ICCJ. Decizia nr. 558/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 558/2010
Dosar nr.5604/2/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC „N.P.C.” SRL a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea adresei nr. 2562775 din 12 iunie 2008 prin care a fost respinsă cererea de acordare a autorizaţiei de muncă pentru M.M.A. şi, pe cale de consecinţă, pârâta să fie obligată la emiterea autorizaţiei de muncă.
Reclamanta a arătat că a depus la 13 mai 2008 două cereri de eliberare a două autorizaţii de muncă pentru cetăţeni irakieni, ca şi lucrători permanenţi, împreună cu toate documentele necesare.
S-au emis adresele prin care i s-a comunicat soluţionarea nefavorabilă a cererilor, motivele respingerii fiind că o altă cerere a fost soluţionată nefavorabil şi că selecţia cetăţeanului străin a fost efectuată în mod ilegal, întrucât din CV-urile străinului rezultă neconcordanţe cu privire la traseul profesional al străinului.
Reclamanta mai susţine că nu poate fi reţinută, aşa cum a afirmat pârâtul, intenţia vădită de a angaja respectivul cetăţean străin, dat fiind că nu au fost alte solicitări de ocupare a postului, nici măcar din partea unor şomeri.
Prin Sentinţa civilă nr. 1400 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei SC „N.P.C.” SRL şi a obligat pârâtul să emită autorizaţia de muncă pentru cetăţeanul M.M.A., cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că atâta timp cât art. 7 alin. (1) lit. i) din OUG nr. 56/2007 nu prevede obligativitatea ca CV-ul să conţină sub o anumită sancţiune şi locurile anterioare de muncă ale cetăţeanului străin, acesta este liber să menţioneze sau nu în CV aspecte în funcţie de relevanţa pe care o consideră în obţinerea locului de muncă.
Dorinţa cetăţeanului străin de a lucra în România şi eventual la aceeaşi firmă nu dovedeşte intenţia cetăţeanului străin de a obţine viza în scopul migrării ilegale.
O astfel de intenţie ar fi fost dovedită, spre exemplu, de faptul că anterior, cetăţeanul străin s-ar fi angajat la o altă firmă fictiv, nedesfăşurând activitatea pentru care a fost angajat sau niciun fel de activitate.
Acest aspect nu a fost reţinut însă în cauză, neexistând nicio dovadă în acest sens.
Mai mult, postul a figurat vacant şi în anunţul dat în ziar şi în adeverinţa de la A.O.F.M. Ilfov.
Nu se poate reţine nici că selecţia a fost premeditată atâta timp cât nu s-a făcut dovada că s-a mai prezentat cel puţin o altă persoană pentru acelaşi post şi a fost preferat cetăţeanul străin.
Instanţa de fond, în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs se arată că, din interpretarea per a contrario, a art. 4 din OUG nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României rezultă că străinilor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă şi detaşarea pe teritoriul României li se refuză eliberarea autorizaţiei de muncă.
Au fost invocate prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) şi i) din OUG nr. 56/2007 dar şi ale art. 44 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002, republicată şi din coroborarea acestor texte ar rezulta că pentru eliberarea autorizaţiei de muncă angajatorul trebuie să facă dovada că a efectuat o selecţie legală, cu prezentarea dovezilor în acest sens, potrivit OUG nr. 56/2007.
Or, în cauză, contrar celor susţinute de instanţa de fond, se poate observa că angajatorul nu a făcut o selecţie legală şi nu a făcut dovada condiţiilor cerute de art. 7 alin. (1) lit. f) şi i) din OUG nr. 56/2007.
Se arată că există o neconcordanţă în privinţa posturilor vacante şi a celor ocupate pentru că cele menţionate în organigrama societăţii nu concordă cu cele menţionate în cererea de acordare a autorizaţiei de muncă, iar CV-ul străinului nu conţine date referitoare la profesia de bază, calificările profesionale şi traseul profesional, deşi cel depus cu ocazia altei solicitări din 2007 conţine aceste menţiuni.
S-a solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei şi modificând sentinţa recurată să fie respinsă acţiunea ca neîntemeiată.
Intimata SC „N.P.C.” SRL a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu de instanţă, aceasta urmează a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente.
Intimata-reclamantă SC " N.P.C.” SRL a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul pretins nejustificat al recurentului-pârât Oficiul Român pentru Imigrări de a emite autorizaţia de muncă pentru cetăţeanul irakian M.A.A.
În contenciosul administrativ competenţa materială este determinată de rangul autorităţii emitente a actului administrativ atacat. În speţa de faţă acesta a fost emis de o autoritate publică centrală, astfel că în mod just instanţa de fond făcând aplicarea art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a stabilit că instanţa competentă a soluţiona cauza este Curtea de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:
Recurenta consideră că soluţia instanţei de fond este nelegală pentru că nu s-a făcut selecţia legală şi nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de art. 7 alin. (1) lit. f) şi i) din OUG nr. 56/2007.
Conform art. 7 alin. (1) din OUG nr. 56/2007, în vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii permanenţi, angajatorul, persoană publică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice, cu sediul în străinătate, va depune o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de următoarele documente:
f) fişa postului, organigrama cu precizarea funcţiilor ocupate şi vacante;
i) curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română.
Prin urmare, textul de lege cere depunerea CV-ului dar nu se poate considera că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de lege numai pentru faptul că CV-ul are mai puţine date decât cel depus cu ocazia altei solicitări de acordare a autorizaţiei de muncă.
Referitor la neconcordanţa în privinţa posturilor ocupate şi a celor vacante, aşa cum sunt menţionate în organigrama societăţii şi în cererea de acordare a autorizaţiei de muncă, criticile din recurs sunt nefondate.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, este vorba despre o eroare materială strecurată în organigrama societăţii, iar în adeverinţa eliberată de A.O.F.M. Ilfov se precizează că locurile vacante sunt 6, aşa cum apar şi în anunţul din ziar.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 1400 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5253/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 5722/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
