ICCJ. Decizia nr. 4903/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4903/20 11
Dosar nr. 317/44/2010
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, reclamantul C.A. a chemat în judecată A.N.F.P. şi D.G.F.P. Galaţi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze avizul negativ al A.N.F.P. privind promovarea sa într-o clasă superioară.
Reclamantul a susţinut că s-a înscris la examenul de promovare organizat la sediul D.G.F.P. Galaţi în septembrie 2009, dar pârâta A.N.F.P. a comunicat D.G.F.P. Galaţi că dosarul reclamantului nu a primit aviz favorabil, motivat de faptul că Universitatea Internaţională Deschisă T.E. nu este inclusă în structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditată sau autorizată.
Această motivare, în opinia reclamantului, excede cadrul legii şi este nelegală. Instituţia la care a terminat studiile a fost autorizată prin hotărâre judecătorească în anul 1991, astfel încât aceasta nu mai trebuia autorizată încă o dată prin lege sau prin hotărâre judecătorească. În sensul acestei aserţiuni s-au mai pronunţat şi alte instanţe care au dat câştig de cauză şi altor persoane aflate în situaţia sa.
Cum prin refuzul autorităţilor de a-i recunoaşte dreptul de a promova constituie o încălcare a unui drept recunoscut prin lege, reclamantul a solicitat anularea avizului negativ şi obligarea pârâtei A.N.F.P. la emiterea unui aviz favorabil.
b) întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, pârâta A.N.F.P. a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E. nu figurează printre instituţiile de învăţământ superior autorizate sau acreditate în condiţiile Legii învăţământului, astfel încât studiile reclamantei nu pot fi luate în considerare pentru promovarea sa.
c) cererea de intervenţie
Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E. a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul reclamantului.
S-a susţinut că instituţia este autorizată definitiv de statul român prin sentinţa civilă nr. 114 din 6 mai 1991, fiind acreditată de Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, iar diplomele pe care le eliberează conferă titularilor toate drepturile decurgând din acestea, fiind recunoscute studiile atât la locul de muncă, cât şi de alte instituţii de învăţământ.
d) sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 198 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul C.A. faţă de pârâta A.N.F.P. şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E. A respins acţiunea formulată de reclamantul C.A. faţă de pârâta D.G.F.P. Galaţi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că studiile superioare urmate la o instituţie de învăţământ care funcţionează în condiţiile legii justifică aplicarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Din adresa din 20 martie 2009 a Ministerului Învăţământului, Cercetării şi Inovării, rezultă că Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E. nu face parte din categoria instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate sau acreditate să funcţioneze.
Împrejurarea că intervenienta a fost autorizată în anul 1991 să funcţioneze ca societate comercială cu răspundere limitată şi înregistrată în registrul comerţului ca atare, nu-i conferă dreptul şi autoritatea de a organiza cursuri superioare universitare.
S-a precizat că potrivit art. 1 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior instituţiile de învăţământ superior se înfiinţează prin lege şi că în baza art. 30 alin. (1) că pot desfăşura activităţi de învăţământ superior şi pot utiliza denumirile universitate, institut, academie de studii sau altele similare numai instituţiile de învăţământ superior autorizate sa funcţioneze provizoriu sau acreditate.
Pe de altă parte, art. 5 lit. d) din aceeaşi lege menţionează că în baza raportului Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare şi a avizului ministrului, Ministerul Educaţiei Naţionale elaborează proiectul de hotărâre a Guvernului, iar Guvernul acorda instituţiei solicitante autorizaţia de funcţionare provizorie pentru facultăţile, colegiile şi specializările care îndeplinesc standardele prevăzute în prezenta lege.
Art. 27 din aceeaşi lege precizează că instituţiile cu activităţi de învăţământ superior înfiinţate după 22 decembrie 1989 sunt obligate să solicite autorizaţia de funcţionare provizorie în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.
