ICCJ. Decizia nr. 4786/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4786/2010
Dosar nr. 1765/36/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 27/ CA din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei P.S. formulată în contradictoriu cu C.J.P. Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa, investită cu soluţionarea acţiunii introductive, a reţinut că reclamanta, beneficiară a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, a solicitat recunoaşterea calităţii şi de beneficiar al dispoziţiilor art. 3 din actul normativ invocat, arătând că este soţia supravieţuitoare a unui beneficiar al dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Instanţa a constatat că reclamanta beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, conform sentinţei nr. 616/2006 a Curţii de Apel Constanţa, astfel încât nu poate beneficia de acordarea măsurilor compensatorii prevăzute de lege, prin cumularea celor două calităţi acordate atât în temeiul art. 1, cât şi art. 3 din actul normativ indicat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
A precizat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale, întrucât prevederile aplicabile cauzei recunosc dreptul soţului supravieţuitor de a beneficia de indemnizaţia acordată conform Legii nr. 189/2000. A arătat că singura condiţie impusă de lege este aceea ca soţul supravieţuitor să nu se fi recăsătorit.
A invocat în favoarea sa principiul de drept general, conform căruia dacă legea nu prevede, înseamnă că nu interzice, ceea ce face posibilă interpretarea în favoarea reclamantei a normei de drept invocate ca temei al acţiunii introductive.
A precizat că instanţa de fond i-a respins cererea pe considerentul că nu poate cumula cele două calităţi prevăzute de lege, nereţinând că soţul reclamantei nu ar fi beneficiar al Legii nr. 189/2000. A invocat şi a depus la dosar două hotărâri ale Casei Judeţene de Pensii Constanţa, despre care s-a susţinut că sunt emise în cazuri similare cu al recurentei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Obiectul acţiunii judiciare îl reprezintă recunoaşterea calităţii de beneficiar al dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 189/2000.
Potrivit prevederilor art. 3 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea,de o indemnizaţie lunară.
Recurenta-reclamantă reclamă dreptul de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 în calitate de urmaş, soţie supravieţuitoare conform art. 3, îndeplinind condiţiile prevăzute de actul normativ în discuţie, în condiţiile în care ea însăşi beneficiază de dispoziţiile aceleaşi legi în calitate de titular, conform art. 1.
Înalta Curte apreciază însă că scopul, pentru care a fost emis acest act normativ, este enunţat de legiuitor încă din titlul O.G. nr. 105/1999 pe care a aprobat-o, acordându-se drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.
Înalta Curte având în vedere principiile general de drept, care guvernează atât activitatea de legiferare, cât şi activitatea de aplicare a legislaţiei civile, consacrate in terminis de normele dreptului civil, respectiv principiul egalităţii în faţa legii civile (art. 4 şi art. 16 din Constituţia României) şi principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale (art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 şi art. 57 din Constituţia României), a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale, întrucât întotdeauna drepturile civile pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social.
Înalta Curte reţine că exercitarea drepturilor civile cu încălcarea acestor principii constituie abuz de drept.
Ipoteza normei reglementată de Legea nr. 189/2000 este aceea a acordării unor drepturi persoanelor, cetăţeni români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuţii din motive etnice .
În conţinutul dispoziţiei legale sunt prevăzute două categorii de beneficiari ai legii, respectiv în art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, se precizează că beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, iar la art. 3 din actul normativ indicat se prevede că este beneficiar al legii şi soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Plecând de la interpretarea istorico-teleologică a acestei norme, respectiv de la stabilirea sensului dispoziţiei legale, ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte această dispoziţie, Înalta Curte a constatat că singura interpretare, care acordă sens şi are în vedere scopul pentru care a fost edictată norma, este aceea a acordării drepturilor prevăzute de lege o singură dată, neputând fi cumulate ambele ipoteze prevăzute de lege pentru beneficiarii acestei norme.
Înalta Curte nu poate primi critica formulată cu privire la interpretarea legii în sensul dorit de recurentă şi nici critica cu privire la faptul că există o situaţie similară, conform actelor depuse, care ar justifica acordarea cumulului de pensii, întrucât pe de o parte, interpretarea dată normei juridice este dată numai de instanţă, iar pe de altă parte, situaţia prezentată nu este similară situaţiei reclamantei, întrucât actul prezentat, ca fiind o situaţie similară, arată că persoana în cauză este numai beneficiar al dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 189/2000 în calitate de urmaş al unei persoane care se încadrează în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Astfel, Înalta Curte a constatat că interpretarea corectă şi completă a dispoziţiilor legale menţionate, duce la concluzia neîndoielnică că drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, sunt acordate persoanelor, cetăţeni români, independent de naţionalitate, persecutaţi din motive etnice de regimurile instaurate, indiferent dacă refugiul, expulzarea sau strămutarea a avut loc pe teritoriile ocupate de un stat străin în teritoriile româneşti ori din cele aflate sub jurisdicţia statului român în cele care s-au aflat vremelnic în administraţia altor state, fără a se putea cumula calitatea de beneficiar din perspectiva art. 1 şi 3 ale acestei legii, în scopul asigurării deplinei realizări a principiului protecţiei tuturor cetăţenilor şi a egalităţii în faţa legii. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P.S. împotriva sentinţei nr. 27/CA din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4785/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4789/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
