ICCJ. Decizia nr. 4863/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4863/2010
Dosar nr. 3848/2/2008
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4210 din 30 noiembrie 2009 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de RA A.P.P.S. SA, a admis acţiunea din Dosarul nr. 670/3/2008 şi cererea reconvenţională din Dosarul nr. 15546/3/2008, formulate de reclamanta pârâtă RA A.P.P.S. SA - Sucursala pentru A.Î.F.I. şi Statul Român, prin M.F.P., în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC A.P. SA Bucureşti, a dispus evacuarea acesteia din urmă din spaţiul comercial situat în Bucureşti, Sector 2 şi a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei - reclamante privind obligarea reclamantei - pârâte RA A.P.P. SA să încheie un contract autentic de vânzare cumpărare, prin procedura negocierii directe, pentru spaţiul comercial mai sus menţionat, respingând totodată şi cererea de arătate a titularului dreptului, formulată de reclamanta - pârâtă.
În acest sens instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 15546/3/2008, reclamanta RA A.P.P.S. SA - Sucursala pentru A.Î.F.I. a chemat în judecată pârâta SC A.P. SA Bucureşti, solicitând evacuarea acesteia, iar prin întâmpinarea depusă în dosar, pârâta a invocat excepţia de litispendenţă în raport de cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 670/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect obligarea reclamantei RA A.P.P.S. SA să încheie contract de vânzare - cumpărare cu pârâta SC A.P. SA Bucureşti pentru spaţiul în discuţie, dosar declinat la Curtea de Apel Bucureşti.
Admiţând excepţia de litispendenţă invocată, secţia comercială, a Tribunalului Bucureşti a trimis dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, unde a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, curtea de apel apreciind că îi revine competenţa de soluţionare în primă instanţă, în raport de calitatea RA R.A.P.P.S. SA de autoritate publică centrală, iar cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de RA A.P.P.S. SA, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 s-a reţinut că aceasta reprezintă, în realitate, o apărare de fond.
În sfârşit, pe fondul cauzei instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: părţile au încheiat contractul de închiriere din 2004 pentru spaţiul menţionat mai sus, a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiţionale, până la data de 31 decembrie 2007; prin adresa din 2004, SC A.P. SA Bucureşti a solicitat cumpărarea spaţiului închiriat, în temeiul O.G. nr. 19/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 640/2002, prin adresa din 9 decembrie 2004 RA A.P.P.S. SA a încunoştinţat SC A.P. SA Bucureşti cu privire la aprobarea cererii sale în Consiliul de Administraţie al autorităţii publice, urmând a se proceda la dezmembrarea cadastrală şi evaluarea spaţiului; prin adresa din 11 octombrie 2005 pârâta a adus la cunoştinţă reclamantei existenţa unei notificări, înregistrată la sediul său cu privire la teren şi împrejurarea că, în baza Legii nr. 247 din 19 iulie 2005 vânzarea spaţiului comercial aflat la această adresă nu se mai poate efectua, notificare comunicată ulterior, reclamantei, în urma repetatelor existenţe ale acesteia; în aceste condiţii reclamanta s-a adresat, la 9 ianuarie 2008, instanţei de contencios administrativ solicitând obligarea pârâtei, în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 19/2002, aprobată prin Legea nr. 640/2002 să procedeze la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
În raport de această situaţie de fapt şi având în vedere că la data de 31 decembrie 2007 durata contractului de închiriere a expirat şi o nouă prelungire prin act adiţional a acestuia nu a mai avut loc, întrucât, deşi Secretarul General al Guvernului a aprobat prelungirea cu 60 de zile de la data expirării, reclamanta nu s-a prezentat pentru semnarea actului adiţional, instanţa de fond a concluzionat că aceasta nu mai poate solicita vânzarea imobilului prin negociere directă, dată fiind expirarea termenului locaţiunii şi, prin urmare refuzul autorităţii pârâte este justificat.
Cu privire la respingerea cererii de arătate a titularului dreptului, formulată de pârâtă s-a reţinut că bunul, a cărui vânzare se solicită, face parte din proprietatea privată a statului şi nu din proprietatea lui publică pentru a fi îndeplinite condiţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998, pentru participarea în cauză a Statului Român, prin M.F.P.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A.P. SA Bucureşti.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., reclamanta SC A.P. SA Bucureşti a arătat în esenţă următoarele:
- Instanţa de fond a reţinut lipsa calităţii reclamantei de chiriaş deşi nu a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive nefiind discutată în contradictoriu această chestiune - motiv ce cade sub incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
- Sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 11 şi art. 31 din O.G. nr. 31/2001.
A arătat recurenta că în temeiul prevederilor art. 11 şi 31 din O.G. nr. 31/2001 aprobată şi modificată prin Legea nr. 640/2002, în anul 2004 a solicitat pârâtei cumpărarea spaţiului închiriat prin negociere directă, în perioada în care contractul de închiriere era în vigoare.