Instanţa de fond a reţinut că înscrierea la concursul pentru promovare este condiţionată de absolvirea unei instituţii de studii superioare înfiinţate şi organizate potrivit legii.
Cum din verificările şi recomandările Ministerul Educaţiei Naţionale rezultă că facultatea absolvită de reclamantă la instituţia Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E. nu este acreditat sau autorizat în condiţiile art. 5 din Legea nr. 88/1993, corect avizul pentru promovarea reclamantului a fost unul negativ.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul C.A. şi intervenientul Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E. SRL Bucureşti.
a) motivele de recurs formulate de reclamant
În motivele de recurs reclamantul a susţinut că instanţa de fond nu a analizat actele depuse şi cererea de intervenţie din care rezultă că Centrul Internaţional este o persoană juridică de drept privat înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, autorizată să funcţioneze şi să desfăşoare activitatea de învăţământ superior universitar, fiind acreditată de Comisia de evaluare şi asigurare a calităţii educaţiei, conform art. 40 şi art. 11 din O.U.G. nr. 75/2005.
S-a precizat că în perioada 1989-1993 competenţa de autorizare a instituţiilor de învăţământ superior a aparţinut instanţelor de judecată, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 competenţa a revenit Guvernului, dar numai pentru instituţiile ce se înfiinţau după intrarea în vigoare a acestei legi, aceeaşi situaţie fiind şi în cazul O.U.G. nr. 75/2005, având în vedere principiul neretroactivităţii legii.
A motivat recurentul că în cazul instituţiilor care funcţionau la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 acestea erau considerate acreditate, potrivit art. 40 din ordonanţă.
A apreciat recurentul că la data adoptării Legii nr. 87/2006 privind aprobarea şi modificarea O.U.G. nr. 75/2005 instituţia de învăţământ funcţiona legal, astfel că îşi păstra statutul, motiv pentru care diplomele de licenţă eliberate produc aceleaşi efecte ca orice altă diplomă eliberată pe teritoriul României de instituţiile de învăţământ ce funcţionau înainte de 1989 sau înfiinţate după această dată.
În aceste împrejurări, refuzul A.N.F.P. este nelegal.
b) motivele de recurs formulate de intervenient
Intervenientul Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E. a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală pentru că nu a analizat succesiunea legilor în timp privind autorizarea instituţiilor de învăţământ, încălcând principiul neretroactivităţii legilor, detaliind în acest sens evoluţia actelor normative în materia acreditării şi autorizării instituţiilor de învăţământ.
c) analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, reţine:
Situaţia de fapt:
Reclamantul a absolvit cursurile organizate de Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E., având diploma de licenţă eliberată de acest centru.
În vederea transformării postului ocupat de acesta la D.G.F.P. Galaţi, s-a solicitat avizul A.N.F.P., care a refuzat avizarea deoarece instituţia care a eliberat diploma nu face parte din structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate sau autorizate.
Legislaţia aplicabilă:
O.U.G. nr. 75/2005 - Art. 29 (1) Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educaţie se supune procesului de evaluare şi acreditare, în condiţiile legii, înainte de a începe să funcţioneze.
Art. 11 alin. (1) La nivelul fiecărei organizaţii furnizoare de educaţie din România se înfiinţează comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii.
Art. 40 Toate instituţiile şi unităţile de învăţământ public care funcţionează la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt considerate acreditate şi se supun procedurilor de evaluare periodică din 5 în 5 ani.
Legea nr. 84/1995 - Art. 103 alin. (1) Pentru activitatea sportivă şi artistică de performanţă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate organiza cluburi şcolare şi unităţi de învăţământ preuniversitar cu program sportiv sau de artă, integrat sau suplimentar.
Din analiza situaţiei de fapt se reţine că recurentul-reclamant posedă o diplomă de licenţă eliberată de Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E.
A.N.F.P. a refuzat eliberarea avizului pentru reclamant, arătând că unitatea care a eliberat diploma nu face parte din categoria instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditată sau autorizată, astfel că actul respectiv nu produce consecinţe juridice.
