ICCJ. Decizia nr. 3944/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3944/2010
Dosar nr.1511/44/200.
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 243 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1038 din 13 octombrie 2009, emis de preşedintele autorităţii pârâte, prin care s-a dispus revocarea mandatului reclamantului de director coordonator adjunct în cadrul Casei Judeţene de Pensii Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac, recurenta arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiilor prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, formulate prin întâmpinare, susţinând că reclamantul a înţeles să introducă acţiunea fără a depune plângere prealabilă şi să aştepte răspunsul la aceasta, dreptul la acţiune, pe de o parte, şi acţiunea în sine, pe de altă parte, nefiind, deci, actual, respectiv admisibilă.
Pe fondul cauzei, recurenta critică soluţia primei instanţe, invocând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul cererii formulate de reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 1038 din 13 octombrie 2009, emis de preşedintele C.N.P.A.S., prin care s-a dispus încetarea contractului de management, în baza căruia reclamantul deţinea funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Casei Judeţene de Pensii Constanţa, fiind numit în baza OUG nr. 37/2009.
La data de 14 octombrie 2009 a fost înregistrată plângerea prealabilă adresată C.N.P.A.S. de către reclamant, prin care solicită revocarea Ordinului contestat.
Cele două excepţii invocate în faţa primei instanţe nu au fost analizate de aceasta dar, pentru că obiectul cererii îl reprezintă suspendarea executării unui act administrativ, cauza fiind de natura celor care se judecă cu precădere şi de urgenţă, ele vor fi analizate de către instanţa de recurs care, considerându-le neîntemeiate, le va respinge, pentru următoarele considerente.
Într-adevăr, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori întru-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Termenul pentru formularea acţiunii în contencios administrativ este legat de această plângere prealabilă, pentru că persoana vătămată se poate adresa instanţei, după caz, ulterior comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, datei comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, respectiv de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile.
Aceste dispoziţii legale, invocate de către recurentă, se aplică, însă, acţiunii în anulare a unui act administrativ iar nu cererii de suspendare a executării unui astfel de act, formulată în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cum este cazul în speţă.
Astfel, potrivit art.14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Rezultă, din dispoziţiile legale sus menţionate, că instituţiei suspendării executării, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu îi sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, întrucât chiar legea dă posibilitatea persoanei vătămate, odată cu plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente a actului administrativ, să solicite instanţei de contencios administrativ suspendarea executării acelui act, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere trebuie dovedită formularea plângerii prealabile, fără să fie nevoie ca persoana vătămată să aştepte soluţionarea plângerii prealabile sau să expire termenul pentru soluţionarea acestei cereri, tocmai pentru că este o situaţie de excepţie.
In cauză, reclamantul a dovedit că, după sesizarea autorităţii publice emitente, a formulat cererea de suspendare, astfel că cererea sa nu este prematură.
Cererea de suspendare nu este nici inadmisibilă, pentru că la dosarul instanţei de fond există dovada depunerii plângerii prealabile, deşi recurenta invocă faptul că reclamantul nu s-a adresat cu o plângere acestei autorităţi, iar, pe de altă parte, invocă faptul că nu a aşteptat răspunsul la plângerea prealabilă.
Criticile formulate de recurentă sunt, însă, întemeiate în ceea ce priveşte fondul cauzei, recursul urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie şi ea se poate dispune numai dacă, pe lângă condiţia formulării plângerii prealabile, sunt îndeplinite, cumulativ, şi celelalte două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat", în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la această condiţie, trebuie amintit că OUG nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare a executării se solicită, a fost declarată neconstituţională dar şi OUG nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcţia publică şi încheiat contractul de management, a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
In privinţa efectelor declarării ca neconstituţionale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale, decizie în care s-au declarat neconstituţionale şi unele modificări ale Legii nr. 188/1999 şi unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)".
Referitor la condiţia „pagubei iminente", Legea contenciosului administrativ o defineşte, în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a se considera îndeplinită această condiţie, nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Sub acest aspect, al consecinţelor pe plan material, reclamantul nu a prezentat dovezi, rezumându-se să facă referire la drepturile salariale şi cele adiacente de care ar fi lipsit, însă această problemă va putea fi analizată în cadrul fondului litigiului, în cazul în care acţiunea în anulare a actului contestat va fi admisă.
Faţă de considerentele arătate, constatându-se că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul şi va fi modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei nr. 243 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1038 din 13 octombrie 2009, emis de pârâta C.N.P.A.S., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3939/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3947/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
