ICCJ. Decizia nr. 650/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 650/2010
Dosar nr. 939/2/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta I.E. a solicitat instanţei obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-i recunoască dreptul ca în calculul pensiei de serviciu să fie inclus şi sporul de vechime în muncă, începând de la data de 01 noiembrie 2000 la zi, în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1996 şi la recalcularea pensiei de serviciu în sensul arătat mai sus.
Prin aceeaşi cerere, reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat să comunice către C.N.P.A.S. cuantumul corect al pensiei de serviciu.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin Decizia nr. XXXVI din 07 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiau şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamanta a beneficiat de sporul de vechime, deoarece a ieşit la pensie anterior abrogării textului care-l prevedea, astfel că acest spor a fost inclus în baza de calcul a pensiei.
Prin sentinţa civilă nr. 2166 din 26 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că potrivit susţinerilor pârâtului, necontestate de reclamantă, aceasta din urmă a ieşit la pensie înainte de abrogarea formală a prevederilor care reglementau sporul de vechime, astfel că respectivul spor a fost inclus în baza de calcul a pensiei, stabilită în Decizia de pensionare, iar această bază este actualizată conform prevederilor legale, pensia reclamantei fiind stabilită prin decizii de stabilire a pensiei, emise conform Legii nr. 19/2000.
Instanţa de fond a mai constatat că pârâtul a inclus în baza de calcul a pensiei sporul de vechime în muncă al reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta I.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că.
- acţiunea a fost întemeiată în baza art. 1 şi urm. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 3 alin. (1) C. proc. civ..
- sporul de vechime în muncă a fost inclus în baza de calcul a pensiei de serviciu până la aplicarea OG nr. 83/2000, respectiv 1 noiembrie 2000, data de la care nu a mai fost avut în vedere;
- în scopul aplicării prevederilor art. 33 din Legea nr. 30/1996, prin Decizia nr. XXXVI din 7 Mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, Secţiile Unite, s-a constatat că prevederile acestui articol în raport de dispoziţiile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 şi art. 3 alin. (1) din OUG nr. 160/2000,se interpretează în sensul, ca judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi beneficiază, şi de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege;
- instanţa de fond a avut în vedere că pensia reclamantei a fost stabilită conform Legii nr. 19/2000;
- s-a omis a se avea in vedere că reclamanta, în calitate de magistrat pensionar, nu are pensia stabilită în baza Legii nr. 19/2000, fiind calculată în baza Legii nr. 92/1992 şi respectiv a Legii nr. 303/2004, legi speciale, privind stabilirea pensiei de serviciu, aşa după cum rezultă din Decizia anexată.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, instanţa de fond pronunţând hotărârea atacată cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Pentru a ajunge a această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Or, în cauză, reclamantul nu contestă acte administrative care pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că obiectul acţiunii, în cauza de faţă, îl constituie actualizarea pensiei de serviciu, prin includerea în baza de calcul a unor drepturi salariale reprezentând sporuri.
Litigiul dedus judecăţii este, aşadar, unul de asigurări sociale, competenţa în primă instanţă revenind secţiei specializate din cadrul tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Prin urmare, cum în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.E., împotriva sentinţei civile nr. 2166 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 649/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 653/2010. Contencios → |
|---|
