ICCJ. Decizia nr. 4783/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4783/2010
Dosar nr. 8855/2/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 886 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantului P.R. în contradictoriu cu M.A.E., în sensul că pârâtul a fost obligat să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii reclamantului a reţinut că, la solicitarea de primire, a cererilor de redobândire a cetăţeniei române, formulată de reclamant, precum şi a actelor necesare, autoritatea pârâtă nu a comunicat niciun răspuns.
Instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că, în septembrie 2006, reclamantul s-a adresat secţiei consulare a Ambasadei României din Republica Moldova în vederea depunerii cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în temeiul Legii nr. 21/1991. Ulterior, în luna iulie 2009 a depus din nou cerere, însă nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care s-a adresat instanţei de judecată.
Instanţa de fond a constatat că reclamantul şi-a manifestat intenţia de redobândire a cetăţeniei române, fără să fie programat pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, iar refuzul pârâtului de soluţionare a cererii reclamantului are caracter nejustificat, fiind exprimat cu exces de putere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a arătat că sentinţa atacată se întemeiată pe o interpretare greşită a legii şi pe o greşită administrare a dovezilor, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuţie, însă s-a invocat faptul că nu există nicio dovadă la dosar a cererii reclamantului din anul 2006, ci numai din data de 2 iulie 2009, astfel încât situaţia de fapt reţinută în cauză este greşită.
Recurentul a precizat că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
S-a arătat că nu poate fi reţinut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricţionări a unui drept.
Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ, arătând şi faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a ne afla în faţa unui refuz nejustificat.
Recurentul a arătat că instanţa de fond nu motivează aspectul răspunsului formulat de autoritatea pârâtă, răspuns comunicat reclamanţilor şi care nu încorporează un refuz explicit, argumentând că nu este indicat un temei legal, pentru a sprijini ideea că stabilirea, în cadrul activităţii M.A.E. a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei, poate fi asimilată unui refuz nejustificat.
Recurentul a precizat că în baza de date a secţiei Consulare a României în Republica Moldova se regăsesc peste 300.000 de cereri de programare pentru depunerea dosarului de redobândire a cetăţeniei, criteriu cronologic de programare fixat deja în practica M.A.E., care a dobândit suport legal şi care are un caracter obligatoriu.
Recurentul a arătat că autoritatea recurentă a depus eforturi de a găsi soluţii de lege ferenda şi a menţionat că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991.
S-a arătat şi faptul că, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 5/2010, depunerea actelor la secţia consulară devine facultativă chiar şi pentru cetăţenii străini care nu au un drept de şedere în România, precizând că se poate apela foarte uşor la serviciile birourilor teritoriale ale A.N.C.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererilor reclamanţilor, cetăţenii moldoveni de naţionalitate română pot depune cererile de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condiţiile în care au reşedinţa sau domiciliul în străinătate.
Înalta Curte a reţinut că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Sporrong şi Lonnroth; cauza Străin şi alţii împotriva României).
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că neprimirea cererilor formulate de reclamant, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată( cauza Frydlender împotriva Franţei şi cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamant şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituţiei pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamantului într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-şi ia toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în actele internaţionale.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, văzând dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziţii conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Nici motivele cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetăţeniei române, întrucât sunt apărări pe care Înalta Curte nu le poate primi şi le va respinge ca nefondate, având în vedere că, până la data introducerii acţiunii, cererile reclamantului nu primiseră vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunţării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziţia exprimată de autoritatea pârâtă.
Faptul că în prezent reclamantul ar putea să depună o cerere şi va fi imediat primită nu înseamnă ştergerea vătămării deja produse în privinţa reclamantului, care nu a primit o soluţionare a cererilor sale, formulate iniţial în anul 2006.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.A.E. împotriva sentinţei nr. 886 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4782/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4784/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
