ICCJ. Decizia nr. 3250/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3250/2010
Dosar nr. 935/57/2009
Şedinţa publică de la 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a Judeţului Hunedoara şi A.F.P. Deva, în principal, anularea Deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de către pârâta D.G.F.P. Hunedoara şi obligarea acesteia să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009; în subsidiar, anularea Deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de către D.G.F.P. Hunedoara şi anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009 emisă de către A.F.P. Deva în ceea ce priveşte suma de 688.394 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, cu majorări de întârziere aferente; exonerarea reclamantei de la plata următoarelor obligaţii fiscale; 426.392 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar şi 262.002 lei reprezentând majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta arată că decizia de impunere este nelegală în privinţa impozitului pe profit şi majorări de întârziere deoarece modificările aduse C. fisc. prin Legea nr. 372/2007 de aplicare a O.U.G. nr. 110/2006 au nesocotit dispoziţiile art. 4 alin. (1) C. fisc. care stabilesc că prevederile acestui cod se modifică şi completează numai prin lege promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, iar alin. (2) prevede că orice modificare sau completare intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.
Ulterior, la termenul din 28 octombrie 1009, reclamanta a depus o precizare la acţiune şi a arătat că pârâta D.G.F.P. Hunedoara în mod greşit a respins ca nemotivată contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009, deoarece motivele au fost înregistrate la organul fiscal la data de 16 aprilie 2009.
Se mai susţine de către reclamantă că de la data depunerii motivelor şi până la data soluţionării contestaţiei a trecut o lună şi jumătate, astfel că organele fiscale aveau obligaţia, în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, de a examina motivele contestaţiei şi nu să procedeze la anularea acesteia ca nemotivată.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 250/F/ CA din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea formulată de către reclamanta SC T.C. SRL, a anulat Decizia nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Hunedoara şi a obligat-o pe aceasta să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009 emisă de pârâta A.F.P. Deva.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, deşi din dispoziţiile art. 206, 207 şi 213 din O.U.G. nr. 92/2003 rezultă nu numai necesitatea motivării contestaţiei, considerată o cale administrativă de atac, ci şi faptul că analizarea acesteia urmează a se face în raport cu susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele aflate la dosarul cauzei, totuşi legiuitorul a omis să precizeze termenul în care ar trebui depuse motivele de fapt şi de drept ale contestaţiei sau complinite celelalte neregularităţi formale ale acesteia.
În lipsa unor dispoziţii exprese care să instituie obligaţia motivării căii de administrative de atac prin însăşi cererea de contestaţie sau înlăuntrul termenului de declarare a acestuia, s-a considerat că în mod greşit pârâta a procedat la respingerea contestaţiei ca nemotivată, câtă vreme reclamanta a indicat prin cererea de contestaţie că va depune motivele de contestaţie după ce va consulta un avocat şi, ulterior, a şi depus motivele de contestaţie, aşa încât de la data depunerii acestora şi până la soluţionarea contestaţiei a trecut aproape o lună şi jumătate.
Susţinerile pârâtei că nemotivarea în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului contestat atrage în mod obligatoriu decăderea, conform art. 207 C. proc. fisc., nu au fost reţinute pentru că, aşa cum rezultă din denumirea acestui articol, el reglementează termenul de depunere a contestaţiei şi nu termenul de motivare a acesteia.
Pe de altă parte, consideră că dacă după împlinirea termenului de formulare a contestaţiei nu este posibilă depunerea motivelor de fapt şi de drept ori complinirea altor neregularităţi formale ale contestaţiei ar însemna lipsirea procedurii administrative de orice finalitate.
S-a concluzionat că, în temeiul art. 7 din O.G. nr. 92/2003, organul fiscal trebuia ca şi în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale să manifeste cu rol activ şi să solicite, atunci când este cazul, atât înlăturarea neregularităţilor formale ale contestaţiei, cât şi depunerea motivelor acesteia, urmând ca în situaţia în care aceste omisiuni nu sunt înlăturate să procedeze la respingerea contestaţiei.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 250/F/ CA din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs D.G.F.P. a Judeţului Hunedoara în nume propriu şi pentru A.F.P. Deva, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii şi menţinerea deciziei contestate ca fiind temeinică şi legală.
În motivele de recurs se arată că potrivit art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 contestaţia se formulează în scris şi conţine, pe lângă celelalte elemente indicate de textul legal şi motivele pentru care se solicită admiterea contestaţiei, iar potrivit art. 207 din acelaşi act normativ, termenul de contestare este de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal, sub sancţiunea decăderii.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că intimata avea posibilitatea să constate motivat actul administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Faţă de data comunicării (04 martie 2009), termenul de 30 de zile a expirat la 3 aprilie 2009, iar intimata-reclamantă a motivat contestaţia numai la 16 aprilie 2009.
