ICCJ. Decizia nr. 3906/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3906/2010
Dosar nr. 648/64/200.
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.F. a chemat în judecată C.N.P.R. SA, M.V., în calitate de director al C.N.P., V.S. în calitate de director al O.J.P. Braşov, C.O.N. şef al O.J.P. Braşov, M.P. – inspector în cadrul O.J.P. Braşov, O.P. nr.12 Braşov şi C.M. – diriginte al O.P. nr. 12 Braşov.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea din 24 aprilie 2009 s-a adresat directorului general al C.N.P.R. SA - prestator de servicii publice poştale şi furnizor al Serviciului universal poştal în România, contestând o serie de acte şi fapte de abuz şi imixtiune în drepturile şi interesele fundamentale şi legitime ale reclamantei, de acces neîngrădit la corespondenţă, solicitând următoarele:
- anularea actelor nr. 107/442 din 22 iunie 2009 şi nr. 215/1712 din 12 martie 2009;
- anularea în părţile incidente a „Instrucţiunilor poştale" şi a „Normelor de lucru" precum şi a actelor care au stat la baza emiterii acestora;
- obligarea pârâtelor la comunicarea imediată a datelor şi actelor cerute de reclamantă prin cererile reclamaţilor invocate;
- obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.N.P.R. SA, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Braşov, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.V., V.S., O.J.P. Braşov, C.O.N., M.P., O.P. 12 Braşov şi C.M.
La rândul lor, pârâţii C.M., P.M . şi C.O.N. a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa a soluţionat cu prioritate excepţia invocată.
Referitor la excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, se constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta şi-a întemeiat cererea introductivă pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din acest act normativ şi la obiectul prezentei cauze, vătămarea într-un drept sau interes legitim al unei persoane trebuie să fie determinată de nesoluţionarea în termen sau refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri din partea unei autorităţi publice.
Raportat la calitatea pârâţilor din prezenta cauză, se constată că aceştia nu se circumscriu definiţiei de autoritate publică mai sus menţionată. O parte dintre aceştia, persoane fizice au fost sau sunt angajaţi ai C.N.P.R. SA, iar alţii sunt unităţi ale aceleiaşi companii.
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 16/F din 29 ianuarie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de pârâţii V.S., C.M., P.M., C.O.N. şi C.N.P.R. SA şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că actele contestate în cauză nu au fost emise de o autoritate publică sau în regim de autoritate publică, neputând fi calificate drept acte administrative, aşa încât, competenţa de soluţionare a cauzei s-a stabilit potrivit regulilor generale de competenţă, prevăzute de Titlul I al Codului de procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta C.F.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, întrucât aceasta nu a ţinut cont de apărările sale, ignorând faptul că ea nu este „expeditorul" şi că procedura prevăzută de art. 31, art. 32, art. 40, art. 41 din OG nr. 31/2002 nu îi este aplicabilă.
Recurenta a susţinut că are calitate de petiţionar şi că s-a adresat cu petiţii unei entităţi de stat, asimilată prin lege unei instituţii publice care a refuzat să-i soluţioneze petiţiile, refuz care este în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ.
Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs urmează să se constate că acesta este tardiv.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., „dacă instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare".
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că sentinţa atacată a fost pronunţată la data de 29 ianuarie 2010 iar reclamanta a declarat recurs la data de 10 februarie 2010, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de lege, termen care începe să curgă de lapronunţarea hotărârii atacate.
Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenulimperativ prevăzut de lege şi că recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale sancţionatorii mai sus invocate şi să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.F. împotriva sentinţei civile nr. 16/F din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3885/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3922/2010. Contencios → |
|---|
