ICCJ. Decizia nr. 655/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 655/2010
Dosar nr. 2972/2/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul D.V., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti (Direcţia Cetăţenie), solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să soluţioneze cu precădere cererea de redobândire a cetăţeniei române, ce face obiectul dosarului nr. 3333/RD/2006, în 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu obligarea paratului la daune morale de 1000 lei.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în anul 2006, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române, anexând la dosar dovada îndeplinirii tuturor cerinţelor legale. Dosarul a fost înregistrat sub nr. 3333/RD/2006 la Ministerul Justiţiei.
În data de 08 decembrie 2008 si ulterior la 19 ianuarie 2009 reclamantul a depus cereri de urgentare a soluţionării dosarului, solicitând informaţii concrete cu privire la acesta, însă nu a primit răspuns de la autoritatea pârâtă.
Reclamantul a apreciat că există un refuz nejustificat din partea pârâtului de a soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei romane într-un termen scurt, rezonabil.
Reclamantul a mai arătat că daunele morale sunt justificate deoarece s-a încălcat demnitatea umană şi a fost privat de drepturile constituţionale o perioadă îndelungată de timp.
Prin sentinţa civilă nr. 2727 din 24 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a admis în partea acţiunea reclamantului, a obligat pârâtul să analizeze cererea de redobândire a cetăţeniei române înregistrată de reclamant sub nr. 3333/RD/2006 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi a anulat cererea de daune ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că aşa cum rezultă din acţiunea reclamantului şi din cererea de revenire asupra soluţionării dosarului de redobândire a cetăţeniei romane, acesta a depus toate înscrisurile prevăzute de lege, iar pârâtul nu a făcut o probă contrară.
Având în vedere că de la data depunerii cererii au trecut peste 3 ani de zile, instanţa de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului într-un termen rezonabil în accepţiunea art. 6 alin. (1) din CEDO precum şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
De asemenea, instanţa de fond a anulat cererea privind acordarea daunelor morale ca netimbrată.
Împotriva acestei hotărâri recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât mai susţine că potrivit art. 11 din Legea nr. 21/199, aprobarea cererilor ce au ca obiect cetăţenia română se face prin ordin al ministrului justiţiei însă, cererea formulată de reclamant era examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie din data de 16 martie 2009.
Mai mult, la data pronunţării hotărârii de către instanţa de fond cererea reclamantului era aprobată şi prin ordin al ministrului justiţiei, ordin publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1637/C din 12 iunie 2009, astfel încât soluţia instanţei nu putea fi alta decât respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public".
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamantul-intimat s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea Legii nr. 21/1991, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de„termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Înalta Curte nu va reţine nici susţinerile recurentului potrivit cărora la data pronunţării hotărârii cererea reclamantului era examinată şi avizată de Comisia pentru Cetăţenie, fiind aprobată prin ordin al ministrului justiţiei publicat în M.Of. nr. 433 din 25 iunie 2009, astfel că instanţa trebuia să respingă acţiunea ca rămasă fără obiect.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în faţa instanţei de fond recurentul nu a făcut dovada celor susţinute în recurs.
Mai mult, instanţa de fond a amânat cauza la cererea recurentului-pârât pentru pregătirea apărării, însă la pronunţarea hotărârii recurentul-pârât nu a depus nici întâmpinare şi nici înscrisuri cu care să dovedească că cererea reclamantului a fost soluţionată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, împotriva sentinţei civile nr. 2727 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 653/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 657/2010. Contencios → |
|---|
