ICCJ. Decizia nr. 5290/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5290/2010
Dosar nr. 35/45/2010
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Iaşi anularea Hotărârii nr. 3145/R din 11 decembrie 2009 emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, stabilirea calităţii de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 01 martie 1941 - 06 martie 1945.
În motivare, reclamantul a arătat că în cursul lunii martie 1941 a fost nevoit împreună cu familia şi încă 400 de săteni ai comunei Mănăstireni, judeţul Cluj să se refugieze în comuna Râşca, sat Râşca, judeţul Cluj, reîntoarcerea sa având loc în septembrie 1945.
Prin Sentinţa nr. 55/CA din 08 martie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului hotărâre de stabilire a calităţii beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 01 martie 1941 - 06 martie 1945, începând cu luna noiembrie 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit actelor civile şi a declaraţiilor de martor, contestatorul a fost refugiat împreună cu familia din comuna Mănăstireni, în comuna Râşca, judeţul Cluj împreună cu încă 400 de săteni ai comunei, dată fiind situaţia specială creată în urma Dictatului de la Viena.
Prima instanţă a reţinut şi împrejurarea că la data refugierii, contestatorul în vârstă de 11 ani a fost nevoit să plece împreună cu familia, tatăl acestuia fiind arestat.
Totodată, a apreciat că deşi reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale cu alte înscrisuri, totuşi declaraţiile martorilor fac dovada că acesta împreună cu familia au fost evacuaţi etnic din localitatea de domiciliu, unde s-au reîntors după 6 martie 1945.
În plus, a fost reţinut şi faptul că cei doi martori C.T. şi M.I., care au fost evacuaţi în acelaşi timp cu familia reclamantului, au hotărâri admise şi li s-au acordat drepturile cuvenite.
Instanţa a avut în vedere vârsta şi starea de sănătate a reclamantului, fiind apreciate, în acelaşi timp, demersurile reclamantului în obţinerii dovezilor.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică pârâta C.J.P. Iaşi a declarat recurs.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 din C. proc. civ. este criticată soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor incidente cauzei, astfel că, în mod greşit a fost stabilită în favoarea reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 01 martie 1941 - 06 martie 1945.
În acest sens, s-a susţinut că din înscrisurile depuse la dosar, în speţă declaraţiile de martor şi memoriul detaliat al reclamantului, nu rezultă că în perioada 01 martie 1941 - 06 martie 1945 acesta şi-a schimbat domiciliul ca urmare a persecuţiilor pe motive etnice.
S-a mai arătat că martorii nu dovedesc cu acte eliberate de organele competente că s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul, aceştia dobândind calitatea, la rândul lor, tot pe bază de martori.
S-a afirmat faptul că în condiţiile actuale şi în lipsa unor documente relevante, contestatorul ar obţine cu mare uşurinţă o indemnizaţie de 400 RON/lună şi alte facilităţi prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentinţa în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de faţă pentru următoarele considerente:
Reclamantul I.G.A. a învestit instanţa de contencios administrativ, solicitând stabilirea calităţii de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 01 martie 1941 - 06 martie 1945, având în vedere că prin Hotărârea nr. 3145/R din 11 decembrie 2009 emisă de pârâta C.P. Iaşi i-a fost respinsă cererea formulată în acest sens.
În probatoriu, reclamantul a depus la dosarul cauzei acte de stare civilă şi înscrisuri doveditoare (dosar fond).
Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, stabilind calitatea acestuia, de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 01 martie 1941 - 06 martie 1945.
Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, judecătorul fondului a pronunţat soluţia de admitere numai în baza declaraţiilor celor doi martori C.T. şi M.I., beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârile nr. 23933/2008 şi nr. 24010/2009 emise de C.J.P. Cluj, reţinând în acest sens că ";declaraţiile acestora fac dovada că reclamantul împreună cu familia au fost evacuaţi etnic din comuna Mănăstireni, judeţul Cluj, unde s-au reîntors după 6 martie 1945.";
În conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin orice mijloc de probă.
Este adevărat că textul de lege anterior individualizat permite dovedirea calităţii de refugiat în lipsa actelor oficiale, prin orice mijloc de probă, însă instanţa de control judiciar apreciază că declaraţiile celor doi martori, neconfirmate în instanţă prin audierea nemijlocită a acestora, nu sunt suficiente pentru a clarifica aspectele concrete şi împrejurările menţionate de către cei doi martori în declaraţiile date în faţa notarului, chiar dacă aceştia beneficiază la rândul lor de prevederile O.G. nr. 105/1999.
Declaraţiile martorilor, singurele probe pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii nu respectă cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Cu toate că nu se poate imputa reclamantului lipsa de diligenţă, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond s-a pronunţat în baza unui probatoriu insuficient şi apt să conducă la stabilirea cu certitudine a situaţiei de refugiat din motive de persecuţie etnică a reclamantului.
Or, pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori - potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. - a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, în aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa va proceda la audierea nemijlocită a martorilor, cu privire la împrejurările concrete în care reclamantul susţine că s-a refugiat şi va solicita reclamantului să depună înscrisuri autentice din care să rezulte perioada de refugiu a părinţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P. Iaşi împotriva Sentinţei nr. 55/CA din 08 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5289/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1063/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
