ICCJ. Decizia nr. 4562/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4562/2010
Dosar nr. 10449/2/2009
Şedinţa publică din 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4025 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi a respins cererea de suspendare a executării Decretului Prezidenţial nr. 1507 din 22 octombrie 2009 formulată de reclamantul G.M., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele României, ca inadmisibilă.
A admis cererile de intervenţie accesorii formulate de V.M. şi N.E., în interesul pârâtului în sensul respingerii cererii de suspendare, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că obiectul cererii de suspendare formulată de reclamant, îl constituie Decretul Preşedintelui României nr. 1507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional publicat în M. Of. al României nr. 714/22.10.2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Acest act a fost emis de pârât în baza prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2), art. 90 şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României.
A mai reţinut că art. 90 din Constituţia României reglementează o atribuţie constituţională exclusivă a Preşedintelui României, atribuţie care s-a materializat prin emiterea Decretului nr. 1507 din 22 octombrie 2009 a cărei suspendare se solicită.
În acest context s-a apreciat că decretul prezidenţial nu reprezintă un act administrativ supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, natura actului fiind una constituţională şi prin urmare este exceptat de la aplicarea dispoziţiilor legale menţionate.
Pe de altă parte, a reţinut prima instanţă că dispoziţiile speciale ale art. 11 alin. (1) lit. b) pct. c) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reglementează competenţa exclusivă a acestei autorităţi în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi confirmarea rezultatelor acestuia, din procedură făcând parte şi Decretul Preşedintelui emis în exercitarea unei atribuţii constituţionale.
În ceea ce priveşte cererile de intervenţie a apreciat prima instanţă că se impune admiterea acestora pentru aceleaşi considerente pentru care s-a respins cererea principală ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul G.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare este neîntemeiată având în vedere că din economia dispoziţiilor art. 46 şi ale art. 47 din Legea nr. 47/1992 a Curţii Constituţionale, rezultă că atribuţiile acestei autorităţi se referă la aspectele de ordin procedural şi nu privesc analiza legalităţii emiterii decretului de iniţiere a referendumului. Mai arată recurentul că finele de neprimire sunt expres şi limitativ enumerate de art. 126 alin. (6) din Constituţia României, iar decretul în cauză nu se referă la „relaţiile cu Parlamentul" ale executivului.
Pe acest aspect, mai arată că o interpretare contrară ar determina tocmai încălcarea principiului statului de drept şi a supremaţiei Constituţiei, precum şi principiul separaţiei puterilor în stat.
În continuare, recurentul a reiterat susţinerile din acţiunea formulată referitoare la îndeplinirea condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 necesare pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul acţiunii de chemare în judecată, dedusă judecăţii îl constituie suspendarea executării Decretului Prezidenţial nr. 1507 din 22 octombrie 2009, pentru organizarea unui referendum naţional.
Problema de drept pusă în discuţie, cu ocazia soluţionării fondului, rezolvată de instanţă pe cale de excepţie şi asupra căreia urmează a se pronunţa şi instanţa de control judiciar, este aceea de a stabili dacă sus-menţionatul Decret emis de Preşedintele României, reprezintă sau nu un act administrativ, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 90 din Constituţia României „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional". Potrivit art. 100 alin. (1) din Constituţia României, actul prin care Preşedintele îşi exercită atribuţia prevăzută de art. 90 menţionat mai sus se numeşte „decret", iar prin instituţia consultării Parlamentului, Parlamentul exercită un control direct asupra voinţei politice a Preşedintelui.
Prin urmare, propunerea de a se organiza un referendum naţional este o prerogativă exclusivă a Preşedintelui României, prevăzută expres în art. 90 din Constituţia României, prin efectele produse, referendumul fiind un act socio-politic, şi nu un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În exercitarea prerogativelor sale, menţionate în art. 90 din Constituţie, Preşedintele României acţionează nu în calitate de reprezentant al executivului ci ca şef al Statului, având rolul de mediator între stat şi societate, dar în acelaşi timp acţionând ca un garant al Constituţiei.
Mai mult decât atât, actul de voinţă prin care Preşedintele dispune organizarea referendumului este lăsat la aprecierea acestuia, cetăţenii cu drept de vot nefiind obligaţi să participe la referendum şi nici să voteze într-un anumit mod, pentru a se vorbi de o voinţă juridică a Preşedintelui manifestată în regim de putere publică şi care să impună o anumită conduită obligatorie destinatarilor actului.
Pe de altă parte, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, controlul respectării legalităţii organizării şi desfăşurării referendumului este exclusiv constituţional, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. i) din Constituţia României care stabileşte atribuţiile Curţii Constituţionale în această materie. Prin urmare, un control de legalitate paralel, exercitat de instanţele de contencios administrativ nu este posibil. De altfel, este evident că prin organizarea referendumului între Preşedinte şi popor nu se naşte un raport de drept administrativ tipic, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ.
Criticile aduse sentinţei atacate în sensul că Decretul Preşedintelui nu reprezintă un fine de neprimire în accepţiunea art. 126 din Constituţia României nu au relevanţă în raport de soluţia pronunţată, deoarece inadmisibilitatea acţiunii se întemeiază pe situaţia că nu suntem în prezenţa unui act administrativ, şi nu pe faptul că, deşi există un act administrativ acesta nu poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ.
Rezultă deci, că în mod corect instanţa de fond a apreciat că decretul de organizare a referendumului nu este un act administrativ suspus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, nefiind astfel admisibilă nici acţiunea în suspendarea executării acestui act, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de G.M., împotriva sentinţei civile nr. 4025 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4567/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4446/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