Cu adresa din 9 decembrie 2004, RA A.P.P.S. SA a comunicat recurentei, că Consiliul de administraţie al RA A.P.P.S. SA a aprobat vânzarea spaţiului iar ulterior aceeaşi intimată a reconfirmat că s-a aprobat vânzarea doar a spaţiului situat la parterul imobilului.
Consideră recurenta că nu a intenţionat suplinirea voinţei intimatei vânzătoare întrucât această voinţă a fost legal exprimată în momentul aprobării de către Consiliul de administraţie.
A mai arătat recurenta că prin promovarea acţiunii a urmărit finalizarea acordului de voinţă perfectat între părţi, că principiul neretroactivităţii legii civile împiedică aplicarea O.G. nr. 28/2007, unei situaţii născute în 2004. Deşi O.G. nr. 28/2007 prevede obligativitatea aprobării prin hotărâre de Guvern a listei imobilelor ce se află în diferite situaţii, până în prezent nu a fost adoptată o asemenea hotărâre.
Mai apreciază recurenta, de asemenea că acţiunea sa are ca obiect obligaţia de a face şi se încadrează în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
În privinţa cererii reconvenţionale a pârâtei RA A.P.P.S. SA şi a cererii conexe a S.A.I.F.I. prin care solicită evacuarea sa din spaţiu, se arată că se va conforma dacă nu va obţine o hotărâre favorabilă.
Intimatele „A.P.P.S. RA şi RA A.P.P.S. SA - au formulat întâmpinare la cererea de recurs şi au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiat.
Au arătat intimatele că, Consiliul de Administraţie a aprobat vânzarea conform art. 14 din O.G. nr. 15/2002 - însă în timpul acestei proceduri, la RA A.P.P.S. SA - a fost introdusă o cerere de notificare pentru imobilul în cauză - cerere pe care a comunicat-o către SC A.P. SA Bucureşti. Având în vedere incidenţa prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, vânzarea bunurilor imobile este interzisă.
Înalta Curte analizând cererea de recurs, motivele invocate şi în considerarea prevederilor art. 3041 C. proc. civ., constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a apreciat că nu prezintă relevanţă împrejurarea că la data de 9 decembrie 2004, Consiliul de Administraţie a aprobat vânzarea spaţiului în litigiu câtă vreme nu a fost finalizată procedura de vânzare prin negociere directă iar la data de 31 decembrie 2007 durata contractului de închiriere a expirat, reclamanta nemaidorind prelungirea contractului de închiriere.
În conformitate cu art. 1295 alin. (1) C. civ. vinderea este perfectată de îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului.
Potrivit art. 1303 C. civ., preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi. Vânzarea nu este perfectă decât după ce preţul a fost determinat.
În raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 19/2002 - în vederea vânzării imobilelor RA A.P.P.S. SA stabileşte un preţ de ofertă pe baza unui raport de evaluare care nu poate fi mai mic decât valoarea contabilă a imobilului şi care va fi avut în vedere ca bază de pornire în cazul vânzării prin negociere directă.
În conformitate cu art. 20 din O.G. nr. 19/2002 - Cu ocazia vânzării fiecărui imobil RA A.P.P.S. SA va încheia un proces verbal cuprinzând datele cu privire la desfăşurarea procedurii de vânzare şi la preţul obţinut.
Rezultă din cele arătate mai sus că adresa prin care s-a comunicat recurentei aprobarea listelor imobilului spre vânzare prin negociere directă de către Consiliul de Administraţie nu reprezintă un acord de voinţă, vânzarea - cumpărarea se consideră perfectată la momentul stabilirii preţului - în cadrul procedurii prevăzute de art. 16 raportat la art. 33 din ordonanţă.
În lipsa derulării procedurii de evaluare şi respectiv a stabilirii preţului se apreciază că reclamanta - recurentă nu a avut un drept vătămat în accepţiunea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci doar o vocaţie de a perfecta contractul de vânzare - cumpărare iar Consiliul de Administraţie şi-a exercitat doar o competenţă specială de a aproba periodic lista imobilelor ce urmează a fi vândute precum şi metoda de vânzare a acestora (art. 14 din O.G. nr. 19/2002) nefinalizată însă.
Având în vedere că RA A.P.P.S. SA a făcut şi dovada că a fost notificată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 să restituie în natură imobilul teren situat în Sectorul 2, rezultă raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, orice procedură de vânzare - cumpărare este nulă absolut.
De altfel şi art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 19/2001 vorbeşte despre imobilele proprietate privată a statului care au situaţia juridică clarificată, şi deci nu are importanţă că se solicită doar terenul, se consideră că există notificare în sensul Legii nr. 10/2001.
Văzând şi acest aspect, Înalta Curte consideră că RA A.P.P.S. SA a avut motive întemeiate pentru care nu a demarat şi procedura de vânzare - cumpărare a imobilului în litigiu.
În consecinţă, se reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale prin raportare la situaţia de fapt şi a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Prin urmare în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.P. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4210 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4849/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4892/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
