ICCJ. Decizia nr. 504/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 504/2010
Dosar nr. 129/1/200.
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Resurse Umane din Cadrul Camerei Deputaţilor, să se constate că pârâta nu a răspuns solicitării sale având ca obiect eliberarea carnetului de muncă şi a înscrisurilor în baza cărora s-au efectuat menţiunile în carnetul de muncă cât şi a celor privind derularea Contractului individual de muncă, cu plata de daune materiale şi morale.
Prin sentinţa civilă nr. 2988 din 22 ianuarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă, soluţie menţinută prin Decizia nr. 1934 din 15 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios Administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul precizând cadrul procesual în sensul că a înţeles să solicite chemarea în judecată a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 6870 din 5 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.D., în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reţinându-se că angajatorul reclamantului a fost Camera Deputaţilor.
Împotriva acestei hotărâri, revizuentul A.D. a exercitat calea extraordinară de atac a revizuirii, solicitând anularea ei motivat de faptul că încălcă autoritatea de lucru judecat ce rezultă din sentinţa civilă nr. 973 din 10 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionată o cerere de revizuire în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.
S-a solicitat, totodată, înlăturarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, invocată din oficiu de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare pe fond Curţii de Apel Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin cererea depusă ulterior la dosar, pentru termenul din 3 noiembrie 2009, revizuentul a invocat excepţia de nelegalitate a anexelor nr. 10 la Ordinele nr. 907/2001 şi 831/2006 privind reîncadrarea funcţionarilor publici parlamentari din cadrul Serviciilor Camerei Deputaţilor, solicitând să se dispună sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea examinării acesteia.
La termenul din 17 martie 2009, prezentând referatul cauzei, magistratul asistent a apreciat că cererea de revizuire a fost declarată peste termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă, în raport cu actele dosarului şi data comunicării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, în condiţiile art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ., incidenţa excepţiei tardivităţii formulării cererii nu a putut fi reţinută.
Examinând actele dosarului, susţinerile şi cererile revizuentului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte a constatat următoarele:
Excepţia de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalităţii unui act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces, indiferent de natura acestuia.
Potrivit acestui text de lege, legalitatea unui act administrativ individual, indiferent la data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond , sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza (…).
Rezultă din aceste prevederi legale că existenţa raportului de dependenţă între actul administrativ contestat pe calea excepţiei de nelegalitate şi soluţionarea litigiului pe fond constituie o condiţie de admisibilitate a acesteia , cercetarea admisibilităţii , sub acest aspect, făcându-se cu prioritate faţă de orice alte critici cu privire la legalitatea actului administrativ vizat, de către instanţa investită cu fondul cauzei.
Excepţia de nelegalitate în discuţie a fost invocată în calea extraordinară de atac a revizuirii, guvernată de dispoziţii legale de strictă interpretare, putând fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de acestea.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, astfel cum dispune art. 326 alin. (3) C. proc. civ.
Ca atare, examinarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanţei competente material pentru soluţionarea ei, anterior încuviinţării revizuirii, nu este legalmente posibilă.
În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Din economia prevederilor legale care reglementează revizuirea rezultă că această cale de atac extraordinară, de retractare, vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs, care are în vedere în primul rând erorile de drept.
Întrucât motivele prevăzute de art. 322 vizează, ca regulă, situaţia de fapt, revizuirea priveşte numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei, chiar dacă această cerinţă este prevăzută în mod expres numai pentru hotărârile pronunţate de instanţa de recurs.
Ca atare, în sensul dispoziţiilor legale incidente în materie, admisibilitatea revizuirii se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puţin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului cauzei; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
În ceea ce interesează materia revizuirii „a evoca fondul" în primă instanţă înseamnă a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac, aceasta presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei materialului probator.
Or, în speţă, prin ambele hotărâri instanţele au soluţionat două cauze cu obiect distinct, prin admiterea unor excepţii diferite la rândul lor.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 324 pct. 7 C. proc. civ., invocat cu temei legal al prezentei cereri, este incident atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, făcându-se astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri.
Reglementând acest motiv de revizuire , legiuitorul a sancţionat nelegalitatea celei de-a doua hotărâri şi imposibilitatea executării, iar pentru a se reţine incidenţa lui este necesar să existe hotărâri potrivnice, date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, adică să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat.
Întrucât textul nu distinge, s-ar putea reţine că cerinţa existenţei unor hotărâri potrivnice este îndeplinită chiar dacă prin acestea nu s-a rezolvat fondul pretenţiilor deduse judecăţii, existând însă autoritate de lucru judecat numai atunci când sunt întrunite elementele specifice acestuia şi în ambele litigii a fost soluţionată aceeaşi excepţie procesuală.
În speţă, această condiţie nu este îndeplinită, în dosarul care a formulat obiectul dosarului nr. 27/272007 instanţa de contencios administrativ fiind investită cu o cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 789 din 11 septembrie 2002 pronunţată asupra unei acţiuni în anularea unor acte administrative, în timp ce dosarul nr. 28619/3/2008 înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin declinare de competenţă, conform sentinţei civile nr. 2988 din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a avut ca obiect cererea reclamantului A.D. privind eliberarea carnetului de muncă. Ca atare, inexistenţa identităţii de obiect este evidentă, pretenţiilor reclamantului fiindu-le aplicabile regimuri juridice distincte – de drept administrativ şi, respectiv, de dreptul muncii.
Mai mult, deşi ambele hotărâri au fost pronunţate pe considerente procedurale, acestea au vizat excepţii distincte, respectiv inadmisibilitatea revizuirii şi lipsa calităţii procesuale pasive.
Pe de altă parte, în ipoteza admiterii unei cereri de revizuire, singura soluţie pe care o poate pronunţa instanţa, pe temeiul de drept invocat, este aceea a anulării ultimei hotărâri, ca sancţiune pentru încălcarea autorităţii lucrului judecat, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 327 alin. (1), teza finală C. proc. civ., soluţie care nu este de natură a-i procura revizuentului vreun alt beneficiu procesual circumscris unei eventuale judecăţi pe fondul cauzei, cum s-a solicitat.
Ca atare, demersul revizuentului fiind în vădită contradicţie cu reglementarea restrictivă a acestei căi extraordinare de desfiinţare a unei hotărâri judecătoreşti, pentru toate considerentele anterior redate, Înalta Curte va respinge ca fiind inadmisibile atât cererea de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate ce a fost invocată, cât şi cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva sentinţei civile nr. 6870 din 5 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII - a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 498/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 516/2010. Contencios → |
|---|
