ICCJ. Decizia nr. 5348/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5348/2010
Dosar nr. 4476//2/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4458 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei cu titlu de despăgubire, în termen de 30 zile de la data pronunţării hotărârii, sub sancţiunea unor penalităţi de 100 lei/zi de întârziere şi amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului autorităţii pârâte; de asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţia nr. 7630 din 5 aprilie 2007, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Bucureşti, sector 3, compus din teren în suprafaţă de 199,5 mp şi construcţie demolată.
Reclamanta a solicitat numirea unui evaluator, în condiţiile Legii nr. 247/2005, pârâta invocând că procedura administrativă prevăzută de selectarea a dosarelor în vederea evaluării se desfăşoară în baza unui program de calculator care stabileşte în mod aleatoriu atât evaluatorul ce urmează a fi desemnat cât şi dosarul ce se înaintează acestuia.
Reţine prima instanţă că motivul invocat nu poate justifica refuzul de a iniţia procedura de evaluare în termen rezonabil de la înaintarea dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005, împrejurarea că, prin reglementări interne, pârâta a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor în vederea soluţionării neputând fi invocată în justificarea situaţiei de fapt.
In opinia instanţei de fond, Legea nr. 247/2005, în raport şi de denumirea sa, a fost adoptată în vederea realizării reformei în domeniile proprietăţii şi justiţiei, de esenţa acestei reforme ţinând şi soluţionarea cu celeritate a cererilor formulate în aceste domenii; or, în cauză, se constată că deşi dosarul reclamantei referitor la acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat de cel puţin doi ani la autoritatea pârâtă, iar procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 este doar în faza de început, încălcându-se, astfel, în mod evident, litera şi spiritul Legii nr. 247/2005.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, chiar raportat la înaintarea dosarului către pârâtă, în anul 2008, aserţiune nedovedită, însă, de către pârât, se constată că termenul scurs de la acel moment este unul nerezonabil, nici împrejurarea că dosarul ar fi fost trimis incomplet, nefiind vorba despre un refuz nejustificat de soluţionare, neputând fi reţinută, întrucât pârâtul nu a dovedit că ar fi solicitat completarea dosarului, înaintea introducerii acţiunii, pe de o parte, iar reclamanta a realizat dovada că a depus la dosar actele solicitate şi, cu toate acestea, pârâta nu a desemnat evaluator, în termenul legal de 30 zile, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată sau măcar în vreun alt termen rezonabil, până la pronunţarea hotărârii prezente.
In ceea ce priveşte obligarea autorităţii pârâte la plata de penalităţi pe zi de întârziere şi a conducătorului acesteia la amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, instanţa de fond a apreciat că acestea se impun a fi aplicate în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată a fost justificată prin reţinerea culpei procesuala a acesteia în declanşarea şi desfăşurarea litigiului şi întemeiată pe dispoziţiile art. 274-276 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
In motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cererii reclamantei, fără a ţine, însă, seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
De asemenea, susţine autoritatea recurentă, în mod greşit a reţinut instanţa de fond existenţa unui refuz nejustificat din partea acesteia de a desemna un evaluator, fără a ţine seama că, în mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv a etapei evaluării, a fost determinată de inexistenţa documentelor necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator şi care trebuiau să însoţească Decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001.
De asemenea, se arată în motivele de recurs, în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea autorităţii pârâte la plata de penalităţi pe zi de întârziere şi a cheltuielilor de judecată, precum şi a conducătorului acesteia la amendă, pe zi de întârziere.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
In mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta să desemneze evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă legală, premergătoare emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Criticile recurentei care vizează această soluţie sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenţionat, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, justificându-se întârzierea în desemnarea unui evaluator de împrejurarea că nu există înscrisuri suficiente pentru descrierea imobilului în discuţie.
Or, dacă recurenta avea astfel de nelămuriri şi aprecia că dispoziţia de restituire nu este însoţită de documentele menţionate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, putea să solicite informaţiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data formulării cererii de chemare în judecată, aşa cum, în mod corect a reţinut şi instanţa de fond. După cum se constată, însă, recurenta-pârâtă nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce priveşte parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care intimata-reclamantă este îndreptăţită, urmare a dispoziţiei de restituire.
Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, respectiv 05 aprilie 2007, şi data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Prin urmare, sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţia de obligare a pârâtei la desemnarea unui evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs.
Nu sunt întemeiate nici criticile privind greşita obligare a autorităţii pârâte la plata de penalităţi pe zi de întârziere şi a cheltuielilor de judecată, precum şi a conducătorului acesteia la amendă, pe zi de întârziere, instanţa de fond făcând în mod corect aplicarea la speţă a prevederilor art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004 şi a art. 274 C. proc. civ.
De altfel, aplicarea de către instanţa de fond a măsurilor prevăzute de art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004 s-a dovedit eficientă în cauză, autoritatea pârâtă procedând la punerea în executare a sentinţei recurate, prin desemnarea evaluatorului.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
Totodată, având în vedere cererea intimatei, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 4000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 4458 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimata S.B. a sumei de 4000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5280/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5361/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
