ICCJ. Decizia nr. 3807/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3807/2010
Dosar nr. 804/42/2009
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 276 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanţii T.M. şi D.S., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au îndeplinit funcţiile de director şi respectiv director adjunct în cadrul Camerei de Conturi a Judeţului Buzău, iar prin hotărârea nr. 93 din 28 iulie 2009, adoptată de Plenul Curţii de Conturi a României, li s-au desfăcut contractele individuale de muncă, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. e) din Codul de conduită etică şi profesională.
Statutul juridic al reclamanţilor, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi coroborate cu prevederile din Statutul auditorului public extern al Curţii de Conturi a României, aprobat prin hotărârea nr. 31 din 28 noiembrie 2008, este acela de personal contractual, fiind încadraţi în muncă pe baza unui contract individual de muncă, opinie exprimată şi în decizia nr. 3860 din 22 septembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care, într-o speţă similară, s-a stabilit în favoarea Tribunalului Buzău competenţa materială ca, primă instanţă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii T.M. şi D.S. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esenţă, că:
- funcţiile de director şi respectiv director adjunct din cadrul structurilor teritoriale ale Curţii de Conturi – asimilate sintagmei de auditor public extern – nu fac parte din categoria personalului contractual, auditorii publici externi având calitatea de funcţionari publici cu statut special reglementat prin norme speciale impuse de Legea nr. 217/2008, care modifică şi completează Legea nr. 94/1992;
- măsura desfacerii disciplinare a contractelor de muncă ale recurenţilor nu a fost întemeiată pe prevederile C. muncii, ci pe dispoziţiile art. 16 lit. e) din Codul de conduită etică şi profesională a personalului Curţii de Conturi şi ale art. 62 lit. b) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curţii de Conturi (aprobat prin hotărârea Plenului nr. 31 din 28 noiembrie 2008);
- actul administrativ contestat – hotărârea nr. 93 din 28 iulie 2009 a Plenului Curţii de Conturi –este un act emis de o autoritate publică centrală fapt care atrage competenţa materială a Curţii de apel conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 20 septembrie 2010 recurenţii au revenit asupra susţinerilor cuprinse în cererea de recurs, precizând că auditorii publici externi din cadrul Curţii de Conturi nu au calitatea de funcţionari publici şi că în acest context competenţa soluţionării litigiului aparţine Tribunalului Buzău, secţia civilă.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de recurs, în condiţiile în care nu s-a formulat o cerere expresă de renunţare la calea de atac, deşi au intervenit precizările din 20 septembrie 2010, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins în consecinţă în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Obiectul cauzei deduse judecăţii a vizat anularea hotărârii nr. 93 din 28 iulie 2009 a Plenului Curţii de Conturi privind desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă ale directorului şi directorului adjunct al Camerei de Conturi a Judeţului Buzău – reclamanţii T.M. şi D.S. – măsură dispusă în temeiul art. 16 lit. e) din Codul de conduită etică şi profesională a personalului Curţii de Conturi (aprobat prin hotărârea nr. 24 din 19 noiembrie 2008), al art. 62 lit. b) din Statutul auditorului public extern (aprobat prin hotărârea nr. 31 din 28 noiembrie 2008), coroborate cu art. 61 lit. a) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
Cele două funcţii menţionate sunt asimilate sintagmei de auditor public extern, aşa cum este aceasta definită prin art. 1 lit. e) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curţii de Conturi a României, act intern al acestei autorităţi emis în temeiul Legii nr. 94/1992, republicată.
Aşa cum rezultă chiar din conţinutul actului contestat, funcţiile de director şi director adjunct ale Camerei de Conturi sunt în funcţii de natură contractuală, cărora li se aplică reglementările din C. muncii, aşa cum se stipulează şi în art. 72 din Statutul mai sus arătat.
Aşadar şi încetarea contractului individual de muncă este guvernată de dispoziţiile C. muncii, iar competenţa materială de soluţionare în prima instanţă a litigiilor de muncă revine Tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
În speţă, fiind vorba de desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă ale recurenţilor-reclamanţi se aplică norma legală mai sus citată, neavând relevanţă forma pe care o îmbracă actul prin care s-a dispus această măsură şi nici locul pe care îl ocupă emitentul actului în ierarhia autorităţilor publice.
Derogările de la această regulă nu se pot stabili decât în mod expres prin lege, ceea ce în cazul de faţă nu se regăseşte, teoria avansată de recurenţi în sensul că auditorii publici externi ar avea calitatea de funcţionari publici neputând fi primită deoarece cei doi recurenţi sunt angajaţi cu contract de muncă, iar actul contestat este emis în aplicarea dispoziţiilor C. muncii.
Pentru argumentele arătate şi, nu în ultimul rând având în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie*, în mod corect şi legal instanţa de contencios administrativ şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Buzău, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.M. şi D.S. împotriva sentinţei civile nr. 276 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
___________
*Spre exemplificare decizia nr. 3860/22 septembrie 2009 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
| ← ICCJ. Decizia nr. 3784/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3824/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
