ICCJ. Decizia nr. 5512/2010. Contencios. Contract administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5512/2010

Dosar nr. 6680/1/2010

Şedinţa publică din 9 decembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta SC N.B.R.V. SRL Târgovişte a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, D.G.A.M.P.O.S.D.R.U., anularea procesului verbal de constatare nr. 8/ CAN din 22 octombrie 2008 şi a deciziei nr. 67 din 19 ianuarie 2009 prin care i s-a respins plângerea prealabilă împotriva procesului-verbal menţionat şi suspendarea executării celor două acte administrative atacate.

În motivarea acţiunii reclamanta arătat că prin procesul verbal contestat s-a reţinut că societatea reclamantă datorează A.M.P.O.S.D.R.U. suma de 4.351,53 Euro cu titlu de cheltuieli neeligibile din care 3.263,65 Euro (11.716,50 lei) de restituit la bugetul Uniunii Europene şi 1.078,88 (3.905,501ei) de restituit la bugetul de stat.

Prin Decizia nr. 5532 din 3 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 80 din 7 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că judecarea pricinii s-a făcut cu lipsa de procedură, iar vătămarea autorităţii pârâte nu poate fi reparată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 83 din 1 aprilie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC N.B.R.V. SRL în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - D.G.A.M.P.O.S.D.R.U., a anulat procesul-verbal de constatare încheiat de A.M.P.O.S.D.R. la data de 22 octombrie 2008 sub nr. 8 /CAN şi a anulat Decizia nr. 67 din 15 ianuarie 2009 emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - D.G.A.M.P.O.S.D.R.U.

Totodată, a suspendat executarea procesului-verbal de constatare nr. 8/CAN din 22 octombrie 2008 încheiat de A.M.P.O.S.D.R. şi a Deciziei nr. 67 emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale D.G.A.M.P.O.S.D.R.U. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că excepţiile lipsei procedurii prealabile şi a netimbrării acţiunii, sunt nefondate, întrucât la dosar există atât dovada îndeplinirii procedurii prealabile cât şi dovada achitării taxei de timbru.

Referitor la fondul cauzei, instanţa de fond, având în vedere că înlocuirea formatorilor nu reprezintă o modificare a contractului de finanţare nerambursabilă , iar cheltuielile efectuate cu salarizarea acestora au fost necesare realizării proiectului, fiind, deci, eligibile, a constatat că nu se impune restituirea sumei de 4351,53 Euro, echivalentul a 15.622 lei, măsura dispusă prin procesul-verbal nr. 8/CAN din 22 octombrie 2008 fiind nelegală. S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea celor două acte administrative, acesta este fondat, întrucât cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs Ministerul Muncii, Familie şi Protecţiei Sociale criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin cererea de recurs, se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate în sensul că instanţa de fond , în mod greşit, a reţinut ca fiind îndeplinită procedura prealabilă şi nu a analizat temeinicia îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă, în cauză, motivul de ordine publică, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi pus în dezbaterea părţilor, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă 8/ CAN din 22 octombrie 2008 şi a deciziei nr. 67 din 19 ianuarie 2009, - acte emise în baza prevederilor OG nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale OG nr. 79/2003:

„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.";

„Art.2. - în sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri";

„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare";

Art. 3 alin. (4) - (6):

„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.

(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare";

Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor".

Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proCod Fiscal, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".

Decizia nr. 67 din 19 ianuarie 2009 a fost emisă în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."

În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 67/2009, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

In interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară - în sumă de 4.351,53 Euro, echivalentul a 11.716,50 RON - asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.

In consecinţă având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - D.G.A.M.P.O.S.D.R.U. împotriva sentinţei civile nr. 83 din 1 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Tribunalul Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5512/2010. Contencios. Contract administrativ. Recurs