ICCJ. Decizia nr. 450/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 450/2010
Dosar nr. 6832/1/2009
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 1 iulie 2009, pronunţată în dosarul acestei instanţe nr. 791/36/2008, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâta H.M.
În acest sens instanţa a reţinut că, prin încheierea din 4 iunie 2008, pronunţată în acelaşi dosar, a fost suspendată soluţionarea pricinii, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., iar la data de 1 iunie 2009 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, fără a se conforma însă dispoziţiilor instanţei de a depune precizările aflate la dosar într-o formă dactilografiată, respectiv lizibilă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei la instanţa competentă în vederea soluţionării pe fond cu motivarea că, având în vedere dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. „C.N. la 1 iulie 2009 şi-a spus părerea, pronunţând în cauză mai mult de 100 hotărâri judecătoreşti şi „a dovedit şi dovedeşte abuz de putere, rea credinţă, grave neglijenţe, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, iar „în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă art. 180, art. 181, art. 182, art. 183, C. pen. art. 248, art. 289 fals şi uz de fals" s-a „înscris în fals în înscrisuri împotriva conţinutului tuturor actelor depuse în dosar".
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1551 alin. (1) C. proc. civ. „Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate", iar în conformitate cu prevederile art. 2 al aceluiaşi articol, judecata poate fi reluată, la cererea părţii „dacă obligaţiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua.
Cum recurentul nu a îndeplinit obligaţia impusă de instanţa de fond, prin încheierea din data de 4 iunie 2008, de a depune într-o formă lizibilă precizările aflate la fila 14 din dosarul de fond, Curtea constată că, în mod legal, a fost respinsă cererea acestuia privind repunerea pe rol a acţiunii.
Pe cale de consecinţă, constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva încheierii din 1 iulie 2009 pronunţată în dosarul nr. 791/36/2008 al Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 442/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 455/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
---|