ICCJ. Decizia nr. 2915/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2915/2010
Dosar nr. 8484/1/2009
Şedinţa publică de la 2 iunie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 4147 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei nr. 87/ CA din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa, investită cu soluţionarea recursului declarat de pârâtă, a reţinut că obiectul acţiunii introductive îl constituie cererea reclamantului M.I. de anulare a Deciziei nr. 829/2008 emisă de C.N.P.A.S. şi de repunere a reclamantului în funcţia deţinută.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului declarat de C.N.P.A.S., a constatat că excepţiile invocate de recurentă privind netimbrarea, excepţia de prematuritate, de inadmisibilitate a acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, reiterate prin motivele de recurs, sunt neîntemeiate şi în mod corect au fost respinse de instanţa de fond.
Pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar a constatat că decizia ce face obiectul acţiunii judiciare nu cuprinde motivarea în fapt, constând în descrierea abaterii disciplinare, iar trimiterea la raportul Comisiei de Disciplină nu poate suplini lipsa menţiunilor din decizia atacată, privind descrierea şi a interpretarea faptelor ce constituie abatere disciplinară şi care ar justifica aplicarea sancţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire C.N.P.D.A.S., criticând decizia pronunţată şi indicând ca motiv de revizuire dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, recurenta a arătat că există contrarietate de hotărâri, între Decizia nr. 4147/2009 şi Decizia nr. 425/2010 pronunţate de Înalta Curte într-o cauză cu acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi şi a solicitat anularea Deciziei nr. 4147/2009 ca fiind nelegală şi netemeinică.
De asemenea, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Motivele cererii formulate au arătat că instanţele, de fond şi recurs, în mod greşit au considerat că Decizia nr. 829 din 31 octombrie 2008 este nelegală, întrucât actul atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor art. 77 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999. Astfel, s-a arătat că motivele, pe fondul cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate şi s-a susţinut legalitatea actului administrativ atacat.
Înalta Curte sesizată cu cererea de faţă şi procedând la verificarea acesteia a constatat că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V- Cap. II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 1, pct. 2 şi pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Din textul menţionat rezultă că, pentru hotărârile pronunţate de instanţa de recurs, legiuitorul a impus o condiţie generală de admisibilitate a unei cereri de revizuire şi anume aceea că asemenea hotărâri pot forma obiectul unei cereri de revizuire numai dacă prin recurs se evocă fondul cauzei, în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, potrivit acestui text legal, coroborat cu dispoziţiile art. 316 C. proc. civ., o instanţă de recurs evocă fondul cauzei când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanţa de fond, precum şi temeiurile de drept existente, schimbând situaţia de fapt stabilită de instanţa a cărei hotărâre a fost casată ori modificată, pronunţând o soluţie proprie şi diferită de cea dată anterior în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, prin Decizia nr. 4147/2009 Înalta Curte a menţinut soluţia dată de instanţa de fond, astfel încât decizia pronunţată în recurs nu îndeplineşte condiţia impusă de prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de faţă nu întruneşte cerinţele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.
Analizând şi motivul privind contrarietatea de hotărâri, Înalta Curte a procedat la verificarea hotărârilor enunţate ca fiind contradictorii şi a constatat că prin sentinţa nr. 87/ CA din 8 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4147/2009 a Înaltei Curţi a fost anulată Decizia C.N.P.A.S. nr. 829 din 31 octombrie 2008 şi s-a dispus reintegrarea reclamantului M.I. în funcţia publică de conducere de director executiv al C.J.P. Alba, precum şi plata către acesta a sumei de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 139/F/CA/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba - Iulia, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 425 din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi, a fost respinsă acţiunea reclamantului având ca obiect anularea Ordinului din 23 aprilie 2009 emis de C.N.P.A.S., precum şi cererea de suspendare a acestui ordin.
Or, din analiza celor două hotărâri, invocate ca fiind contradictorii, rezultă că obiectul pricinii nu a fost identic, situaţie în care Înalta Curte a constatat că nici sub acest aspect nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Este evident că atunci când se solicită revizuirea pentru contrarietate de hotărâri se are în vedere întotdeauna anularea celei din urmă hotărâri potrivnice, care ar fi pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat. Acesta este unicul sens al textului de lege arătat.
Or, revizuenta este într-o eroare deplină când solicită anularea primei hotărâri definitive şi irevocabile, pentru care nu există autoritatea de lucru judecat, dar a cărei soluţie o nemulţumeşte pe deplin.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de C.N.P.D.A.S. împotriva Deciziei nr. 4147 din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2005/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2916/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
