ICCJ. Decizia nr. 5288/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5288/2010
Dosar nr. 516/33/2010
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 18 martie 2009, reclamanta N.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea parţială a Hotărârii nr. 25.560 din 18 decembrie 2009 emisă de pârâtă, prin care i s-a recunoscut calitatea de soţ supravieţuitor al celui persecutat din motive entice; obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată pentru perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 începând cu data de 01 noiembrie 2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma Dictatului de la Viena au avut loc persecuţii din partea Guvernului României împotriva etnicilor maghiari din Ardealul de Sud, astfel că, în cursul lunii septembrie a anului 1940, a fost nevoită ca împreună cu familia sa să se refugieze din localitatea Războieni în loc. Cluj, aflată sub ocupaţia regimului maghiar.
Cererea adresată pârâtei C.J.P. Cluj privind recunoaşterea calităţii de persoană refugiată şi acordarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 şi ale O.G. nr. 105/1999 a fost înregistrată sub nr. 23.518 din 20 octombrie 2009 şi a fost soluţionată de către pârâtă prin hotărârea atacată, dar i s-a reţinut în mod greşit calitatea de soţie supravieţuitoare a persoanei refugiate şi decedate şi nu calitatea de refugiat.
Faţă de aceste considerente şi raportat la solicitarea recunoaşterii statutului de refugiat, pentru care a depus înscrisuri doveditoare, reclamanta a apreciat că pârâta s-a aflat în eroare, în sensul recunoaşterii în mod greşit a calităţii reclamantei de soţie supravieţuitoare a celui refugiat şi nu a calităţii de persoană refugiată.
Totodată, reclamanta a învederat faptul că pârâta a apreciat, prin prisma actelor pe care le-a depus, ca fiind justificată cererea sa şi a admis-o, astfel că se impune modificarea hotărârii emisă de pârâtă, în sensul recunoaşterii calităţii sale de persoană refugiată şi acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000 începând cu data de 01 noiembrie 2009.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 159 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea formulată de reclamantă; a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 25.560 din 18 decembrie 2009 emisă de pârâtă, privitor la recunoaşterea calităţii de soţ supravieţuitor al persoanei refugiate şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2009, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut că inadvertenţa între cererea formulată de către petenta contestatoare, probele administrate şi dispoziţiile anterior enunţate constă în faptul că reclamanta a solicitat acordarea drepturilor în calitate de persoană vătămată în urma statutului de refugiat, nu în calitate de soţ supravieţuitor al unei astfel de persoane.
În acest sens, prima instanţă a constatat că din probele administrate: adresa comunicată de către Arhivele Statului - Direcţia Judeţeană Cluj, în care se menţionează că reclamanta, numită T.B. la acea vreme, conform actelor de stare civilă, apare printre persoanele refugiate din sudul Ardealului, precum şi declaraţiile autentice ale martorilor L.F. şi B.A. care confirmă refugiul reclamantei împreună cu familia sa, rezultă faptul că reclamanta N.F.B. este îndreptăţită la recunoaşterea statutului de refugiat în nume propriu şi implicit la acordarea drepturilor recunoscute de lege.
În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că recunoaşterea drepturilor corespunzătoare calităţii de soţ supravieţuitor este netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care s-a dovedit statutul personal de persoană refugiată, în accepţiunea normei enunţate.
În altă ordine de idei, prima instanţă a reţinut că intimata C.J.P. Cluj a apreciat temeinicia acestor declaraţii, însă le-a interpretat greşit reţinând contestatoarei doar calitatea de soţ supravieţuitor al unei persoane refugiate, nu aceea de persoană refugiată.
2. Recursul pârâtei C.J.P. Cluj
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.J.P. Cluj, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi dispoziţiile generale prevăzute de art. 299 şi urm. şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea sumară a căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că din actele depuse în probaţiune rezultă că reclamanta nu şi-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu, din părinţi care s-au refugiat anterior naşterii în această localitate.
De asemenea, reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de refugiat şi nici nu a suferit persecuţii din motive entice, fiind născută pe un teritoriu liber, aşa încât nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 şi art. 1 şi 2 din H.G. nr. 127/2002 privind normele de aplicare a legii.
3. Apărările intimatei-reclamante
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, arătând, în esenţă, că motivele recursului nu au legătură cu aspectul dedus judecăţii, pentru că hotărârea contestată atestă calitatea intimatei-reclamante de soţ supravieţuitor a persoanei refugiate şi decedate şi nu cea de beneficiar direct al prevederilor Legii nr. 189/2000, în calitate de refugiat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Intimata-reclamantă N.B. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Hotărârea nr. 25.560 din 18 decembrie 2009 emisă de recurenta-pârâtă C.J.P. Cluj, prin care i-a fost recunoscută calitatea de soţ supravieţuitor al celui decedat care a fost persecutat din motive etnice şi, totodată, acordate drepturile aferente, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01 noiembrie 2009.
Intimata-reclamantă a învederat faptul că solicitarea sa a vizat situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, respectiv acordarea drepturilor în calitate de persoană vătămată în urma statutului de refugiat în perioada 01 septembrie 1940 - 06 martie 1945, pentru care a depus acte doveditoare, apreciind că din eroare, i-a fost recunoscută calitatea de soţie supravieţuitoare prevăzută de art. 3 din acelaşi act normativ.
Curtea de apel, cu o motivare care este la adăpost de orice critică, a reţinut că cererea reclamantei este fondată în raport de probatoriul administrat în cauză, ceea ce confirmă faptul că aceasta este îndreptăţită la recunoaşterea calităţii de refugiat şi implicit la acordarea drepturilor recunoscute de lege pentru situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În contextul în care, hotărârea emisă de recurenta-pârâtă atestă calitatea intimatei de soţ supravieţuitor al persoanei decedate şi refugiate şi nu calitatea de refugiat a acesteia, criticile formulate în recurs se dovedesc a fi vădit nefondate, recurenta-pârâtă demonstrând, încă o dată, că se află în eroare.
În concret, recurenta îşi argumentează motivaţia din recurs pe neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de persoană refugiată şi persecutată din motive entice, pe care intimata-reclamantă ar trebui să le îndeplinească, aspecte care însă vizează, de fapt, o altă situaţie decât cea dedusă judecăţii, motiv pentru care, Înalta Curte nu va primi criticile formulate în acest sens.
Cu toate acestea, independent de motivele invocate în recurs, Înalta Curte, analizând cauza sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ, reţine că în raport de situaţia factuală, prima instanţă a stabilit în mod corect că intimata-reclamantă N.B. se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, în calitate de persoană refugiată.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, ";beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice";, fiind ";refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate";.
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 ";dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente";, iar ";în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.";
Potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, ";dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege";.
Probele administrate în cauză confirmă faptul că intimata-reclamantă este îndreptăţită la recunoaşterea statutului de refugiat în nume propriu şi implicit la acordarea drepturilor recunoscute de lege.
Elocventă în acest sens este adresa comunicată de către Arhivele Statului - Direcţia Judeţeană Cluj, care confirmă faptul că intimata-reclamantă (care în acea perioadă se numea T.B., conform actelor de stare civilă) apare printre persoanele refugiate din sudul Ardealului (conform evidenţelor aferente anului 1942).
Totodată, declaraţiile autentice ale martorilor L.F. şi B.A. confirmă refugiul reclamantei împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, Războieni, jud. Alba, în localitatea Cluj, jud. Cluj, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate asupra lor, reîntoarcerea din refugiu având loc după data de 06 martie 1945.
Cum cererea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 nu a fost practic analizată de pârâtă, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva Sentinţei nr. 159 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5287/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5289/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
