ICCJ. Decizia nr. 4616/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4616/2010
Dosar nr. 2814/54/2009
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta T.C. a arătat că prin Ordinul nr. 1007 din 13 octombrie 2009 al C.N.P.A.S. s-a dispus încetarea contractului său de management încheiat la data de 25 septembrie 2009 cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi, pe cale de consecinţă, calitatea sa de director coordonator adjunct al Casei Judeţene de Pensii Olt.
Actul administrativ individual menţionat mai sus nu a fost motivat nici în fapt şi nici în drept de către emitenta C.N.P.A.S., fiind făcută doar o referire generică la OUG nr. 105/2009.
A arătat reclamanta că a sesizat, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea administrativă emitentă cu plângere prealabilă. În cadrul acestei plângeri reclamanta a susţinut că aparenţa de nelegalitate a ordinului atacat se reţine din faptul că prin acesta C.N.P.A.S. a dispus încetarea unui contract de management faţă de care avea calitatea de terţ.
Cu privire la paguba iminentă, reclamanta a arătat că actul administrativ a cărui suspendare o solicită are, ca urmare directă, încetarea raporturilor sale de serviciu, cu consecinţa producerii unor pagube iminente în patrimoniul său. Aceasta, deoarece unica sursă de venit este salariul încasat de la Casa Judeţeană de Pensii Olt, ca urmare a exercitării funcţiei de director coordonator adjunct.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 45 din 01 februarie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamantă, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1007 din 13 octombrie 2009 emis de C.N.P.A.S., până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că cererea de suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 este întemeiată, fiind demonstrată de către reclamantă îndeplinirea cumulativă a cerinţelor legale cu privire la existenţa unui caz bine justificat şi la iminenţa procedurii unei pagube.
Împotriva acestei sentinţei considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta C.N.P.A.S.
Recurenta a susţinut, că punctul de vedere al reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ nu poate fi primit, întrucât se tinde la înfăţişarea cazului bine justificat or, prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ, acesta bucurându-se de prezumţia de legalitate până la anularea lui de către o instanţă judecătorească.
În speţă, susţine recurenta, nu poate fi reţinută existenţa unor motive care să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ contestat şi nici faptul că prin executarea acetuia reclamanta ar fi supusă unei vătămări iminente şi ireparabile.
Recurenta a mai susţinut că în practica judecătorească s-a reţinut că dreptul funcţionarilor publici la carieră şi la stabilitate în funcţie nu reprezintă drepturi fundamentale generate de Constituţie, ci doar o vocaţie a funcţionarului public la avansare, promovare şi stabilitate ceea ce înseamnă că nu poate fi calificat drept prejudiciu material nici pierderea drepturilor de natură salarială, întrucât acestea sunt un efect al oricărui ordin privind încetarea raporturilor de muncă şi a contractului de management.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit acestor dispoziţii legale, „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Referindu-se la noţiunile sus-menţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă” ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” [lit. ş)], iar „cazuri bine justificate” „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” [lit. t)].
În speţă, s-a făcut dovada că intimatul-reclamant a sesizat, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind depusă la dosar.
De asemenea, cazul bine justificat, definit de lege ca împrejurare legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, în speţă ordinul contestat, prin care s-a dispus revocarea din funcţie a intimatului şi încetarea înainte de termen a contractului de management al acestuia, este îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.
Primul vizează faptul că OUG nr. 105/2009, ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, determinând, deci, serioase îndoieli asupra legalităţii actului contestat. De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1275 din 7 octombrie 2009, a constatat că prin OUG nr. 37/2009 „aprobată prin lege de către Parlament a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice descentralizate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Cel de-al doilea aspect priveşte faptul că nu au fost respectate aparent dispoziţiile contractului de management, care a încetat înainte termenului de 4 ani, pentru care a fost încheiat, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute în acest sens.
Este, de asemenea, îndeplinită şi condiţia existenţei unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deoarece, prin punerea în executare a dispoziţiilor ordinului contestat, intimatul-reclamant este lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale fiind previzibilă şi putând fi evitată prin suspendarea executării actului, până la pronunţarea instanţei de fond.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsură suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, pe care prima instanţă a dispus-o prin sentinţa recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Faţă de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 45 din 01 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4594/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4613/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
