ICCJ. Decizia nr. 522/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .

Decizia nr. 522/2010

Dosar nr. 6856/1/2009

Şedinţa publică din 3 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr.1220 din 9 iulie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus amânarea validării rezultatului obţinut de C.S.N., judecător la Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, la concursul din 31 mai 2009 pentru promovarea la Tribunalul Mehedinţi, ca urmare a declarării de către susnumitul judecător a recursului împotriva hotărârii de respingere a contestaţiei formulate împotriva hotărârii prin care s-a constatat neîndeplinirea de către acesta a condiţiilor de participare la concurs.

Împotriva hotărârii nr. 1220 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a declarat recurs C.S.N., considerând-o netemeinică şi nelegală şi solicitând anularea parţială a acesteia, respectiv a prevederilor art. 2 şi art. 4.

Curtea.

În raport cu înscrisul depus la dosar de către intimat, la data judecării recursului, respectiv certificatul de grefă, care atestă că, prin Decizia nr. 5370 din 26 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de C.S.N. împotriva hotărârii nr. 920 din 21 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, obligând această autoritate să valideze rezultatul obţinut de recurentă la concursul din 31 mai 2009 şi să dispună promovarea efectivă a acesteia la Tribunalul Mehedinţi;

Constatând că Decizia Instanţei Supreme nr. 5370 din 26 noiembrie 2009 a fost pusă în executare de către autoritatea intimată care, în acest sens, a emis hotărârea nr. 2201 din 17 decembrie 2009, şi apreciind că recursul a rămas fără obiect, urmează a-l respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.S.N. împotriva hotărârii nr. 1220 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 522/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs