ICCJ. Decizia nr. 3542/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3542/2010
Dosar nr. 5165/30/2009
Şedinţa publică de la 15 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia civilă, la data de 12 februarie 2009, reclamanta I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.M.P.S. Timiş, A.J.P.S. Timiş, Guvernul României, obligarea acestora la plata sumei de 7.200 lei reactualizată în raport de indicele de inflaţie reprezentând indemnizaţia lunară ce i se cuvenea pe o perioadă de doi ani pentru fiica sa M.E.
În motivarea acţ iunii, reclamanta a arătat că la 12 februarie 2005 a născut două fetiţe gemene şi a primit indemnizaţia de naştere prevăzută de O.U.G nr. 148/2005 numai pentru una dintre minore, pe considerentul că este vorba de o singură naştere.
În cuprinsul acţiunii, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005.
În motivarea excepţiei de nelegalitate reclamanta a susţinut că textul a cărui nelegalitate o invocă este în contradicţie cu legea, precizând că normele care dau naştere unuia sau mai multor copii gemeni au dreptul la indemnizaţie pentru fiecare copil născut şi nu numai la o singură indemnizaţie, cum se stipulează în actul administrativ atacat.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin încheierea din 13 mai 2009, în raport de obiectul cauzei, a constatat că secţia de contencios administrativ şi fiscal, este competentă să soluţioneze pricina şi drept urmare a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o acestei secţii pentru competentă soluţionare.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 9 martie 2010, a sesizat în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Timişoara cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, invocată de reclamantă.
Prin sentinţa nr. 238 din 3 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi, în consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 invocată de reclamantă.Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că H.G.nr. 1025/2006 reglementează conţinutul Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, reţinând că actul administrativ atacat este un act normativ şi nu un act administrativ individual, astfel că normele metodologice aprobate prin acest act nu pot fi considerate sau asimilate actului unilateral cu caracter individual, a cărui legalitate să poată fi cercetată pe calea excepţiei de nelagalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa a reţinut că art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se referă la examinarea legalităţii unui act administrativ unilateral „cu caracter individual”, iar nu la examinarea legalităţii unui act administrativ în general. Dispoziţiile acestui text de lege citat permiteau examinarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ anterior modificării lui prin Legea 262/2007 şi consideră că această limitare a invocării excepţiei de nelegalitate exclusiv cu privire la actele administrative individuale reprezintă opţiunea expresă a legiuitorului, iar nu o omisiune de reglementare, din moment ce a prevăzut posibilitatea atacării nelimitate în timp a actelor normative pe calea acţiunii directe.
Astfel, reţinând că H.G. nr. 1025/2006 este un act normativ, prima instanţă a constatat că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată în privinţa acestei hotărâri, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia ca acest act să aibă caracterul de act administrativ unilateral „cu caracter individual”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta I.M., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa pe fond asupra excepţiei de nelegalitate invocate.
Prin motivele de recurs s-a criticat sentinţa atacată, arătându-se, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit nu a soluţionat pe fond excepţia de nelegalitate, interpretând eronat dispoziţiile atacate, având în vedere că nu există vreo reglementare expresă care să excludă actele administrative normative de la controlul legalităţii acestora.
Reclamanta a mai susţinut, în cadrul motivelor de recurs, faptul că Legea nr.554/2004, modificată şi completată, distinge între actele administrative individuale şi cele normative, atunci când este vorba despre o acţiune pe cale directă, în sensul că numai pentru actele individuale sunt prevăzute termene de introducere a acţiunii, în timp ce actele normative pot fi atacate oricând, considerând că reglementarea expresă a excepţiei de nelegalitate pentru actele administrative individuale a fost necesară, spre deosebire de acţiune, pentru că excepţia poate fi invocată oricând, iar pentru actele administrative normative, nu doar excepţia de nelegalitate, ci şi acţiunea directă este imprescriptibilă, acesta fiind motivul pentru care nu se impune o reglementare expresă în acest sens.
Soluţia instanţei de recurs
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului,precum şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Asupra calificării actului administrativ unilateral în speţă ca normativ sau individual .
Actul administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu cu caracter obligatoriu, formulate în abstract, în scopul aplicării unui număr nedeterminat de cazuri şi persoane.
Din acest punct de vedere, actul în speţă este unul normativ.
Asupra admisibilităţii excepţiei de nelegalitate formulată cu privire la un act administrativ normativ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze”.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Într-adevăr, legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual, fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepţia de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepţiei pentru aceste acte.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat, m odificarea având rolul de a include în sfera actelor şi pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere şi practica constantă la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au soluţionat pe fond excepţiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
În raport cu considerentele arătate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod greşit a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ nu poate fi cercetată şi în baza art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.M. împotriva sentinţei civile nr. 238 din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3535/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3543/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
