ICCJ. Decizia nr. 5253/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5253/2010
Dosar nr. 1924/1/2010
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P. Vâlcea şi A.F.P. Râmnicu Vâlcea, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea celor două pârâte la restituirea taxei speciale pentru autoturisme, în cuantum de 12.090 RON, actualizată cu dobânda legală şi acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că în cursul anului 2007, a achiziţionat dintr-un alt stat membru al UE (Spania), un autotractor marca Merces-Benz, an de fabricaţie 2001, pentru care a fost obligată să plătească taxa specială auto de primă-înmatriculare în cuantum de 12.090 RON, pe care a achitat-o cu chitanţa nr. 12607200714 din 26 iulie 2007. La data de 19 martie 2009 a solicitat A.F.P. a Municipiului Râmnicu Vâlcea restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială auto de primă înmatriculare, taxa percepută fiind în opinia sa, nelegală. Prin adresa nr. 22671 din mai 2009, D.G.F.P. Vâlcea a respins solicitarea reclamantei cu motivarea că începând cu data de 01 iulie 2008 sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 50/2008, împreună cu normele metodologice de aplicare a acesteia. Reclamanta a mai susţinut că prevederile OG nr. 50/2007 sunt contrare prevederilor art. 90 din Tratatul de aderare la UE, acestea din urmă, în caz de contrarietate trebuind să primeze. Reclamanta a mai susţinut că se creează o diferenţă de tratament fiscal între maşinile noi şi cele vechi, înmatriculate în România după intrarea în vigoare a OG nr. 50/2008.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1380/CAF din 3 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, reţinând în acest sens că din interpretarea art. 4 din OG nr. 50/2008 rezultă că legea internă se aplică nediscriminatoriu atât produselor naţionale, cât şi celor importate din alte state, inclusiv state ale UE, vechi sau noi, care se înmatriculează pentru prima dată în România, legea internă nefacând nicio diferenţiere sub aspectul valorii taxei, între produsele naţionale şi cele provenite din import din state membre UE, această taxă stabilindu-se după o metodologie unică de calcul, prevăzută de art. 6 din Ordonanţă. În aceste condiţii, a concluzionat instanţa de fond, prevederile OG nr. 50/2008, ce a fost adoptată în scopul asigurării protecţiei mediului, nu sunt contrare dispoziţiilor art. 90 din Tratat.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 184//R-cont din 10 februarie 2010.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor şi ulterior a admis, excepţia de ordine publică privind lipsa petitului având ca obiect anularea actului administrativ, reţinând în acest sens că deşi reclamanta a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru un autoturism second-hand, achiziţionat în cursul anului 2007 din Spania, aceasta nu a respectat procedura la care fac trimitere dispoziţiile art. 117 alin. (9) C. proCod Fiscal, procedură reglementată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1899/2004. A mai reţinut instanţa că soluţionarea cererii de restituire are valoarea unui act administrativ, cât timp ea se încadrează în definiţia prevăzută de art. 41 C. proCod Fiscal, cu consecinţa posibilităţi atacării răspunsului în condiţiile "art. 174 şi urm.” din acelaşi Cod.
Cum reclamanta nu a formulat o acţiune în anularea actului administrativ constând în răspunsul autorităţii competente în sensul respingerii cererii de restituire, Curtea de apel a concluzionat că instanţa nu putea da curs cererii reclamantei, pentru că aceasta ar fi contravenit atât dispoziţiilor de procedură fiscală amintite, cât şi normelor cu valoare generală în materia contenciosului administrativ.
Împotriva deciziei nr. 84/R-cont din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii sale, revizuenta a susţinut, în esenţă, faptul că prin sentinţele nr. 1391 din 3 noiembrie 2009 şi 1390 din 3 noiembrie 2009 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în Dosarele nr. 3255/90/2009 şi respectiv nr. 3255/90/2009 menţinute de Curtea de Apel Piteşti prin deciziile nr. 77/R-cont din 20 ianuarie 2010, respectiv nr. 97/R-cont din 22 ianuarie 2010, i-au fost admise alte două cereri identice cu cea respinsă irevocabil de Curtea de Apel Piteşti prin Decizia a cărei revizuire a cerut-o. Astfel, prin hotărârile judecătoreşti invocate, revizuenta a susţinut că aceleaşi instanţe de judecată i-au acordat irevocabil dreptul la restituirea de către aceleaşi pârâte a sumelor de 12.090 RON, respectiv 12.090 RON, reprezentând contravaloarea taxei de primă înmatriculare, plătite în aceeaşi zi, pentru acelaşi tip de maşină, achiziţionate din aceeaşi ţară, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale.
Faţă de această situaţie, revizuenta a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale, prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru admiterea cererii sale de revizuire.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată că cererea de revizuire este nefondată, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Dispoziţiile legale mai sus citate, invocate de revizuentă drept temei al cererii formulate în faţa instanţei de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Într-o asemenea situaţie, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
În speţă, se constată, însă, că pricinile în care au fost pronunţate hotărârile pretins potrivnice, deşi au aceleaşi părţi şi au fost pronunţate de aceleaşi instanţe, nu au acelaşi obiect - cererile de restituire a taxei de primă înmatriculare vizând autoturisme diferite - acestea neîntrunind, deci, condiţiile legale referitoare la tripla identitate de cauză, obiect şi părţi, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC „A." SRL Vâlcea, împotriva deciziei nr. 184/R-cont din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5252/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 558/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
