ICCJ. Decizia nr. 4126/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4126/2010
Dosar nr.19677/3/2009
Şedinţa de la 6 octombrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 iulie 2008, sub nr. de Dosar 5004/303/2008, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, reclamanta S.R.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC G.P. SRL, pronunţarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 466,38 RON reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005 în cuantum de 120 şi penalităţi de întârziere în cuantum de 106,38 precum şi taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 şi 2007 în cuantum de 240 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 5575 din 15 septembrie 2008 Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia prematurităţii şi a respins ca prematur formulată acţiunea formulată de reclamantă.
Prin Decizia comercială nr. 294 din 02 februarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis recursul declarat de recurenta S.R.R., a casat Sentinţa nr. 5575 din 15 septembrie 2008 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
În cauză a fost dedusă judecăţii nu o cerere prin care un comerciant solicită obligarea altui comerciant la plata contravalorii serviciilor prestate în baza unui contract comercial, ci o cerere prin care S.R.R., serviciul public de interes naţional, a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune. Fiind vorba, aşadar de obligarea la plata unei taxe, în sensul art. 10 din Legea nr. 544/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal şi nu instanţei comerciale.
Prin Sentinţa civilă nr. 2216 din 15 iunie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
Litigiul de faţă nu are natura unei cauze de contencios fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 1 C. proCod Fiscal care definesc sfera de aplicare a C. proCod Fiscal Aşadar taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute de art. 1 C. proCod Fiscal, pentru a considera că pentru neplata acesteia se poate formula o acţiune în contencios fiscal, pentru care competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal să fie determinată de cuantumul debitului. Taxa radio nu face parte din categoria impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale şi nu reprezintă nicio creanţă provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat ci reprezintă o sursă de finanţare pentru societatea reclamantă, făcându-se venit la bugetul acesteia, iar nu la bugetul de stat ori la cele locale.
Chiar dacă natura litigiului nu este fiscală, totuşi cauza de faţă poate fi considerată de contencios administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 554/2004, drept activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică.
În cauza de faţă s-a promovat acţiune pentru plata contravalorii unui serviciu public prestat de reclamanta care poate fi asimilată autorităţii publice conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta prestează serviciul public autonom de interes naţional, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, deci este asimilată unei autorităţi publice organizate la nivel naţional ce se include în categoria autorităţilor şi instituţiilor centrale, făcând aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, deci cererea dedusă judecăţii se soluţionează în primă instanţă de curtea de apel.
Prin Sentinţa civilă nr. 4198 din 27 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti.
În considerentele hotărârii pronunţate s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La o simplă lecturare a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, se poate observa că legiuitorul nu a făcut distincţie între taxele datorate la bugetul de stat şi taxele datorate pentru serviciile publice prestate de stat în mod direct sau prin intermediul unei entităţi. Ori, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
În consecinţă, ceea ce interesează este ca litigiul să poarte asupra unor taxe instituite prin lege în vederea acoperirii cheltuielilor, în tot sau în parte, pentru prestarea unui serviciu public.
În al doilea rând, nu poate fi primită alegaţia conform căreia S.R.R. este o autoritate publică centrală în înţelesul art. 10 din Legea nr. 554/2004.
În speţă, în raport de cuantumul taxei pretins a fi plătite, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.
Analizând cauza, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (1) - (3) şi (5) C. proc. civ., având în vedere cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constată că revine Judecătoriei sectorului 6 competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere material să soluţioneze acţiunea reclamantei, trebuie determinată în prealabil natura juridică a litigiului, pornind de la raportul juridic dedus judecăţii.
Astfel, este incontestabil faptul că prezenta cerere reprezintă o cerere prin care reclamanta S.R.R., serviciul public de interes naţional, a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Prin art. 5 alin. (1) din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, se prevede că această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E. „E.” SA, prin filialele sale în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice.
În alin. (2) al aceluiaşi articol din HG nr. 977/2003, se prevede că persoanele juridice care îşi asigură pe cont propriu energia electrică şi nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R.
Astfel, atâta timp cât societatea comercială achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu societatea comercială de furnizare a energiei electrice, rezultă că izvorul obligaţiei îl constituie contractul încheiat între două societăţi comerciale, ca persoane juridice de drept privat, dintre care una acţionează în calitate de mandatar al S.R.R.
În consecinţă, rezultă că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa specială a instanţelor de contencios administrativ.
Sub aspectul stabilirii instanţei competente material nu prezintă relevanţă împrejurarea că reclamanta S.R.R. este autorizată să presteze un serviciu public, de interes naţional, atâta timp cât taxa radio se face venit la bugetul societăţii reclamante, iar recuperarea sumelor datorate se efectuează în baza unor prevederi contractuale şi nu potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Astfel fiind, competenţa de soluţionare a acţiunii aparţine instanţei de drept comun, determinată în raport cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, conform prevederilor art. 1 pct. 1 şi ale art. 2 pct. 1 C. proc. civ.
În considerarea considerentelor expuse Înalta Curte constată că, competenţa de soluţionare a cauzei deduse prezentei judecăţi aparţine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R. şi pe pârâta SC G.P. SRL în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4127/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4082/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
