ICCJ. Decizia nr. 5252/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5252/2010
Dosar nr. 2817/54/2009
Şedinţa publică de Ia 25 noiembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1507 din 30 martie 2009, Tribunalul Mehedinţi admiţând în parte acţiunea formulată de reclamanta M.A.M. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local O. şi S.P.A.S., a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumelor reprezentând suplimentul corespunzător postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% fiecare, pe perioada 01 ianuarie 2008 – 30 noiembrie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mehedinţi a reţinut, în esenţă, faptul că funcţionarii publici au dreptul, în temeiul art. 31 (anterior art. 29) din Legea nr. 188/1999 la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă suplimentul postului, suplimentul gradului, că deşi aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv printr-o serie de acte normative, pentru anii 2007 şi 2008, ulterior această suspendare nu a mai fost menţinută. Cu toate acestea, cele două sporuri nu i-au fost acordate funcţionarului public, aşa cum stipulau prevederile legale invocate, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 8, art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, care stabilesc în mod imperativ faptul că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Reţinând că jurisprudenţa CEDO include în noţiunea de bun orice valoare patrimonială văzută ca un ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conţinut economic pe care o persoană ar fi putut licit şi efectiv să le dobândească, iar cele două elemente de conţinut ale salariului funcţionarului public, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, corespund acestei definiţii, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, a avut loc o încălcare a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin lipsirea reclamantei de un drept legitim pe care ar fi trebuit să îl dobândească efectiv.
Prin Decizia nr. 3645 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de pârâţi împotriva sentinţei nr. 1507 din 30 martie 2009 a Tribunalului Mehedinţi şi modificând sentinţa atacată, a respins acţiunea reclamantei.
În motivarea deciziei sale, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că Statutul funcţionarilor publici, prin art. 31 alin. (1) a stabilit cadrul general al salarizării funcţionarilor, neprevăzând însă şi criteriile concrete de determinare a drepturilor băneşti solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii sale fiind astfel fără susţinere legală.
A constatat astfel instanţa de recurs, că reclamanta este în imposibilitatea de a realiza prin intermediul instanţei o creanţă al cărei cuantum nu este stabilit de lege, pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoaşterea vocaţiei generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final: punerea în executare. Pe de altă parte, o eventuală cuantificare de către instanţă prin aplicarea a diverse criterii, ar fi neconstituţională, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008, publicată în M. Of. nr. 537/16.07.2008.
Curtea de apel a respins susţinerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate ar constitui „un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reţinând că Instanţa Europeană a decis în jurisprudenţa sa că atâta timp cât acţiunile reclamanţilor se află „pendinte" pe rolul jurisdicţiilor interne, acestea nu nasc nici un drept de creanţă, ci numai eventualitatea dobândirii unei astfel de creanţe. Făcând referire apoi la cauza Fernandez-Molina Gonzalez şi alţii contra Spaniei, soluţionată de CEDO prin Decizia din 18 oct. 2002, Curtea de apel a reţinut faptul că instanţa de la Strasbourg a stabilit cu valoare de principiu faptul că „o creanţă nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat".
Totodată, reţinând că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de apel a constatat că deşi jurisprudenţa sa anterioară este contrară celei date în cauza de faţă, necesitatea schimbării acesteia se impune prin raportare atât la dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi a celor statuate de CEDO în Decizia din 6 decembrie 2007, pronunţată în cauza Beian contra României.
Împotriva deciziei 3645 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, la data de 29 octombrie 2009, reclamanta a formulat cerere de revizuire, pe care a întemeiat-o în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii sale, revizuenta a susţinut, în esenţă, faptul că în mod netemeinic şi nelegal prin Decizia atacată, acţiunea sa a fost respinsă, deşi anterior, prin decizii irevocabile, Curtea de Apel Craiova a pronunţat soluţii favorabile în cauze având ca obiect acordarea aceloraşi drepturi de natură salarială.
Astfel învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cauza din prisma motivelor invocate de revizuenta şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, va respinge cererea de revizuire ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, se poate exercita numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de textul menţionat o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare, în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
În asemenea situaţii, executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.
În cauza de faţă, revizuenta a înţeles să invoce soluţiile potrivnice pronunţate de aceeaşi instanţă, însă în cauze diferite, având ca părţi persoane diferite (acest fapt este de altfel asumat chiar de către revizuentă, care în dezvoltarea motivelor cererii sale de revizuire arată că soluţia potrivnică celei date în hotărârea a cărei revizuire o cere, a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova în ceea ce priveşte acţiuni formulate de alţi funcţionari publici, având ca obiect o pretenţie similară cu cea formulată de ea în Dosarul nr. 1978/101/2009, respectiv, acordarea drepturilor de natură salarială, constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază).
Astfel, în condiţiile în care revizuenta nu a avut calitatea de parte în două dosare, care deşi având acelaşi obiect, cauză şi părţi, să fi fost soluţionate diferit de instanţele de judecată - Înalta Curte va constata că cererea de revizuire formulată nu poate fi primită, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire, formulată de M.A.M., împotriva deciziei nr. 3654 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5198/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5253/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
