ICCJ. Decizia nr. 525/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 525/2010
Dosar nr. 1185/2/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1663 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin care solicita obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil, şi acordarea de daune morale în cuantum de 1000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cererea reclamantei nu a fost primită din motive de ordin administrativ, organizatoric, autoritatea pârâtă având o capacitate limitată de a procesa cele peste 360.000 de cereri înregistrate cu acest obiect, care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurenta arată, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, în sensul constatării greşite a inexistenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a solicitării sale având ca obiect depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
De asemenea, potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, „Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".
Aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta s-a adresat autorităţii pârâte în repetate rânduri – 04 iulie 2008, 10 noiembrie 2008 şi 22 ianuarie 2009 – cu solicitarea de a fi programată în vederea depunerii actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, neprimind nici un răspuns din partea autorităţii.
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de altfel, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de„termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg,caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – iulie 2008 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Raportat la cele arătate, este greşită aprecierea instanţei de fond, potrivit căreia numărul foarte mare de cereri, care depăşeşte capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, ar justifica refuzul autorităţii pârâte de a primi cererea reclamantei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în speţă, nu este vorba de soluţionarea pe fond a cererii, ci de stabilirea unui termen pentru înregistrarea acesteia.
Or, reclamanta are dreptul, într-o primă etapă, la depunerea şi înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, urmând ca aceasta să fie soluţionată în ordinea depunerii, într-un termen rezonabil.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării recurentei-reclamante de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, recurenta fiind vătămată în dreptul său prevăzut de Legea nr. 21/1991.
Cu privire la capătul de cerere referitor la plata daunelor morale, se apreciază că acesta nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, se reţine că, pentru acordarea de daune morale, nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite, revenindu-i sarcina să probeze producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între acesta şi fapta autorităţii; or, în speţă, nu a fost făcută o astfel de dovadă.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată, în sensul că se va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi, constatându-se refuzul nejustificat al pârâtului de a primi cererea reclamantei privind redobândirea cetăţeniei române, va fi obligat să o înregistreze, într-un termen rezonabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.R. împotriva sentinţei nr. 1663 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite, în parte, acţiunea reclamantei.
Obligă pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să înregistreze, într-un termen rezonabil, cererea reclamantei privind redobândirea cetăţeniei române.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 524/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 526/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
