ICCJ. Decizia nr. 3780/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3780/2010
Dosar nr. 977/54/2010
Şedinţa publică de la 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 01 aprilie 2010, reclamantul V.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia financiar-contabilă, să se dispună anularea deciziei de suspendare a plăţii pensiei de serviciu din 14 februarie 2009, repararea prejudiciului care i-a fost cauzat prin această decizie, respectiv repunerea sa în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, în sensul de a fi plătită pensia de serviciu începând cu data de 01 ianuarie 2010, la valoarea actualizată şi cu dobânzile legale, precum şi plata în continuare a pensiei de serviciu.
Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la plata sumei de 5 RON pentru fiecare zi de întârziere, în cazul neexecutării obligaţiei conform hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de militar în rezervă, cu drept de pensie conform O.G. nr. 7/1998, modificată şi completată prin Legea nr. 37/2001, coroborată cu Legea nr. 164/2001.
După data trecerii sale în rezervă, reclamantul a arătat că a beneficiat de o pensie diminuată, întrucât nu îndeplinea condiţiile de vârstă şi vechime pentru pensia completă, ceea ce l-a determinat să se angajeze la Direcţia Comunitară Judeţeană a Persoanelor Gorj pe durată nedeterminată, cumulând pensia cu veniturile salariale.
Ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, reclamantul a susţinut că a optat pentru păstrarea locului de muncă, ceea ce nu presupune în mod automat acceptul său la renunţarea la plata pensiei de serviciu, care reprezintă un drept câştigat şi legal recunoscut. Din aceste considerente, reclamantul a învederat că este nelegală decizia prin care pârâtul dispus să fie suspendată plata pensiei de serviciu.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei materiale, solicitând declinarea competenţei în favoarea Tribunalului, cu motivarea că decizia a cărei anulare s-a solicitat are ca obiect suspendarea plăţii pensiei militare de serviciu, astfel că sunt aplicabile regulile de competenţă materială din domeniul asigurărilor sociale.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 250 din 06 mai 2010, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul contestă măsura de suspendare a plăţii pensiei militare de serviciu şi, din acest motiv, litigiul reprezintă un conflict de asigurări sociale pentru care este competent să se pronunţe în primă instanţă Tribunalul, conform dispoziţiilor art. 155 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 19/2000 şi art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În privinţa competenţei teritoriale au fost aplicate dispoziţiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora, în cazul cererilor îndreptate împotriva altor pârâţi decât Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, competenţa aparţine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Împotriva acestei sentinţei, a declarat recurs reclamantul şi a solicitat ca în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi art. 3041 C. proc. civ. să fie casată hotărârea atacată şi să fie trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a calificat greşit natura juridică a deciziei contestate, întrucât nu a avut în vedere că aceasta are ca obiect suspendarea plăţii pensiei militare de serviciu şi a fost emisă de organul de pensii în baza prevederilor Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Din acest motiv, recurentul a arătat că actul dedus judecăţii nu face parte din categoria deciziilor de pensie care pot fi contestate în condiţiile art. 54 din Legea nr. 164/2001, astfel cum rezultă şi din adresa din 09 februarie 2010 emisă de Comisia de contestaţii pensii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Decizia contestată de reclamant are ca obiect suspendarea plăţii militare de serviciu şi indiferent de temeiul juridic aplicat de autoritatea intimată pentru adoptarea acestei măsuri, litigiul iniţiat pentru anularea deciziei şi plata în continuare a drepturilor de pensie reprezintă un conflict de asigurări sociale, pentru soluţionarea căruia dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi art. 154-155 din Legea nr. 19/2000 au prevăzut competenţa Tribunalului în primă instanţă.
Atât obiectul cererii de chemare în judecată, cât şi cauza juridică a acesteia au fost corect interpretate de instanţa de fond pentru soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată de intimatul Ministerul Apărării Naţionale.
În consecinţă, s-a reţinut judicios că prezenta cauză se referă la un drept de asigurări sociale, pentru care au fost prevăzute norme speciale de competenţă materială în Legea nr. 19/2000, ca lege cadru privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Incidenţa acestei legi în pricina dedusă judecăţii rezultă din norma de trimitere cuprinsă în art. 54 din Legea nr. 164/2001, republicată. Conform acestei prevederi legale, în materia jurisdicţiei pensiilor militare se aplică Legea nr. 19/2000, inclusiv în privinţa instanţei competente să judece litigiul privind deciziile de pensionare sau refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale.
Adresa din 09 februarie 2010 emisă de Comisia de contestaţii pensii din cadrul ministerului intimat nu dovedeşte susţinerea din recurs privind încălcarea normelor de competenţă materială, întrucât conţinutul acestui înscris nou depus de recurent se referă la contestarea pe cale administrativă a deciziei de suspendare a plăţii pensiei şi nu vizează procedura judiciară de anulare a unui asemenea act.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.I. împotriva sentinţei civile nr. 250 din 06 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3771/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3784/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
