ICCJ. Decizia nr. 653/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 653/2010
Dosar nr. 1928/2/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul B.Z., născut în Republica Georgia cu statutul de refugiat politic în România, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Statului Român la plata de daune morale şi materiale pentru nerespectarea drepturilor omului şi încălcarea Convenţiei de la Geneva.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a venit legal în România la data de 30 martie 2001, pe baza paşaportului georgian şi a altor acte, inclusiv cerere de solicitant azil politic pe baza Convenţiei de la Geneva, că pe data de 06 iulie 2001 i s-a acordat statutul de refugiat politic şi de la acea dată se află la Căminul pentru refugiaţi din Bucureşti, sector 4.
Reclamantul a mai susţinut că Statul Român nu i-a respectat drepturile omului, a încălcat Convenţia de la Geneva, i-a creat o situaţie greu de suportat, cauzându-i prejudicii materiale şi morale.
Reclamantul a mai precizat că toate încercările sale de a părăsi România pentru a merge în alte ţări ale Uniunii Europene i-au fost respinse chiar de Statul Român.
S-a mai apreciat că, încălcarea drepturilor fundamentale s-a manifestat încă dinaintea obţinerii statutului de refugiat, că i-a fost negat accesul la justiţie prin refuzul acordării unui interpret într-o limbă pe care să o poată înţelege, nu i-a fost respectat dreptul de a participa la activitatea de integrare culturală, în ciuda stării medicale agravate preexistente, i s-a refuzat dreptul de a primi asistenţă medicală adecvată, i-a fost negat un drept esenţial de a fi informat despre acţiunile ce se întreprind cu privire la persoana sa şi de a se apăra, dreptul la un ajutor material i-a fost de asemenea refuzat, refuzul acordării cazării într-unul din centre a fost unul complet nemotivat şi neîntemeiat, fiind nevoit să doarmă pe străzi, fără a beneficia în nici un moment de asistenţă medicală din partea Oficiului pentru Imigrări.
S-a mai afirmat că Oficiul Român pentru Imigrări nu a făcut altceva decât să constate statutul său de refugiat, fără să facă demersuri concrete pentru a - i asigura vreo formă de protecţie, nici la nivel financiar, nici la nivel medical şi, cu atât mai puţin, la nivel uman, situaţie care durează de circa 7 ani de zile, astfel că solicită despăgubiri morale în valoare de 1.000.000 Euro.
Prin sentinţa civilă nr. 653 din 1 iulie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că din probele dosarului nu s-a făcut dovada înregistrării la Oficiul Român pentru Imigrări, anterior sesizării instanţei, a unei cereri prin care să se invoce vătămarea unui drept sau a unui interes legitim.
La dosarul cauzei s-au depus, în copie, două cereri datate 20 februarie 2007 şi, respectiv 26 februarie 2007 (ulterior sesizării instanţei), prin care reclamantul a solicitat Oficiului Naţional pentru Refugiaţi aprobarea deţinerii şi folosirii în scop personal în camera în care este cazat la Centrul din sector 2, a unui computer.
Prin Adresa nr. 2037415 din 28 februarie 2007 emisă de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi s-a comunicat reclamantului că nu este posibilă introducerea unui astfel de echipament în Centru, deoarece prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor se precizează punctual dotarea fiecărei camere de locuit, nefiind prevăzută asigurarea unui computer.
De asemenea, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a comunicat răspuns reclamantului şi la cererile formulate prin intermediul F.R.R.M. - A.R.C.A., în sensul că i se asigură un spaţiu de locuit în condiţiile Legii nr. 22/2006.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B.Z. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-au învederat în esenţă următoarele:
Recurentul-reclamant a intrat în România în căutare de azil politic, Autorităţile Române O.N.R. – O.R.I. i-au oferit în cele din urmă statut de refugiat politic dar nu i-au asigurat recurentului nici un ban pentru a-i asigura traiul şi un spaţiu de locuit.
