ICCJ. Decizia nr. 4005/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4005/20 11
Dosar nr. 1042/46/2010
Şedinţa publică de la 9 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la 26 iulie 2010, SC M.P.P. SRL a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 13 din 25 ianuarie 2010, emisă de D.G.F.P. Argeş, solicitând: desfiinţarea acestei decizii, a deciziei de impunere nr. 1241 din 30 octombrie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2009, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere contestată, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că în perioada 21 octombrie-28 octombrie 2009, la sediul societăţii s-a desfăşurat o inspecţie fiscală generală având ca obiectiv verificarea modului de determinare, evidenţiere şi virare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat, în urma căreia organele de inspecţie fiscală au întocmit Raportul de inspecţie fiscală din 30 octombrie 2009, stabilind în sarcina societăţii obligaţii de plată în cuantum total de 707.750 RON, reprezentând: impozit pe profit - 71.887 RON, majorări de întârziere aferente - 25.024 RON, TVA - 337.491 RON şi majorări aferente - 273.347 RON.
În ce priveşte impozitul de profit stabilit suplimentar şi accesoriile aferente, s-a susţinut că organele fiscale nu au acordat drept de deducere pentru cheltuieli efectuate de societate în relaţiile comerciale cu alţi parteneri de afaceri, deşi acestea erau deductibile din punct de vedere fiscal, baza impozabilă urmând a fi redusă cu aceste sume.
S-a motivat că potrivit art. 21 alin. (1) Legea nr. 571/2003, la determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile cele efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, iar potrivit pct. 22 H.G. nr. 44/2004, cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cele înregistrate cu realizarea şi comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
Referitor la facturile emise de două societăţi comerciale de la care reclamanta s-a aprovizionat cu materii prime, SC E. SRL şi SC P.D. SRL, s-a arătat că în mod nejustificat organele fiscale au apreciat că sumele nu sunt deductibile motivat de faptul că prima societate este radiată, iar cea de-a doua este declarată inactivă prin Ordin al Preşedintelui A.N.A.F.
Au fost invocate prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) Legea nr. 571/2003 şi pct. 44 din Titlul II din H.G. nr. 44/2004, susţinându-se că legiuitorul nu a făcut distincţie în ce priveşte facturile emise de un furnizor care are probleme din punct de vedere juridic. Faptul că un contribuabil este inactiv nu poate fi luat în considerare la analizarea situaţiei fiscale a unui beneficiar cu care acesta a intrat în relaţii comerciale, atâta vreme cât efectuarea operaţiunilor economico-financiare este probată cu documente întocmite potrivit Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 226/2006 şi Legea nr. 82/1991. Materiile prime au intrat în gestiunea societăţii, au fost folosite în procesul de producţie şi au la bază documente justificative, culpa furnizorului neputând fi imputată societăţii reclamante.
De asemenea, au invocat prevederile Anexei 1, Secţia 7, Capitolul II pct. 152 Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1752/2005, pentru aprobarea reglementărilor contabile conform Directivelor Europene, susţinându-se că efectuarea operaţiunilor şi realitatea acestora rezultă din documentele întocmite şi prezentate organelor fiscale.
În ce priveşte TVA şi accesoriile aferente s-a susţinut că organele fiscale au reţinut greşit nedeductibilitatea acesteia pentru facturile emise de partenerii de afaceri, considerând că documentele întocmite nu întrunesc cerinţele legale pentru a fi considerate documente justificative.
S-a considerat că potrivit prevederilor art. 145 şi art. 146 C. fisc., cerinţa legii pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei este aceea ca pentru TVA datorată sau achitată să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute de art. 155 alin. (5) din acelaşi act normativ.
S-a susţinut că aprovizionarea a fost reală, operaţiunile au avut loc, materia primă fiind înregistrată în contabilitate, astfel că nu există temei pentru a refuza exercitarea dreptului de deducere.
