ICCJ. Decizia nr. 4269/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4269/2010
Dosar nr. 1137/33/2009
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta L.A. a solicitat instanţei anularea hotărârii din data de 30 mai 2009 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.
Acţiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că împreună cu părinţii săi a fost nevoită să se refugieze în perioada octombrie 1940 - martie 1945 în localitatea B., jud. Bihor, ca urmare a persecuţiilor din motive etnice.
În argumentarea calităţii de refugiat, reclamanta a depus acte doveditoare şi declaraţiile a doi martori autentificate de notarul public.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2010, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 5877 din 30 mai 2009, emisă de pârâtă.
Totodată, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada septembrie 1940 – martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 24 martie 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că din analiza probei testimoniale administrate, constată că declaraţiile martorilor sunt utile, pertinente şi concludente, arătând instanţei detalii ale refugiului reclamantei şi familiei sale, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct şi în care au fost implicaţi personal, confirmând susţinerile reclamantei.
Mai mult, Curtea a avut în vedere şi împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care, la rândul lor, sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind relevantă în susţinerea şi dovedirea persecuţiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (Decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece în cauză este vorba de acte juridice cu o valoare de peste 0,025 RON, ori, potrivit art. 1191 alin. (1) C. proc. civ. „dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 RON nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată”.
S-a mai susţinut de către recurentă că motivele refugiului reclamantei nu ar fi determinate de persecuţii etnice, ci de teama că persecuţiile ce se exercitau în acea vreme asupra ţiganilor şi evreilor ar putea să se exercite şi asupra sa.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Potrivit art. 61 din OGnr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Este adevărat că, potrivit art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte 250 RON nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată, însă în cauză, ceea ce urmează a se dovedi este un fapt juridic (refugiul) şi nu un act juridic, aşa încât dovada poate fi făcută şi cu martori, cum dealtfel corect a procedat şi instanţa de fond.
Astfel, din analiza declaraţiilor martorilor C.I. şi I.F. date în faţa instanţei rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamanta împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, refugiul fiind determinat de teama persecuţiilor etnice ce s-au exercitat asupra lor, ca urmare a cedării Ardealului de Nord autorităţilor ungare.
Martorii au arătat instanţei detalii ale refugiului reclamantei, relatând fapte pe care le-au cunoscut personal şi în care au fost şi ei implicaţi, aşa încât, pe bună dreptate instanţa de fond a reţinut că declaraţiile acestora sunt pertinente şi confirmă susţinerile reclamantei, dispunând anularea hotărârii emise de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de persoană refugiată a reclamantei.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 6 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2519/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5651/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
