ICCJ. Decizia nr. 4780/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4780/2010
Dosar nr. 3515/85/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 87/F/ CA din 6 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost admisă în parte acţiunea reclamantului D.V.I. formulată în contradictoriu cu M.T.S., în sensul că a fost anulat Ordinul din 5 octombrie 2009 emis de pârât şi obligat la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, respingându-se cererea reclamantului de reintegrare în funcţia de director coordonator adjunct al C.S.M. Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că prin Ordinul din 5 octombrie 2009 emis de pârât s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantului, ca urmare a desfiinţării postului.
Iniţial, reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al C.S.M. Sibiu, în temeiul art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009, prin Ordinul din 22 mai 2009 emis de M.T.S., pe o perioadă de 4 ani, între părţi fiind încheiat şi contractul de management din 23 mai 2009.
Instanţa de fond a constatat că prin Decizia nr. 1257 din 7 noiembrie 2009, publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, motiv pentru care a reţinut că actul administrativ emis în executarea şi aplicarea unei dispoziţii legale declarate neconforme cu Constituţia înfrânge principiul legalităţii şi, în consecinţă, este nelegal.
Instanţa a reţinut că pârâtul nu a respectat dispoziţiile art. 73 şi art. 74 lit. b) C. muncii, constatând că în cauză prevederile art. 76 C. muncii potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută sunt incidente în cauză.
Cu privire la cererea reclamantului de reintegrare în funcţia deţinută anterior instanţa a reţinut că la acest moment funcţia de director coordonator adjunct prevăzută de textele declarate neconstituţionale, nu mai are o reglementare legală, iar reclamantul nu poate fi reintegrat într-o funcţie care nu mai are temei de a se regăsi în statul de funcţii aprobat de pârât.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.S.T., criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Autoritatea pârâtă a arătat că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, H.G. nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea M.E.C.T.S. şi H.G. nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.S.T.
Recurenta a arătat că dispoziţiile instanţei de fond sunt contradictorii, întrucât, pe de o parte, a dispus anularea Ordinului din 5 octombrie 2009, iar, pe de altă parte, instanţa respinge cererea reclamantului de reintegrare pe funcţia de director coordonator adjunct al C.S.M. Sibiu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte a constatat că recursul a fost exercitat de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât în cauza dedusă judecăţii această autoritate nu a fost parte în proces şi, nici nu rezultă din cererea de recurs formulată ori din alte înscrisuri, faptul că a fost declarat recurs în numele ministerului, având delegaţie de reprezentare în acest sens.
Potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar.
În conformitate cu prevederile art. 35 din Decretul Consiliului de Stat nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăşi.
În cauză, dreptul de recurs a fost exercitat de A.N.S.T., ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea M.E.C.T.S., în nume propriu şi nu în reprezentarea Ministerului arătat, în condiţiile în care această autoritate nu a fost parte în proces.
Înalta Curte a analizat şi H.G. nr. 141/2010 invocată de recurentă, care se susţine că este temeiul declarării recursului şi a constatat că în domeniul atribuţiilor acordate A.N.S.T., ca organ cu personalitate juridică în subordinea M.E.C.T.S. nu se află şi atribuţia de reprezentare în cauzele în care Ministerul este parte.
Astfel, H.G. nr. 141/2010 stabileşte atribuţii generale ale Autorităţii, (art. 21) şi atribuţii specifice în domeniul tineretului (art. 3), atribuţii care nu stabilesc în nici un caz reprezentarea în justiţie a Ministerului de către această autoritate şi nici nu s-a făcut dovada în cauză a existenţei unui mandat acordat acestei autorităţi pentru declararea recursului în numele şi pe seama M.E.C.T.S.
Or, potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea Guvernului României şi a ministerelor, conducerea ministerelor se exercită de miniştrii, ministrul fiind organul care reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
Rezultă, aşadar, că titularul dreptului de formulare a acţiunilor în justiţie, precum şi de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, este ministrul, în calitate de conducător al autorităţii administrative al cărei reprezentant este, iar în cauză calitatea de parte a fost dobândită la instanţa de fond de M.T.S., care este emitentul actului administrativ atacat.
Înalta Curte reţine că hotărârea judecătorească în materie civilă are, în principiu, o putere de lucru judecat relativă, adică numai între părţile litigante, şi poate fi atacată cu recurs, în primul rând, de una sau amândouă din persoanele între care se poartă procesul în faţa instanţei de fond, respectiv de reclamant şi pârât.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de A.N.S.T. împotriva sentinţei nr. 87/F/ CA din 6 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4779/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4782/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