Tranzacţia imobiliară efectuată către o persoană fizică nu trebuia să determine plata TVA, în condiţiile în care art. 127 alin. (1) C. fisc. şi art. 141 alin. (2) lit. f) din acelaşi act normativ prevăd că sunt scutite de taxă livrările de construcţii şi terenuri pe care sunt construite, iar potrivit dispoziţiilor europene vânzarea de construcţii şi terenuri este scutită de TVA. Se invocă astfel cauza C-454/98, Schmeink & Cofreth şi Strobel a Curţii Europene de Justiţie.
Accesoriile nu pot fi datorate în condiţiile în care creanţele cu privire la impozitul pe profit şi TVA nu pot fi reţinute.
b) întâmpinarea formulată în cauză
D.G.F.P. Argeş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei nr. 13 din 25 ianuarie 2010, motivat de faptul că echipa de inspecţie fiscală, urmare a verificării modului de determinare, evidenţiere şi virare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat, a constatat corect că nu se poate reţine diminuarea bazei impozabile pentru facturile emise de societăţi inactive sau radiate faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), alin. (4) lit. f) şi r) C. fisc..
Facturile în baza cărora reclamanta a înregistrat cheltuieli deductibile cu aprovizionarea mărfurilor de la SC P.D. SRL şi SC E. SRL nu pot fi luate în considerare, deoarece de la data declarării ca inactiv, contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi şi alte documente sau formulare tipizate cu regim special.
Se mai arată că la soluţionarea contestaţiei administrative, reclamanta a solicitat prezentarea documentelor pe care îşi întemeiază contestaţia, însă nu s-a prezentat în vederea ridicării scrisorii recomandate cu confirmare de primire, şi ca atare nu a depus în faţa organului administrativ, înscrisuri din care să rezulte o situaţie contrară.
Referitor la TVA, s-a susţinut că societatea a dedus greşit TVA de 300.442 RON, aferent achiziţiilor de bunuri de la 13 furnizori care nu sunt înregistraţi în scopuri de TVA, societăţile fiind radiate sau declarate inactive.
Tranzacţia imobiliară efectuată către o persoană fizică, prin care reclamanta a vândut o suprafaţă de teren pentru 196.000 RON, determină necesitatea colectării de TVA, iar în contestaţia formulată reclamanta nu a precizat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază în vederea admiterii contestaţiei.
c) sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 32/F-C din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC M.P.P. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeş şi a anulat în parte Decizia nr. 13 din 25 ianuarie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. şi Decizia de impunere din 30 octombrie 2009 emisă de D.G.F.P. şi Raportul de inspecţie fiscală pentru suma de 61.985 RON TVA şi accesorii aferente tranzacţiei imobiliare.
S-au menţinut actele fiscale pentru restul obligaţiilor stabilite.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că o parte din facturile întocmite respectă prevederile art. 155 alin. (5) C. fisc., nu justifică anularea actelor fiscale contestate, în condiţiile în care nu aspectul formal este esenţial în analizarea operaţiunilor comerciale derulate între agenţii economici ci legalitatea operaţiunilor în raport cu textele aplicabile din C. fisc. şi norme. Or, toate facturile emise de SC V. SRL, SC P.D. SRL, SC L.G. SRL, SC E. SRL, au fost emise după data în care societăţile au devenit inactive sau au fost radiate. De asemenea, toate facturile celorlalte societăţi au fost emise după depunerea ultimului bilanţ.
Expertiza a reţinut că facturile emise de cele 13 societăţi sunt înscrise în jurnalul de cumpărări, însă acesta nu face menţiune despre persoana care l-a întocmit şi nu este semnat potrivit legii. Înscrierea în jurnalul de cumpărări este însă obligatorie pentru persoanele impozabile, înscrise în scopuri de TVA, cum este reclamanta, potrivit art. 156 Legea nr. 571/2003, astfel că respectarea prevederilor legii asupra unui aspect nu poate atrage consecinţe asupra altor cerinţe legale, cum sunt cele ale art. 155 C. fisc..
