ICCJ. Decizia nr. 5329/2010. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 05 februarie 2009, reclamanții D.D. și D.H. au solicitat anularea deciziei nr. 4160 din 04 decembrie 2008 emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, prin care să stabilească un alt cuantum al despăgubirilor, ca urmare a reevaluării prețurilor pentru clădirile și terenurile înscrise în cartea funciară Câmpeni, conform noului C. fisc. și prețului de piață ale imobilelor la valoarea actuală.
Reclamanții au mai solicitat stabilirea despăgubirilor separat pentru fiecare, conform raportului de evaluare care se va întocmi.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că despăgubirile pentru teren și construcții în valoare de 109.944,40 RON stabilite prin decizia atacată au avut la bază sentința civilă nr. 850 din 04 august 2004 a Tribunalului Alba, irevocabilă prin decizia nr. 2141 din 27 februarie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, dar acestea nu mai corespund valorii actuale a imobilelor și pârâta avea obligația să procedeze la reevaluarea sumei cuvenite, potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 131/CA din 02 iunie 2009, prin care a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de fond a avut în vedere că actul administrativ atacat a fost emis de autoritatea pârâtă în conformitate cu decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în temeiul Legii nr. 10/2001.
în cauză, s-a reținut că pentru reclamanți cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și titlul de despăgubiri se va emite în baza acestei hotărâri.
împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
Prin decizia nr. 544 din 03 februarie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de reclamanții D.H. și D.D. împotriva sentinței nr. 131/CA/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele:
Prin decizia nr. 4160 din 04 decembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis titlul de despăgubiri în cuantum de 109.994,40 RON în favoarea recurenților-reclamanți, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței civile nr. 850 din 04 august 2004 pronunțată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin decizia nr. 214 din 27 februarie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Legalitatea acestei decizii a fost corect constatată de instanța de fond, întrucât despăgubirile cuvenite recurenților în baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și nu există temei legal pentru aplicarea procedurii administrative instituite prin dispozițiile art. 16 din Capitolul 5 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai reținut că instanța de fond a constatat corect că recurenții-reclamanți nu au dreptul la reevaluarea despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și că nu există temei pentru anularea titlului de despăgubire emis în favoarea lor de către autoritatea intimată.
împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire D.D. și D.H. invocând în drept incidența prevederilor art. 322 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarelor atașate, cu motivele invocate de revizuenți, precum și cu dispozițiile legale incidente, înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
C. proc. civ. reglementează în Titlul V Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 din același cod revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. reglementează trei ipoteze, extra petita, minus petita și plus petita, textul referindu-se strict la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea se poate cere numai cu privire la hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, și ținând cont de faptul că decizia a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, înalta Curte constată că cerere de revizuire este inadmisibilă.
Pentru ca o hotărâre dată de instanța de recurs să fie susceptibilă de revizuire, trebuie să evoce fondul cauzei.
Or, în speța de față, cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins recursul declarat de reclamanții D.H. și D.D., de unde rezultă că cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I, respectiv descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii, reținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, implică îndeplinirea unor condiții cumulative, care rezultă din chiar din economia prevederilor menționate.
înscrisurile despre care se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplinesc niciuna din condițiile enunțate.
Totodată, trebuie subliniat faptul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale cu privire la hotărârea a cărei revizuire se cere.
Astfel, revizuenții nu pot invoca în susținerea cererii de revizuire hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o altă speță, având în vedere faptul că, în cauza sa, Curtea Europeană nu s-a pronunțat.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte a respins prezenta cerere de revizuire ca fiind inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2196/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5143/2010. Contencios → |
|---|
