ICCJ. Decizia nr. 5500/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5500/2010
Dosar nr. 9439/2/2009
Şedinţa publică din 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul B.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea pârâtului la a-i primi cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, solicitând totodată şi acordarea unor daune morale de 1000 lei.
Prin sentinţa nr. 1468 din 23 martie 2010 Curtea de Apel, Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantului B.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen de maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a respins cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 204,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul şi-a manifestat intenţia de a depune cerere pentru redobândirea cetăţeniei române la data de 03 aprilie 2009 şi, până la data pronunţării hotărârii, această cerere nu a fost primită.
Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2002, precum şi faptul că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de a soluţiona o cerere, ci de refuzul de primire a unei cereri, fiind evident că, în condiţiile în care primirea cererii se face la mai mult de 6 luni de la manifestarea intenţiei, soluţionarea nu respectă principiul termenului rezonabil.
Condiţiile în care Secţia Consulară de la Chişinău îşi desfăşoară activitatea nu prezintă relevanţă întrucât, în speţă, se discută doar de primirea unei cereri, soluţionarea ei urmând a se face de autorităţile de pe teritoriul României, respectiv de către Ministerul Justiţiei.
Nu se poate considera că termenul rezonabil de soluţionare a unei cereri este incident doar cererilor pentru dobândirea cetăţeniei formulate de persoane care locuiesc pe teritoriul României. O astfel de distincţie nu este prevăzută de nici un text de lege şi ar fi nefiresc ca persoanele care formulează cererea pentru dobândirea cetăţeniei române (adică persoane care nu au fost niciodată cetăţeni români) să beneficieze de o soluţionare a cererii într-un termen rezonabil, iar persoanele care, aflându-se în afara teritoriului tării, solicită redobândirea cetăţeniei române, ceea ce înseamnă că ele sau ascendenţii lor au fost cetăţeni români şi au pierdut această cetăţenie ca urmare a unor abuzuri săvârşite în trecut, să nu beneficieze de acelaşi tratament.
De asemenea, Curtea de apel a apreciat că prin Legea nr. 171/2009 se impune o modalitate de înregistrare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române prin care se contravine art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei Române ratificată prin Legea nr. 396/2002. Stabilirea unei norme de 30.000 de cereri pe an în condiţiile în care chiar pârâta recunoaşte că sunt peste 350.000 de persoane în Republica Moldova care şi-au manifestat intenţia de a redobândi cetăţenia română face ca cererea reclamantei să fie primită peste 11 ani astfel încât termenul de soluţionare a unei astfel de cereri să nu mai fie unul rezonabil.
Cât priveşte dispoziţiile Legii nr. 354/2009, instanţa a reţinut că acestea nu sunt aplicabile în speţă în raport cu data la care reclamanta şi-a manifestat intenţia de a depune cererea.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a cererii, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt, şi că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece autorităţile române se aflau într-o imposibilitate obiectivă de a-şi organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi pentru procesarea într-un termen cât mai scurt.
Mai susţine recurentul-pârât că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului şi că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce priveşte stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.
Totodată, se susţine că noţiunea de „termen rezonabil de soluţionare a cererii" nu este reglementată de lege lata în legislaţia română, el regăsindu-se doar în jurisprudenţa CEDO şi nu se aplică decât în privinţa solicitanţilor rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită şi se apreciază în funcţie de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligentele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 şi a OUG nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie sunt operaţionale şi creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetăţeniei.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Circumstanţele cauzei sunt de necontestat în sensul că reclamantul B.S. s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău la data de 03 aprilie 2009 cu cerere de programare în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 din Legea nr. 21/1991, cerere la care nu a primit un răspuns din partea pârâtului.
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, de a stabili data la care reclamantul poate depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, precum şi faptul că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, faţă de data depunerii cererii de către reclamantă, în raport cu prevederile art. 10 din Convenţia Europeană a Cetăţeniei - a căror aplicabilitate a fost corect şi detaliat argumentată prin hotărârea recurată - a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a cererii acesteia pentru stabilirea datei la care va fi invitată să depună documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil" nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa CEDO.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii".
De asemenea, la pct. II.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte Decizia într-un termen rezonabil.
În altă ordine de idei, se reţine că, nici până la data soluţionării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut dovada faptului că reclamanta ar fi fost invitată să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Este neîntemeiată susţinerea din recurs referitoare la faptul că puterea judecătorească s-ar fi substituit puterii executive, întrucât instanţa de fond nu a
făcut altceva decât să soluţioneze cererea cu care a fost legal învestită în raport cu competenţa legală ce îi revine potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica sa judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
In raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de fată este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1468 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5490/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5508/2010. Contencios → |
|---|