Este criticată soluţia instanţei de fond când a reţinut că legiuitorul nu a precizat termenul în care ar trebui depuse motivele de fapt şi de drept ale contestaţiei deoarece acest termen rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 206 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
A fost considerată greşită susţinerea instanţei de fond că depunerea motivelor de fapt şi de drept s-ar putea face şi după expirarea termenului de 30 de zile pentru a evita lipsirea de finalitate a procedurii administrative având în vedere că aceasta este în contradicţie totală cu dispoziţiilor art. 217 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 ce prevede posibilitatea respingerii contestaţiei numai pe excepţie, fără a se intra şi pe fond, dacă constată neîndeplinirea unor condiţii procedurale, dar şi cu cele ale art. 213 alin. (1) teza finală care prevăd că soluţionarea contestaţiei nu se poate face decât în limitele sesizării.
Mai mult, s-a subliniat faptul că, potrivit art. 213 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, organul de soluţionare a contestaţiilor trebuie să se pronunţe, mai întâi, asupra excepţiilor, iar conform art. 213 alin. (4) contestatorii au posibilitatea să depună probe noi în cursul procedurii de soluţionare şi nu să îşi motiveze contestaţia.
Referitor la concluzia instanţei de fond cum că organul de soluţionare a contestaţiilor ar fi obligat, în temeiul dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 92/2003, să manifeste un rol activ se consideră că aceasta nu se circumscrie acestor dispoziţii deoarece organul de soluţionare a contestaţiilor nu se poate subroga intereselor contestatorului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în cursul procedurii de soluţionare pot fi primite doar probe noi.
4. Soluţia instanţei de fond.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
În raport de precizarea acţiunii în faţa instanţei de fond, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 a D.G.F.P. Hunedoara şi obligarea acesteia să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2009.
Prin Decizia nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de D.G.F.P. Hunedoara a fost respinsă ca nemotivată contestaţia reclamantei SC T.C. SRL Deva împotriva Deciziei de impunere nr. 170 din 27 februarie 2008 emisă de A.F.P. Deva.
Decizia de impunere nr. 170 din 27 februarie 2008 a fost comunicată reclamantei la 4 martie 2009, iar contestaţia a fost formulată la 3 aprilie 2009.
Contestaţia depusă nu cuprinde motivele, dar reclamanta se obliga să le depună ulterior. Acestea au fost depuse la 16 aprilie 2009, iar organele fiscale au apreciat că nedepunerea motivelor contestaţiei în termenul prevăzut de lege se sancţionează cu respingerea contestaţiei ca nemotivată.
Instanţa de fond a apreciat că legea nu conţine o dispoziţie expresă care să instituie obligativitatea motivării prin însăşi cererea de contestaţie sau înlăuntrul termenului de declarare şi a admis cererea reclamantei.
Însă, soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 206 C. proc. fisc., contestaţia împotriva actelor administrativ-fiscale se formulează în scris şi ea va cuprinde, între altele, motivele de fapt şi de drept şi dovezile pe care se întemeiază, iar potrivit art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., contestaţia se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancţiunea decăderii.
Din coroborarea celor două texte se poate ajunge la concluzia că depunerea motivelor de fapt şi de drept, pe care se întemeiază contestaţia, se poate face în termenul în care se poate formula aceasta, respectiv 30 de zile de la data comunicării actului atacat.
În speţă, însă, reclamanta, deşi a formulat contestaţia în termen de 30 zile de la comunicare, nu a depus şi motivele contestaţiei în acest termen, astfel că depunerea lor ulterioară nu mai prezintă relevanţă.
În sprijinul acestei concluzii sunt şi dispoziţiile art. 213 alin. (1) C. proc. fisc. care prevăd că „în soluţionarea contestaţiei, organul competent va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se poate face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării”, dar şi ale alin. (5) ale aceluiaşi articol care prevede că „organul de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei”.
De altfel, chiar şi în Ordinul nr. 519/2005 al Preşedintelui A.N.A.F. privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX al O.G. nr. 92/2003, la pct. 12.1, lit. b) se prevede posibilitatea respingerii contestaţiei ca nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumentele de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluţionării.
Pe de altă parte, trebuie amintite prevederile art. 213 alin. (4) C proc. fisc. care prevăd că în cursul soluţionării procedurii administrative se pot depune probe noi în susţinerea cauzei, însă nu se face nicio referire la posibilitatea depunerii de motive.
Din interpretarea coroborată a acestor texte rezultă că motivarea contestaţiei în procedura administrativă se poate face, sub sancţiunea decăderii, în termen de 30 de zile în care se poate şi formula contestaţia administrativă, iar nedepunerea motivelor în acest termen duce la respingerea contestaţiei ca nemotivată.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat, va fi modificată sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Hunedoara în nume propriu şi pentru A.F.P. Deva împotriva sentinţei nr. 250/F/ CA din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3248/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3309/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
