ICCJ. Decizia nr. 2918/2010. Contencios. Alte cereri. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2918/2010
Dosar nr. 8421/1/2009
Şedinţa publică de la 2 iunie 2010
Asupra cererii de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petenţii C.I. şi C.A. au solicitat anularea Deciziei nr. 1064 din 25 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3083/1/2009 în materie penală.
În motivarea acţiunii, petenţii au arătat faptul că Decizia nr. 1064/2009 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost redactată în termenul legal, astfel încât li s-a produs o vătămare prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri.
De asemenea, petenţii au solicitat angajarea răspunderii statului şi, pe cale de acţiune în regres a persoanelor care au cauzat prejudicierea dreptului. Au solicitat daune civile în valoare de 15.000 euro pentru fiecare petent.
Au invocat ca temei în drept dispoziţiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ, art. 21 şi art. 52 alin. (3) din Constituţia României, art. 998-1000 C. civ., art. 246 şi 249 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sesizată cu soluţionarea cererii de faţă a constatat că este inadmisibilă, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că petenţii au solicitat anularea unei decizii pronunţate de Înalta Curte în materie penală, solicitând expres instanţei de contencios administrativ să anuleze decizia arătată în temeiul Legii nr. 554/2004.
Or, controlul judecătoresc se realizează întotdeauna potrivit unei proceduri stabilite prin lege organică, iar hotărârea unei instanţe penale nu poate constitui niciodată obiect al acţiunii în contencios administrativ, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care reglementează finele de neprimire.
De altfel, Curtea Constituţională a reţinut, în considerentele Deciziilor nr. 946/2007 şi nr. 182/2006, faptul că textul de Lege (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004) nu sustrage în mod absolut controlului judecătoresc actele la care se referă, întrucât în mod evident actele respective sunt supuse unei alte proceduri judiciare, deci controlul lor judecătoresc se realizează potrivit unei alte proceduri stabilite prin lege organică.
În jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 542/2006, Decizia nr. 464/2003, Decizia nr. 171/2005 şi Decizia nr. 243/2006) s-a reţinut faptul că accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului.
În materia soluţionării cererilor referitoare la calea de atac formulată împotriva unor hotărâri judecătoreşti, pronunţate într-o anumită materie, legiuitorul a adoptat o procedură specială, prevăzută de codul de procedură penală, în cazul dedus judecăţii, fără a periclita însă exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părţilor şi fără ca prin această procedură să se aducă atingere dreptului de acces la un tribunal, în înţelesul dat acestuia de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi reflectat în jurisprudenţa în materie a C.E.D.O., cât şi de Constituţia României şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Constituţie precizează că atât condiţiile, cât şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin Lege organică, motiv pentru care urmează să respingă cererea de faţă, ca o consecinţă a nesocotirii prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, privind obligativitatea respectării legilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de C.I. şi C.A. ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2917/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2924/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