Se mai arată că recurentul a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală iar O.R.I. a refuzat să plătească operaţia, fiind salvat de un arab de ispravă, după operaţie a fost cazat într-un centru care funcţionează ca un penitenciar, nu se pot primi oaspeţi, nu poţi să deţii un animal, un calculator, iar dacă lipseşti trei nopţi eşti dat afară.
Este de asemenea nemulţumit recurentul-reclamant de faptul că nu a fost expertizat medical pentru stabilirea gradului de invaliditate, că nu a putut coresponda şi comunica cu exteriorul, fiind falsificată o scrisoare oficială de confirmare a expediţiei scrisorii în Italia.
În fine, s-a arătat că, cazul său este al unui disident care a înfruntat atât regimul comunist sovietic din URSS cât şi regimul KGB-ist al lui E.S. din Georgia şi nu trebuie tratat cu indolenţă şi superficialitate. Acţiunile funcţionarilor O.R.I. – au fost premeditate cu bună ştiinţă, la o comandă primită de mai sus pentru a-l elimina definitiv pe recurent.
Pârâtul-intimat O.R.I. – a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.
S-a arătat că recurentul în calitate de beneficiar al unei forme de protecţie din partea Statului român, cazat într-unul din centrele aflate în administrarea ORI, este obligat să respecte regulamentul de ordine interioară al acestuia în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România coroborat cu dispoziţiile art. 23 din OG nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au obţinut o formă de protecţie în România, lucru la care s-a angajat recurentul, în momentul cazării, pe bază de semnătură. Prin O.M.A.I. nr. 195/2001 – sunt reglementate în mod expres condiţiile de cazare ale refugiaţilor cu nevoi speciale.
Se precizează de intimat că în raport de situaţia recurentului i s-a creat o situaţie mai favorabilă în sensul că a fost cazat singur într-o cameră deşi o încăpere este destinată cazării a 4 persoane.
De asemenea, se arată că deţinerea unui animal de companie, introducerea şi consumul de băuturi alcoolice, verificarea existenţei bunurilor aflate în dotarea centrului, păstrarea curăţeniei sunt prevăzute de regulamentul de ordine interioară şi nu încalcă dreptul persoanei la intimitate.
La dosar s-au depus înscrisuri în dovedirea cererii de recurs.
Analizând cererea de recurs, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.
Prin sentinţa civilă recurată, instanţa fondului s-a pronunţat asupra refuzului autorităţii intimate O.R.I. de a-i soluţiona recurentului-reclamant cererile sale privind deţinerea şi folosirea în scop personal în camera în care este cazat, a unui computer şi asigurarea unui spaţiu de locuit în conformitate cu prevederile Legii nr. 122/2006.
Autoritatea intimată a răspuns însă acestor cereri, comunicând inexistenţa deocamdată a posibilităţii de dotare a fiecărei camere cu computer, în întâmpinare arătându-se că există în derulare un proiect finanţat din fonduri comunitare având ca obiectiv îmbunătăţirea infrastructurii centrelor de cazare prevede printre altele amenajarea unor spaţii de recreere interioare - inclusiv sală de calculatoare – şi exterioare, spaţii de consiliere.
La fel s-a comunicat răspuns şi până la soluţionarea cererii de recurs s-a soluţionat cererea recurentului privind asigurarea unui spaţiu de locuit. În cererea de recurs, reclamantul depăşind cadrul obiectului dosarului analizat de instanţa de fond, a criticat condiţiile de cazare, regulamentul de organizare interioară pe care acesta trebuie să-l respecte.Procedând în acest fel, recurentul-reclamant dovedeşte rea credinţă în condiţiile în care este cazat singur în cameră, în loc de 4 persoane, nu participă la asigurarea curăţeniei în spaţiile comune – în considerarea invalidităţii sale.
Constatând că cererilor reclamantului-recurent li s-a răspuns de către autoritatea pârâtă – şi în parte s-au rezolvat cele solicitate de recurent privind spaţiul de locuit, Înalta Curte constată că cererea de recurs este nefondată şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.Z., împotriva sentinţei civile nr. 2830 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 650/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 655/2010. Contencios → |
|---|