Intervenienta recurentă şi reclamantul au susţinut că Centrul Tehnoeconomia Europană este o instituţie de învăţământ superior acreditată, fiind autorizată să funcţioneze prin sentinţa civilă nr. 1981 din 10 iulie 1991.
În speţă, problema care trebuie rezolvată pentru a se verifica legalitatea refuzului A.N.F.P. este dacă unitatea care a eliberat „diploma” face parte din sistemul naţional de învăţământ, situaţie în care actele eliberate produc efecte.
Intervenienta nu a dovedit că a fost autorizată să desfăşoare procesul de învăţământ.
Înfiinţarea ca societate comercială prin sentinţa nr. 1981/1991 nu echivalează cu autorizarea specifică furnizorilor de educaţie.
Prin sentinţa menţionată s-a autorizat funcţionarea unei societăţi comerciale, aceasta dobândind personalitate juridică, însă pentru a desfăşura activitatea din actul constitutiv trebuia să îndeplinească anumite condiţii, în funcţie de domeniul de activitate.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 88/1993 instituţiile de învăţământ înfiinţate după 22 decembrie 1989 trebuia să solicite în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, autorizaţia de funcţionare provizorie.
Ori, intervenienta nu a probat existenţa unei astfel de autorizări, astfel că nu a fost inclusă în H.G. nr. 676/2007.
Prin decizia nr. 4356 din 27 noiembrie 2008, Înalta Curte a stabilit, cu putere de lucru judecat, că H.G. nr. 676/2007 este legală, deoarece la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005, Centrul T.E. Bucureşti nu obţinuse autorizaţia provizorie de funcţionare, în condiţiile legii speciale şi că nici ulterior nu s-a urmat procedura legală.
Aşadar, constatându-se legalitatea H.G. nr. 676/2007 şi cum intervenientul nu a fost menţionat ca instituţie de învăţământ, actele eliberate de acesta nu echivalează cu actele emise de instituţiile de învăţământ superior autorizate şi acreditate.
Recurentul-reclamant a susţinut că societatea care a eliberat diploma a fost acreditată de comisia de evaluare şi asigurare a calităţii educaţiei.
O astfel de dovadă nu a fost adusă, fiind o simplă afirmaţie, fără suport probatoriu.
Instanţele de judecată nu au autorizat funcţionarea unităţilor de învăţământ, potrivit Legii nr. 31/1990, instanţa dispune înregistrarea, înmatricularea unei societăţi comerciale, însă pentru a funcţiona acestea trebuie să obţină avizele şi autorizaţiile specifice domeniului de activitate.
Prin Legea nr. 88/1993 s-a instituit cadrul legal de acreditare a instituţiilor de învăţământ, iar cele înfiinţate după 1989 trebuiau să obţină autorizaţie de funcţionare.
Ori intervenientul nu a obţinut o astfel de autorizare, situaţie în care la expirarea termenului de 6 luni reglementat de art. 28 din Legea nr. 88/1993, acesta trebuia să-şi înceteze activitatea.
În cauză nu se pune în discuţie retroactivitatea legii pentru că Legea nr. 88/1993 a instituit cadrul normativ pentru acreditarea instituţiilor de învăţământ superior, legiuitorul prevăzând un termen de 6 luni pentru obţinerea autorizaţiei provizorii de funcţionare.
După epuizarea acestui termen, activitatea instituţiei nu mai beneficia de protecţia legii şi ca urmare actele eliberate nu produc efecte, persoana juridică emitentă nefăcând parte din sistemul naţional de învăţământ.
În consecinţă, refuzul A.N.F.P. de a aviza promovarea reclamantului ca urmare a prezentării „diplomei de licenţă” a fost legal, cum a stabilit şi prima instanţă.
d) soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de C.A. şi Centrul Internaţional pentru Învăţământ Superior T.E. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 198 din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4887/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3260/2010. Contencios. Constatare aprobare... → |
|---|
