ICCJ. Decizia nr. 5651/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5651/2010
Dosar nr. 151/42/2010
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului - Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Prahova obligarea pârâţilor de a finaliza transferul, în interesul serviciului la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, obligarea acesteia la plata unei indemnizaţii egale cu salariul net cuvenit pentru luna anterioară transferului, a unui concediu plătit de 5 zile şi a celorlalte drepturi conform art. 90 din Legea nr. 188/1999.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Prahova începând cu data de 25 mai 2009 când a încheiat cu Ministerul întreprinderilor Mici şi Mijloci Comerţului şi Mediului de Afaceri, contractul de management din 25 mai 2009.
A mai arătat reclamantul că în baza acestei convenţii i s-a încredinţat organizarea, conducerea şi administrarea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova precum şi gestionarea patrimoniului şi a mijloacelor materiale şi băneşti ale acestuia în condiţiile realizării unui management eficient şi de calitate.
b) Întâmpinarea formulată
Pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Prahova a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii.
Curtea a respins excepţia prematurităţii ca nefondată, întrucât reclamantul a formulat cerere de transfer şi a primit răspuns din partea pârâtei în sensul refuzului autorităţii de a da curs cererii sale, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă nu mai este obligatorie.
c) Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 100 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.C., a obligat pârâţii să finalizeze transferul în interesul serviciului la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, a obligat această pârâta la plata unei indemnizaţii egale cu salariul net cuvenit pentru luna anterioară transferului, a unui concediu plătit de 5 zile şi a celorlalte drepturi conform art. 90 din Legea nr. 188/1999 şi a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 4,3 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că din dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 188/1999 rezultă, că pentru realizarea transferului în interesul serviciului nu este nevoie de acordul autorităţii la care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea, ci doar de acordul scris al funcţionarului public transferat.
Aşa fiind, nefinalizarea procedurii transferului, pentru lipsa acordului autorităţii la care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea, apare ca neîntemeiată şi în neconcordanţă cu dispoziţiile legale ce reglementează transferul funcţionarilor publici.
Mai mult decât atât, nici în cazul transferului la cererea funcţionarului public, situaţie reglementată de dispoziţiile art. 90 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, nu este cerut acordul autorităţii la care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că reclamantul a fost vătămat în dreptul său de a fi transferat.
2. Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti au declarat recurs Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
a) Motivele de recurs
Recursul declarat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova
În motivele de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a pronunţat soluţia cu interpretarea greşită a legii.
S-a precizat că transferul reprezintă o modificare a raportului de muncă prin cesiunea definitivă a raportului de serviciu, având loc astfel schimbarea angajatorului şi ca urmare acesta presupune un acord tripartit de voinţă.
A fost invocată aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 41 C. muncii, privind acordul părţilor în cazul modificării oricărui element al raportului de muncă.
Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
În motivele de recurs Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, întrucât reclamantul nu a formulat plângere prealabilă la această instituţie.
Pe fond, s-a arătat că prin soluţia pronunţată, instanţa de fond s-a substituit autorităţii impunând acesteia o anumită conduită.
b) Analiza motivelor de recurs
Situaţia de fapt
Prin adresa nr. 1787 din 28 decembrie 2009 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a solicitat acordul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova cu privire la transferul în interesul serviciului începând cu 28 decembrie 2009 a reclamantului B.C., în aparatul propriu al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
La aceeaşi dată reclamantul şi-a exprimat acordul privind transferul.
Prin adresa nr. 4802 din 28 decembrie 2009 a Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, această autoritate a comunicat Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor că nu este de acord cu transferul, motivat de numărul mic de comisari existenţi în cadrul autorităţii.
La 15 ianuarie 2010 reclamantul a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor finalizarea transferului, iar la 26 ianuarie 2010 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor i-a comunicat reclamantului că transferul nu poate fi finalizat.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 188/1999, art. 90 „(1) Transferul poate avea loc după cum urmează:
a) în interesul serviciului;
b) la cererea funcţionarului public.”
Legea nr. 188/1999, „art. 117 Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
C. muncii art. 41 alin. „(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.”
„(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condiţiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.”
Din analiza legislaţiei aplicabile în domeniu rezultă că în materia funcţiei publice sunt aplicabile şi prevederile legislaţiei muncii, reglementările de drept comun civile sau administrative, dacă nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Potrivit doctrinei de specialitate, dar şi art. 41 alin. (3) C. muncii, transferul reprezintă o modificare definitivă a raportului de muncă.
Aceeaşi calificare urmează a fi făcută şi pentru transferul funcţionarilor publici.
Prin transfer se modifică definitiv un element esenţial al raportului de funcţie, respectiv locul muncii, un angajator fiind înlocuit cu altul, prin cesiunea definitivă a raporturilor respective.
Aşadar, transferul reprezintă o convenţie tripartită care implică acordul funcţionarului, pentru a se preîntâmpina eventuala conduită abuzivă a autorităţilor.
În cauza prezentă, angajatorul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Prahova a refuzat să fie de acord cu transferul, refuz motivat de numărul redus al personalului.
În acest context greşit a apreciat instanţa de fond că refuzul este nejustificat.
Instanţa nu se poate substitui dreptului de apreciere al unei autorităţi, respectiv al angajatorului şi nu poate adopta soluţii care ar putea conduce la activitatea ineficientă a unei instituţii sau autorităţi.
În raport de motivarea formulată prin adresa din 28 decembrie 2009, reclamantul nu a dovedit existenţa unor alte împrejurări decât cele susţinute de angajator.
Legiuitorul a impus prin art. 41 alin. (1) C. muncii acordul părţilor, ceea ce înseamnă că este necesar acordul unităţii cedente, pentru că şi interesele acesteia nu pot fi nesocotite la efectuarea transferului, chiar dacă transferul se justifică prin buna funcţionare a instituţiei sau autorităţii cesionare.
Excepţia prematurităţii acţiunii nu este fondată pentru că reclamantul s-a adresat la 15 ianuarie 2010 Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, iar la 26 ianuarie 2010 s-a comunicat răspunsul de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, acţiunea fiind introdusă la 12 februarie 2010.
c) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere că refuzul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a fost motivat prin insuficienţa personalului, se constată că motivele de recurs sunt fondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica sentinţa primei instanţe şi se va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei nr. 100 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului B.C. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4269/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5593/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
