ICCJ. Decizia nr. 3935/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3935/2010

Dosar nr. 4659/2/200.

Şedinţa publică din 29 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 3956 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta B.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, să fie obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei de judecată, precum şi la plata de daune morale în valoare de 1000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nu se poate reţine refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei, faţă de împrejurarea că, aşa cum rezultă din adresa nr. 12313/DC din 24 august 2009 emisă de Direcţia contencios din cadrul autorităţii pârâte, a fost stabilită data de 16 octombrie 2009, ca termen în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor legale de redobândire a cetăţeniei române de către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi arătând, în esenţă, că acţiunea ar fi trebuit respinsă ca rămasă tară obiect iar nu ca neîntemeiată, şi că, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 998 şi art. 999 C. civ., în mod greşit a fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind temeinică şi legală, cu următoarea motivare.

Într-adevăr, obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantei de a se constata refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea sa de redobândire a cetăţeniei române şi de a fi obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii.

Cum, prin adresa nr. 12313/DC din 24 august 2009 emisă de Direcţia contencios din cadrul autorităţii pârâte, a fost stabilită data de 16 octombrie 2009, ca termen în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor legale de redobândire a cetăţeniei române de către reclamantă, în speţă nu se mai poate vorbi de existenţa unui „refuz nejustificat de soluţionare a cererii", în sensul de „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane", aşa cum este definită această noţiune de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, primele două capete de cerere rămânând, deci, fără obiect.

In speţă, aceasta nu are, însă, relevanţă în ceea ce priveşte modul de soluţionare a capătului de cerere referitor la plata daunelor morale, întrucât pentru acordarea lor, pe lângă stabilirea culpei pârâtului, mai trebuie dovedite şi daunele suferite, cu atât mai mult cu cât, în speţă, cererea formulată de reclamantă reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetăţeniei române.

Partea care solicită acordarea daunelor morale este, aşadar, obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta pârâtului, elemente ale răspunderii civile delictuale care, însă, nu au fost dovedite în cauză.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta B.L. împotriva sentinţei nr. 3956 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3935/2010. Contencios