ICCJ. Decizia nr. 5460/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5460/2010
Dosar nr. 5589/2/2009
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 iunie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.J. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 4269 din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie în baza unui raport de evaluare judiciară ce va fi întocmit în cauză, precum şi obligarea pârâtei la daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1058 din 02 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.J., ca inadmisibilă, reţinând că este întemeiată excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de instanţă din oficiu, întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul nu a solicitat emitentului revocarea deciziei contestate, astfel cum impun dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu referire la art. 7 din Legea nr. 554/2004. A reţinut instanţa că petiţiile din 02 aprilie 2009, din 11 mai 2009 şi 08 iulie 2009, invocate de reclamant nu pot fi asimilate plângerii prealabile, întrucât acestea nu conţin solicitări de revocare a actului administrativ contestat, prima dintre ele fiind anterioară emiterii deciziei, iar celelalte două conţinând critici referitoare la raportul de expertiză şi o încunoştiinţare cu privire la faptul că a fost introdusă acţiune în instanţă.
Împotriva sentinţei civile nr. 1058 din 02 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul R.J., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică şi formulând următoarele critici:
Instanţa de fond nu a ţinut seama de probele de la dosar şi a analizat prin prisma unui formalism excesiv excepţia lipsei procedurii administrative prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, recurentul arată că la data de 02 aprilie 2009 a înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, contestaţie împotriva raportul de expertiză efectuat în cauză, iar la data de 11 mai 2008, după data emiterii deciziei nr. 4269 din 23 aprilie 2009, a formulat o nouă contestaţie prin care a arătat faptul că actele emise sau asumate de Comisie trebuie refăcute întrucât sunt netemeinice şi nelegale; de asemenea, la data de 08 iulie 2009 a comunicat Comisiei faptul că a înţeles să atace decizia comisiei în instanţă, comunicându-i o copie de pe contestaţie.
În acest fel, susţine recurentul, în termen de 30 de zile de la primirea deciziei, a fost depusă contestaţia la autoritatea emitentă, cât şi la instanţă, faţă de refuzul acestei autorităţi de a da curs obiecţiunilor la raportul de expertiză; Comisia nu a înţeles să răspundă în termen legal la această petiţie, răspunsul fiind comunicat cu puţin timp înaintea primului termen de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocat, ce se încadrează în prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII „(1) Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor”, iar potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Prin niciuna din petiţiile pe care le invocă reclamantul nu a solicitat revocarea actului atacat, respectiv decizia nr. 4269 din 23 aprilie 2009, exercitându-se doar dreptul de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză (care este anterior emiterii deciziei), astfel că nu se poate susţine că s-a realizat scopul pentru care a fost prevăzută procedura prealabilă, respectiv acela de a da posibilitatea autorităţii emitente de a-şi revoca propriul act, înainte de a fi chemată în judecată.
Prin petiţia din data de 11 mai 2008 recurentul-reclamant a reluat criticile privind raportul de expertiză, fără a se referi la decizia atacată, iar prin petiţia din 08 iulie 2009 acesta a încunoştiinţat comisia că a formulat acţiunea de chemare în judecată.
Faţă de situaţia de fapt menţionată, în mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind întemeiată excepţia lipsei procedurii administrative prealabile – excepţie peremptorie şi dirimantă, ce face inutilă analizarea fondului cauzei, iar Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru considerentele arătate, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.J. împotriva sentinţei civile nr. 1058 din 02 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5459/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5465/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
