ICCJ. Decizia nr. 4098/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4098/2010

Dosar nr.71/35/2010

Şedinţa publică din 05 octombrie 2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare la data de 16 decembrie 2009, creditoarea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj a chemat în judecată pe debitoarea SC N.V. SRL Satu Mare, solicitând emiterea unei ordonanţe de plată, prin care să se dispună obligarea acesteia la plata echivalentului în RON a sumei de 144 euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioară datei achitării tarifului, cu titlu de debit, reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România rămase restante; echivalentul în RON a sumei de 209,95 euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 noiembrie 2009; echivalentul în RON a sumei de 9,50 euro pentru neplata în termenele şi în cuantumul stabilit a ratelor eşalonate, până la data achitării acestora, inclusiv şi a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.

În motivarea cererii, se arată că pârâta-debitoare a încheiat Contractul nr. 292 din 04 octombrie 2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele prevăzute în Anexa A la contract.

Cuantumul rovinietelor a fost de 576,00 euro cu obligaţia achitării în 4 rate.

Pârâta-debitoare a achitat la termen prima rată, rata a doua cu întârziere, fiind calculate penalităţi în sumă de 9,50 euro, rămânând neachitată a treia rată, pentru care au fost calculate penalităţi de întârziere în cuantum de 209,95 euro.

Prin Sentinţa civilă nr. 93 din 06 ianuarie 2010 a Judecătoriei Satu Mare s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, reţinându-se că potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, competenţa soluţionării cererilor privind emiterea somaţiei de plată revine instanţelor competente să judece în fond cauza, în primă instanţă.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată este asimilat actelor administrative, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, activitatea de soluţionare a acestor cereri constituie contencios administrativ.

Totodată, s-a reţinut că potrivit art. 1 din OUG nr. 84/2003, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA este o persoană juridică de drept privat, asimilată autorităţilor publice centrale, ale cărei direcţii regionale nu au personalitate juridică.

Prin urmare, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele asimilate actelor administrative, emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ ale curţilor de apel, iar în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv sediul pârâtei, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Oradea.

Prin Sentinţa nr. 94/CA din 01 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că, în speţă, Contractul nr. 292 din 04 octombrie 2006 încheiat între părţi, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi, deşi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.

Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.

Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Oradea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, potrivit art. 20 şi următoarele C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), 21 şi 22 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul sesizării instanţei judecătoreşti îl reprezintă cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, formulată în temeiul prevederilor OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, pentru obligarea debitoarei la plata sumelor restante, în speţă (rate trimestriale şi penalităţi de întârziere) datorate în baza contractului încheiat în temeiul art. 4 din OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Pentru determinarea instanţei competente material să soluţioneze cererea de ordonanţă de plată, formulată în temeiul OUG nr. 119/2007, este necesar a fi clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele două părţi.

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Contractul nr. 292 din 04 octombrie 2006 încheiat între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi SC N.V. SRL Satu Mare, obiectul îl reprezintă:

1. Încasarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, potrivit prevederilor OG nr. 15/2002 (...) în 4 rate trimestriale (...) a sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare.

2. Eliberarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar în 4 rate a tarifelor de utilizare (...) sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon completată corespunzător şi a rovinietei-ecuson.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) din OG nr. 15/2002, tariful de utilizare este definit ca reprezentând „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România, concesionată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - SA”.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. j) din OG nr. 15/2002, rovinieta este definită ca reprezentând „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România”.

Conform art. 4 din OG nr. 15/2002, în vigoare la data încheierii contractului (art. 4 din OG nr. 15/2002 a fost abrogat de Legea nr. 101/2007, publicată în M. Of. nr. 275/25.04.2007):

„Art. 4. - (1) Utilizatorii români vor achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de parcurs şi staţionare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale.

(2) Pentru autoturisme, plata tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai integral.”

Din conţinutul clauzelor contractului şi din prevederile OG nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eşalonarea tarifului de utilizare şi condiţionare a eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deţinute.

Având în vedere dispoziţiile procedurale ale art. 5 din OUG nr. 119/2007, potrivit cărora:

„Art. 5. - (1) Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

(2) În cazul litigiilor privitoare la obligaţii de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 7201 C. proc. civ.

(3) Cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanţa de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(4) Judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând conform legii.”, rezultă că instanţa de contencios administrativ este competentă numai în privinţa cererilor privind creanţa de plată a preţului rezultând din următoarele tipuri de contracte:

- contracte de achiziţie publică;

- contracte de concesiune de lucrări publice;

- contracte de concesiune de servicii.

Litigiul în cauză poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din Contractul nr. 292 din 04 octombrie 2006 încheiat între părţi, având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul SC N.V. SRL Satu Mare de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, care potrivit statutului său, prevăzut în anexa la OUG nr. 84/2003 este „societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut. ”

Prin urmare, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este autoritate publică şi având ca obiect, eliberarea rovinietelor în schimbul preţului, astfel că nu reprezintă un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 şi ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei specializate de contencios administrativ.

În concluzie, fiind vorba de un contract de natură comercială, în raport cu valoarea obiectului cererii, în temeiul art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi pe pârâta SC N.V. SRL Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 octombrie 2010.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4098/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond