ICCJ. Decizia nr. 4886/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4886/2010
Dosar nr. 76/36/2010
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 67/CA din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, aşa cum a fost precizată, şi a dispus suspendarea executării Ordinului din 22 decembrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul din 22 decembrie 2009 s-a dispus suspendarea prevederilor Ordinului din 02 noiembrie 2009 privind numirea reclamantului în funcţia de director coordonator adjunct al domeniului inspecţii în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa, până la pronunţarea instanţei de fond, având în vedere sentinţa Curţii de Apel Constanţa nr. 565/2009 prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului din 09 octombrie 2009 privind acordarea unui termen de preaviz doamnei P.N., director coordonator adjunct la aceeaşi direcţie, până la pronunţarea instanţei de fond.
Raportând situaţia de fapt la dispoziţiile art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, instanţa de fond a constatat că Ordinul din 22 decembrie 2009 a fost emis cu ignorarea prevederilor contractuale care-i reglementează reclamantului raportul de muncă în cadrul instituţiei angajatoare, fără a fi arătate motivele de fapt şi de drept care au dus la această decizie şi fără ca această decizie să fie raportată la vreunul din cazurile enunţate în contractul de management încheiat la data numirii reclamantului în funcţie.
În aceste condiţii, Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând că există indicii ale unor împrejurări de fapt şi de drept apte să pună sub semnul îndoielii legalitatea Ordinului din 22 decembrie 2009, iar prejudiciul iminent este reprezentat de lipsirea reclamantului de veniturile aferente funcţiei publice deţinute până la emiterea ordinului contestat.
Instanţa a respins ca nefondate excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia inadmisibilităţii cererii, invocate în cauză de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, arătând că cererea de chemare în judecată a fost semnată de reclamantul A.I. şi că acesta a depus adresa din 28 decembrie 2009 care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile în sensul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, prin motivele de recurs formulate că în mod eronat instanţa de fond, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului din 22 decembrie 2009 a Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale considerând că sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurările legate de starea de fapt şi de drept nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, întrucât Ordinul din 22 decembrie 2009 a fost emis în executarea unei hotărâri judecătoreşti, prin sentinţa nr. 565/CA/2009, Curtea de Apel Constanţa admiţând cererea de suspendare formulată de numita P.N., fost director coordonator-adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa şi suspendând executarea Ordinului din 9 octombrie 2009 prin care acesteia i se acordase termen de preaviz, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pe de altă parte, susţine recurentul-pârât, ordinul atacat nu produce reclamantului-intimat nicio pagubă, de vreme ce efectele acestuia se produc după declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia urma să fie numit în funcţia publică de director coordonator adjunct.
Nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită, susţine recurentul-pârât, lipsirea intimatului-reclamant de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere neproducând acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat, în soluţionarea pe fond a cauzei de anulare a actului administrativ, în cazul în care se constată nelegalitatea actului administrativ de eliberare din funcţia publică deţinută, intimatului-pârât urmând a i se acorda drepturile băneşti de care a fost lipsit.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii cererii ca neîntemeiată.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis potrivit art. 312 C. proc. civ., instanţa de control judiciar având în vedere următoarele considerente:
Prin ordinul contestat s-a dispus suspendarea prevederilor Ordinului din 2 noiembrie 2009 prin care intimatul-reclamant a fost încadrat în funcţia de director coordonator-adjunct al domeniului inspecţii în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa.
Prin sentinţa pronunţată şi atacată cu recurs instanţa de fond a admis cererea intimatului-reclamant şi a dispus suspendarea Ordinului din 22 decembrie 2009 emis de recurentul-pârât, considerând că sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Or, astfel cum corect susţine recurentul-pârât, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de textul de lege, care să justifice suspendarea executării acestui ordin.
În primul rând, Ordinul respectiv a fost emis întrucât prin sentinţa nr. 565/CA/2009, Curtea de Apel Constanţa a admis cererea de suspendare formulată de doamna P.N., fost director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa şi a dispus, suspendarea executării Ordinului din 9 octombrie 2009 de preaviz.
În aceste condiţii, s-a impus în mod necesar emiterea ordinului de suspendare a Ordinului din 2 noiembrie 2009 privind numirea intimatului-reclamant în funcţia de director coordonator adjunct la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului declanşat de acordarea preavizului doamnei P.N.
Starea de fapt relatată nu este aşadar de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ astfel încât să justifice suspendarea executării acestuia.
Pe de altă parte, astfel cum corect susţine şi recurentul-pârât prin motivele de recurs, actul de numire al intimatului-reclamant în funcţia publică de director coordonator adjunct a fost fundamentat, între altele şi pe dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, ordonanţă declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629/2009 de către Curtea Constituţională.
Acest aspect vine să întărească de fapt legalitatea actului administrativ atacat prin care s-a suspendat ordinul de numire al intimatului-reclamant în funcţia de director coordonator adjunct.
Aşadar, condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită.
Cât priveşte cea dea doua condiţie, aceea a pagubei iminente - prejudiciu material viitor şi previzibil, se constată că nici aceasta nu este îndeplinită.
Paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, presupune existenţa în cuprinsul actului vizat a unor dispoziţii care, prin aducerea la îndeplinire, i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Or, prin actul administrativ atacat, Ordinul din 22 decembrie 2009 s-a dispus suspendarea Ordinului din 2 noiembrie 2009 de numire a intimatului-reclamant în funcţia de director coordonator adjunct, drepturile salariale aferente funcţiei de conducere de care acesta ar fi lipsit putând fi obţinute în cadrul acţiunii de constatare a nelegalităţii actului, în ipoteza în care intimatul-reclamant ar avea câştig de cauză.
Cum cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu sunt îndeplinite, în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a considerat că se impune suspendarea Ordinului din 22 decembrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Drept consecinţă, recursul se priveşte ca fondat şi va fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentinţa instanţei de fond modificată în sensul respingerii cererii precizate de suspendare a Ordinului nr. 3156/2009, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 67/CA din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea precizată formulată de reclamant privind suspendarea Ordinului din 22 decembrie 2009 emis de pârât.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4885/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4887/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
