuia, este nefondată.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, Deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
În legătură cu acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Mai mult, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin Ordonanţe sau Dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele deciziei instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care recurenta a arătat că prima instanţă a ignorat faptul că eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere ocupată nu a fost rezultatul voinţei arbitrare a instituţiei pârâte, ci a fost consecinţa desfiinţării acesteia prin efectul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, şi că această funcţie fiind desfiinţată prin prevederile respectivului act normativ, în mod nelegal ar fi obligat-o la reintegrarea intimatului-reclamant pe un post care, practic, nu mai există, Înalta Curte constată că acestea sunt de asemenea nefondate, având la bază dispoziţiile aceleiaşi OUG, or, ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.
În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte va constata că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinţei nr. 224/ CA din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2898/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2871/2010. Contencios → |
|---|
