ICCJ. Decizia nr. 4789/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4789/2010
Dosar nr. 466/36/2010
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 252/CA din 8 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa a fost respinsă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 invocată de reclamantul Consiliul Local Tuzla, în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa şi Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 a reţinut că prin hotărârea invocată ca fiind nelegală au fost inventariate ca aparţinând domeniului public al statului, terenuri şi construcţii agrozootehnice ce se află pe teritoriul comunei Tuzla.
S-a reţinut faptul că bunurile inventariate au fost folosite de U.A.R.Z. Constanţa până la 21 februarie 2008 când s-a hotărât predarea către Consiliul Local Tuzla, care a demarat procedura de trecere din domeniul public al statului în domeniul privat al comunei în temeiul art. 9 din Legea nr. 213/1998.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că hotărârea, a cărei nelegalitate a fost invocată, a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a arătat faptul că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, confuză şi este în contradicţie cu realitatea şi legea.
S-a arătat faptul că în anul 1986 bunurile în discuţie au fost în proprietatea şi posesia C.A.P. Tuzla, iar ulterior bunurile au fost date în folosinţa O.J.R.S.A. Constanţa, fără ca ele să iasă din patrimoniul C.A.P. Tuzla.
A precizat că bunurile în discuţie au fost date în folosinţă şi nu a fost transferat dreptul de proprietate al acestora, astfel încât bunul a fost întotdeauna în proprietatea privată a comunei Tuzla.
De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit actele deduse judecăţii, considerând că rezolvarea problemei supusă dezbaterii judiciare este dată de calificarea corectă a termenilor dare în folosinţă şi dare în administrare.
Recurenta a precizat că instanţa de fond a confundat dreptul de a folosi sau a administra cu dreptul de proprietate, care le include şi pe primele două, arătând că doar proprietarul bunului poate da în folosinţă sau administrare bunul ce-i aparţine.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin HG nr. 1705/2006 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, iar prin anexa 3, s-au menţionat bunurile din localitatea Tuzla, respectiv clădire cu birouri, laboratoare şi magazii, adăpost vară şi saivan ovine.
Înalta Curte a constatat că hotărârea de guvern arătată a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României republicată şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 au instituit mijlocul procesual prin care partea interesată poate contesta legalitatea unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, pentru a-şi demonstra pretenţiile sau pentru a valorifica un drept recunoscut de lege.
Ca natură juridică, excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare utilizat în cursul unei proceduri judiciare, atunci când autoritatea invocă, împotriva unui particular, existenţa unui act administrativ, iar acesta din urmă contestă legalitatea actului respectiv.
Din analiza prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituţia României rezultă că hotărârile guvernului, atât cele cu caracter individual, cât şi cele cu caracter normativ, ca acte administrative de autoritate, se emit pentru organizarea şi executarea legii.
În raport de prevederile constituţionale, Înalta Curte reţine că, hotărârile guvernului trebuie să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legii în baza căreia au fost adoptate, că acestea trebuie să fie conforme cu reglementarea juridică ce a generat adoptarea lor.
H.G. nr. 1705/2006 este emisă cu respectarea prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 213/1998, lege în baza căreia a fost adoptată.
Sub aspect formal, hotărârea prin care s-a centralizat inventarul bunurilor din domeniul public al statului a fost aprobată de Guvernul României, actul de aprobare fiind tocmai hotărârea de guvern care formează obiectul prezentei cenzuri.
Cu privire la bunul ce a fost inclus în domeniul public al statului, Înalta Curte constată că şi sub aspect hotărârea de guvern este legală.
Din prevederile art. 3 pct. 2 din Legea nr. 213/1998 rezultă că domeniul public al statului este alcătuit, între altele, din bunurile prevăzute la pct. I din Anexa acestei legi.
În continuarea raţionamentului, Înalta Curte arată că la pct. I din Anexa la Legea nr. 213/1998, respectiv la pct. 29 se regăsesc ca făcând parte din domeniul public al statului, terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea serviciile publice descentralizate ale ministerelor.
D.A.D.R. Constanţa face parte din categoria serviciilor descentralizate, respectiv fiind un serviciu deconcertat al M.A.D.R.
Aşadar, în raport de prevederile legale enunţate se constată că terenul şi clădirea în care îşi desfăşoară activitatea D.A.D.R. Constanţa fac parte din domeniul public al statului, prin efectul legii.
Legalitatea actului nu a fost contestată în limitele prevăzute de lege, adică nu s-a invocat neconformitatea actului administrativ cu legea, ci s-a apreciat de către recurent că acesta ar avea dreptul asupra terenului, fiind titularul dreptului de proprietate pentru care s-a atestat dreptul de proprietate publică a statului.
În concluzie, Înalta Curte reţine că prin adoptarea H.G. nr. 1705/2006, Guvernul României a respectat prevederile legale incidente în materia proprietăţii publice, atât sub aspect formal cât şi sub aspectul fondului, adică al bunului pentru care s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
De asemenea, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a făcut o interpretare greşită a actelor şi lucrărilor dosarului şi nici nu a confundat atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosinţa şi dispoziţia cu dreptul de administrare, astfel cum a susţinut recurentul.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Consiliul Local Tuzla împotriva sentinţei nr. 252/ CA din 8 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4786/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4790/2010. Contencios. Amendă pentru... → |
---|