ICCJ. Decizia nr. 4613/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4613/2010
Dosar nr. 2007/33/2009
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.F. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Sălaj şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea efectelor Ordinului nr. 1014 din 13 octombrie 2009 emis de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care s-a decis ca începând cu data de 14 octombrie 2009 să-i înceteze contractul de management, potrivit prevederilor OUG nr. 105/2009, contract încheiat în baza ordinului nr. 1247 din 25 mai 2009, prin care a fost numit în funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Sălaj.
Reclamantul a solicitat şi repunerea sa în situaţia anterioară emiterii ordinului nr. 1014/2009 cu plata diferenţelor rezultate din drepturile salariale, indexate, majorate şi reactualizate de la momentul eliberării şi până la efectiva reîncadrare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că numirea sa în funcţia de director coordonator la Casa Judeţeană de Pensii Sălaj s-a realizat prin respectarea întocmai a prevederilor art. 3 alin. (4) coroborat cu art. 4 din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, iar regimul juridic ce îi era aplicabil este reglementat de art. 3 alin. (7) din OUG nr. 37/2009, contractul de management încheiat fiind asimilat de lege contractului individual de muncă.
Reclamantul a apreciat că ordinul nr. 1014 din 13 octombrie 2009 este lovit de nulitate absolută şi din perespectiva art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. muncii, deoarece a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative referitoare la forma ordinului prin care s-a dispus încetarea contractului de management, respectiv nu a indicat motivele încetării contractului de management.
Prin întâmpinarea formulată Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă, iar pe fond respingerea ei ca neîntemeiată.
La data de 18 ianuarie 2010, reclamantul, prin apărător ales, şi-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând să se dispună suspendarea ordinului atacat în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 44 din 02 februarie 2010 a admis cererea de chemare în judecată precizată şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1014 din 13 octombrie 2009 al Casei Naţionale Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la prematuritatea introducerii cererii de suspendare a actului administrativ, instanţa apreciază punctul de vedere al autorităţii publice emitente a actului ca fiind neîntemeiat.
Astfel, reţine instanţa, faptul că răspunsul a fost comunicat după introducerea cererii de chemare în judecată nu transformă demersul dedus judecăţii într-unul prematur sau inadmisibil.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului prin ordinul atacat a avut loc o încetare intempestivă a raportului de serviciu al reclamantului pentru motive aparent neimputabile lui, ce creează o anumită aparenţă de nelegalitate în privinţa actului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu.
Această împrejurare, reţine instanţa, creează în mod cert o pagubă iminentă reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat, prin recursul declarat, următoarele excepţii:
- excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal;
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
- excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la prima excepţie, a susţinut că contractul de management este asimilat contractului individual de muncă şi, ca atare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului, secţia conflicte de muncă.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-a susţinut că, întrucât ordinul nr. 1014 din 13 octombrie 2009 a cărei suspendare s-a solicitat este emis de Casa Naţională Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, rezultă că aceasta are calitate procesuală pasivă şi poate sta în instanţă în nume propriu.
În recursul său, recurenta Casa Naţională Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepţia de prematuritate a cererii de chemare în judecată şi aceea a inadmisibilităţii acţiunii pentru nerespectarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea plângerii prealabile.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că din actele dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat şi nici în ce ar consta paguba ireparabilă de natură a justifica suspendarea, astfel că emiterea ordinului este legală şi temeinică, hotărârea pronunţată de instanţa de fond lipsită de temei legal şi pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, invocate se constată că aceasta în mod corect le-a respins ca neîntemeiată, de vreme ce acţiunea este introdusă în condiţiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar, potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ „în cazul acţiunilor (...) care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe (...) nu este obligatorie plângerea prealabilă”.
Referitor la criticile aduse cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, se vor reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 1014 din 13 octombrie 2009 emis de preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Sălaj.
Temeiul juridic al actului administrativ susmenţionat este, art. 3 alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionalitate priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009. au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea actului administrativ de eliberare din funcţia de conducere, temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 554/2004.
După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că atât OUG nr. 37/2009, cât şi legea de aprobare a acestei ordonanţe au fost declarate neconstituţionale, prin Decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare, cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale care vizează în plus soluţia referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi, precum şi excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Cluj în soluţionarea cauzei şi constată că acestea nu pot fi primite.
Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii este neîntemeiată, deoarece, deşi ministerul nu este emitentul actului a cărui suspendare a fost dispusă prin hotărârea atacată, totuşi, acesta are calitate procesuală pasivă, raportat la cererea de chemare în judecată, considerată în ansamblul său.
Cât priveşte excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Cluj în soluţionarea litigiului dedus judecăţii, urmează a se constata că obiectul litigiului îl constituie anularea ordinului nr. 1014 din 13 octombrie 2009 emis de o autoritate în regim de putere publică ce vizează regimul unui funcţionar public reglementat de Legea nr. 188/1999, şi care se completează cu Legea nr. 554/2004 care la art. 10 prevede că atunci când actul aparţine unei autorităţii publice centrale (Casa Naţională Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale) competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de apel, iar nu Tribunalului.
Pentru considerentele arătate recursurile vor fi respinse ca nefondate, menţinându-se sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Casa Naţională Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 44 din 02 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4616/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4609/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
