ICCJ. Decizia nr. 4288/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4288/2010
Dosar nr. 1381/35/2009
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 56/CA/2010 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi a anulat hotărârea nr. 14722 din 22 septembrie 2009 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 06 septembrie 1940-15 septembrie 1943.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din adresa emisă de Şcoala cu clasele I-VIII Vârciorog, rezultă faptul că reclamantul a urmat cursurile la Şcoala elementară Fâşca în perioada septembrie 1943-iunie 1947.
Instanţa de fond a constatat că, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţiile martorilor B.A. şi V.R. s-a făcut dovada împrejurării că în anul 1940, reclamantul, împreună cu părinţii acestuia, au plecat în refugiu în localitatea Roşia de Beiuş, datorită persecuţiilor venite din partea soldaţilor maghiari.
Instanţa a avut în vedere însă, la stabilirea perioadei de refugiu, adresa emisă de Şcoala cu clasele I-VIII Vârciorog, reţinând că aceasta este un înscris oficial şi are forţă probatorie mai mare decât declaraţiile martorilor.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că, în vederea soluţionării cererii petentului, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a reţinut vădita contradicţie dintre perioada de refugiu prevăzută în cererea petentului, declaraţiile martorilor V.R. şi B.G. şi adeverinţa din 24 august 2009 eliberată de Şcoala cu clasele I-IV Vârciorog, din acestea rezultând cu certitudine faptul că intimatul a urmat cursurile învăţământului primar în anii şcolari 1943-1947 la Şcoala elementară Fâşca, deci în aceeaşi localitate în care în mod nereal declara atât petentul, cât şi cei doi martori că s-ar fi refugiat în perioada 1940-1945.
Se mai arată de către recurentă că la dosar nu există un document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a reclamantului şi nicio dovadă a persecuţiilor etnice suferite de către intimat, nefiind îndeplinite condiţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Recurenta arată că din adresa Arhivelor Naţionale – Direcţia Judeţeană Bihor rezultă faptul că această instituţie deţine doar evidenţa refugiaţilor din teritoriul intrat sub administraţia maghiară în urma Dictatului de la Viena din 1940, în teritoriul României, ori având în vedere faptul că atât localitatea de domiciliu, cât şi localitatea unde s-a refugiat intimatul, nu au fost sub administraţie maghiară, nu s-a făcut dovada persecuţiilor etnice suferite de aceasta.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, iar în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia au plecat în refugiu, în localitatea Roşia de Beiuş, datorită persecuţiilor venite din partea soldaţilor maghiari.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul a fost refugiat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 56/CA/2010 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4263/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4289/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
