ICCJ. Decizia nr. 3707/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3707/2010
Dosar nr. 1373/46/2009
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1169 din 13 octombrie 2009 Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială ridicată din oficiu de instanţă şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii S.S. şi T.I.D. şi pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a avut în vedere faptul că litigiul este de contencios administrativ şi nu de natură civilă, iar pârâta este un organ al autorităţii publice centrale, astfel încât competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Piteşti, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, ridicată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 39/F-CONT din 19 februarie 2010, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, a constatat necompetenţa materială a Curţii de Apel Piteşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că soluţionarea cauzei este de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului, pentru următoarele considerente:
Pornind de la practica neunitară a instanţelor, învestite cu acţiuni având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri prin hotărâri ale Comisiei Judeţene în aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit, ca soluţie de principiu, instanţa competentă în soluţionarea acestora, respectiv Tribunalul, secţia de contencios administrativ, în raport de prevederile art. 8 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 290/2003, coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Întrucât dispoziţiile citate, norme cu caracter special, derogatorii în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie, prevăd competenţa acestei secţii, pentru identitate de raţiune s-a stabilit aceeaşi competenţă şi pentru soluţionarea acţiunilor având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 290/2003.
Faţă de cele de mai sus, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, în baza art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., Curtea de Apel Piteşti a trimis cauza instanţei superioare, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a-l rezolva, pronunţând un regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cuvenită reclamanţilor cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 47 din 29 august 2007 emisă de Comisia Judeţeană Vâlcea.
Ca atare, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al art. anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea Comisiei Judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi art. prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din art. în discuţie precizează că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al art. mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de Tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a Tribunalului.
Nu există nicio îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze pricina, în primă instanţă este Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe S.S., T.I.D. şi pe Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3678/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3771/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