Prima instanţă a arătat că potrivit art. 21 alin. (1) C. fisc., p entru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
De asemenea, potrivit art. 21 alin. (4) lit. f) C. fisc., nu sunt deductibile, cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
Totodată, potrivit art. 21 alin. (4) lit. r) Legea nr. 571/2003, nu sunt deductibile, cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului preşedintelui A.N.A.F..
A reţinut Curtea de apel că SC E. SRL este radiată, nefiind făcută o dovadă contrară, iar SC P.D. SRL era inactivă prin ordin al A.N.A.F.
Organele fiscale nu puteau reţine că aceste tranzacţii efectuate cu o persoană inactivă sau radiată determinau cheltuieli deductibile pentru reducerea bazei impozabile, textul obligând la calificarea lor drept nedeductibile.
Lipsa culpei reclamantei în încheierea raporturilor comerciale cu un contribuabil care nu mai putea efectua tranzacţii prin utilizare de facturi şi documente cu regim special, nu împiedica aplicarea textelor menţionate, care reglementează clar faptul că şi în ipoteza în care operaţiunea este reală, situaţia în care se află furnizorul determină calificarea cheltuielii respective ca nedeductibilă.
Asupra TVA, de 37.050 RON şi 24.935 RON accesorii, total 61.985 RON, care, potrivit organelor fiscale, trebuia perceput pentru operaţiunea de înstrăinare a bunului imobil către o persoană fizică, s-a reţinut că po trivit art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., sunt scutite de taxă, livrarea de construcţii/ părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri.
Or, din contractul autentificat sub nr. 3576 din 06 noiembrie 2007, depus la dosar, rezultă că s-a înstrăinat un imobil - teren agricol, extravilan, ca atare neconstruibil, astfel că se încadrează la ipoteza art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., fiind scutit de plata TVA.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Argeş
a) motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că sentinţa primei instanţe este nelegală, sub aspectul TVA aferent vânzării unui teren efectuată către o persoană fizică, conform contractului de vânzare-cumpărare din 6 noiembrie 2007, pentru care nu s-a emis factura şi nu s-a colectat TVA.
Recurenta a susţinut că greşit instanţa de fond a apreciat că tranzacţia se încadrează în ipoteza reglementată de art. 141 alin. (1) lit. f) C. fisc..
A precizat că reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte că terenul respectiv nu face parte din categoria terenurilor construibile, singurul act fiind contractul de vânzare-cumpărare.
S-a arătat că în procedura prealabilă contestaţia a fost respinsă, sub acest aspect ca nemotivată.
b) analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, reţine că recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Piteşti este nefondat.
C. fisc. reglementează în art. 141 scutirile pentru operaţiunile efectuate în interiorul ţării.
Potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., livrarea de construcţii/ părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri, este scutită de TVA.
Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii sau de terenuri construibile.
Terenul construibil reprezintă, potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 1 C. fisc., orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot efectua construcţii, conform legislaţiei în vigoare.
Aşadar, pentru a se aplica scutirea de TVA obiectul livrării trebuie să-l reprezinte un teren pe care nu se pot efectua construcţii.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 6 noiembrie 2007, rezultă că obiectul înstrăinării îl constituie un teren arabil în suprafaţă de 6400 mp, situat în extravilanul comunei Albota punctul „Ş.”.
În cauză, livrarea a avut ca obiect un teren arabil situat în extravilanul comunei.
Potrivit art. 60 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, terenurile pentru construcţii sunt situate în intravilanul localităţii, ori în speţă, terenul era situat în extravilan, ceea ce atrage aplicarea prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., respectiv scutirea de plată a TVA aferent tranzacţiei respective, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată în procedura prealabilă, se constată din dispozitivul Deciziei nr. 13 din 25 ianuarie 2010 că s-a respins contestaţia ca neîntemeiată şi nemotivată.
Prin respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, organul de soluţionare a examinat pe fond contestaţia, astfel că şi această critică este nefondată.
c) soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Argeş împotriva sentinţei nr. 32/F-C din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3156/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4006/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
