ICCJ. Decizia nr. 3784/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3784/2010
Dosar nr. 2069/1/2010
Şedinţa publică de la 22 septembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 09 martie 2010, revizuenta SC R. SA Ulmi, judeţul Dâmboviţa, a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să se dispună revizuirea deciziei nr. 219 din 09 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii, revizuenta a susţinut că există contrarietate între decizia nr. 219/2010 şi decizia nr. 1187/2009 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, deşi litigiile soluţionate prin aceste hotărâri irevocabile s-au purtat între aceleaşi părţi, au avut aceeaşi cauză juridică şi au avut ca obiect aceleaşi acte juridice.
Revizuenta a învederat că, în baza aceloraşi probe, instanţa de recurs a hotărât în mod diferit cu privire la admiterea cererii de rambursare a TVA.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Cererea formulată de revizuentă nu îndeplineşte condiţiile impuse de aceste prevederi legale pentru calea extraordinară de atac exercitată pentru retractarea deciziei nr. 219/2010.
Astfel, se constată că decizia nr. 219 din 09 februarie 2010 a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în litigiul în care a avut ca obiect anularea deciziilor nr. 178 din 16 februarie 2006 şi nr. 86/2008 emise de D.G.F.P. Dâmboviţa, iar decizia nr. 1187 din 07 octombrie 2009 a fost pronunţată de aceeaşi instanţă în litigiul în care a avut ca obiect anularea altor acte administrative şi anume, dispoziţia nr. 1/2008 şi decizia nr. 1/2008 emise de D.G.F.P. Dâmboviţa.
În consecinţă, obiectul cererilor de chemare în judecată a fost diferit, astfel că nu se poate reţine existenţa identităţii de obiect, cauză şi părţi impusă de lege pentru admiterea cererii de revizuire în cazul reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru contrarietate de hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC R. SA Ulmi împotriva deciziei nr. 219 din 09 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3780/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3807/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|