ICCJ. Decizia nr. 732/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 732/2010
Dosar nr.458/32/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea precizată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.D.M. a chemat în judecată Ministerul Sănătăţii Publice şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, pentru nerespectarea Sentinţei civile nr. 97 din 16 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, irevocabilă, în temeiul art. 22, art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, solicitând următoarele:
- sancţionarea Ministerului Sănătăţii Publice cu o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 11 martie 2009;
- obligarea Ministerului Sănătăţii Publice să-i plătească suma de 100.000 RON reprezentând despăgubiri pentru întârziere;
- sancţionarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie cu o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, începând cu data de 11 martie 2009;
- obligarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi să-i plătească suma de 100.000 RON reprezentând despăgubiri pentru întârziere.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat cererea.
Prin Sentinţa civilă nr. 97 din 16 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, irevocabilă prin Decizia nr. 1334 din 11 martie 2009 pârâţii au fost obligaţi să-i răspundă reclamantei la adresele din 16 martie 2007 şi din 29 martie 2007.
Prin nerespectarea acestei hotărâri judecătoreşti reclamanta a fost privată de dreptul la un tratament adecvat afecţiunii de care suferă - aspergiloză bronhopulmonară alergică - spitalele neavând asigurate medicamentele antifungice necesare pentru tratarea acestei afecţiuni, necunoscute şi nerecunoscute în România, fiind pusă în situaţia de a-şi asigura singură tratamentul fără a avea dreptul la reţete compensate conform cuantumului pensiei sale de invaliditate.
3. Apărările formulate de pârâţii Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi Ministerul Sănătăţii Publice.
Pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând că a răspuns cererii reclamantei.
4. Hotărârea Curţii de Apel Bacău.
Prin Sentinţa nr. 20/CC din 4 decembrie 2009 a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă, a aplicat conducătorului pârâtului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi din perioada 13 aprilie 2009 - 22 octombrie 2009 o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere din aceeaşi perioadă; a aplicat conducătorului Ministerul Sănătăţii Publice, începând cu 13 aprilie 2009, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu 13 aprilie 2009 şi până la executarea Sentinţei civile nr. 97 din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău; a respins ca nefondate capetele de cerere de obligare a pârâţilor Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi Ministerul Sănătăţii Publice la plata către reclamantă a daunelor de întârziere de 100.000 RON.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii instanţei de fond.
Judecătorul fondului a apreciat că dispozitivul Sentinţei nr. 97/2008 a Curţii de Apel Bacău, trebuie interpretat în legătură cu considerentele care îl explică şi fundamentează juridic admiterea acţiunii.
A constatat că răspunsurile pârâţilor la Adresele din 16 martie 2007 şi din 29 martie 2007 formulate de reclamantă, au fost transmise acesteia după mai mult de 1 an şi jumătate de la data rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr. 97/2008, iar în raport cu prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) raportat la art. 25 din Legea nr. 554/2004 a apreciat ca întemeiată solicitarea reclamantei privind aplicarea sancţiunii amenzii judiciare conducătorilor autorităţilor publice.
Nu s-a reţinut temeinicia acordării daunelor pentru întârziere, potrivit art. 24 alin. (2) ultima teză, faţă de împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării Sentinţei civile nr. 97/2008, dar nici a legăturii de cauzalitate între un eventual prejudiciu şi neexecutarea ori executarea cu întârziere a acestei sentinţe.
6. Recursul formulat de reclamanta G.D.M.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa de executare, judecând cauza, nu precizează dacă părţile au fost sau nu prezentate la dezbateri, ci doar că „dezbaterile au avut loc în şedinţa din Camera de consiliu din data de 3 decembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată”.
6.2. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Conform Legii nr. 554/2004, recurenta consideră că este persoană vătămată, însă instanţa de executare, prin respingerea ca nefondate a capetelor de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru întârziere îi încalcă drepturile sale de persoană vătămată.
Mai mult, instanţa de executare, deşi recunoaşte încălcarea drepturilor recurentei, respinge cererea de acordare a despăgubirilor pentru întârziere.
6.3. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Reclamantul nu este obligat, în baza prevederilor art. 24 alin. (2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, să facă dovada prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării unei sentinţe civile şi nici dovada legăturii de cauzalitate între un eventual prejudiciu ori neexecutarea/executarea cu întârziere a sentinţei.
În cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, respectiv Cartea V - Despre executarea silită.
6.4. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Au fost încălcate prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deoarece aceste norme legale sunt imperative şi nu permisive.
Aplicarea sancţiunii conducătorilor celor două autorităţi publice pârâte duce, în mod imperativ, şi la acordarea de despăgubiri pentru întârziere.
7. Recursul formulat de pârâtul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.
Motive de recurs ce pot fi încadrate la art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât critică sentinţa Curţii de Apel Bacău, arătând că nu se cunoaşte cine anume din cadrul Ministerului Sănătăţii va plăti amenda, pentru că nu se cunoaşte care este conducătorul acestui organ central de specialitate, în condiţiile în care, la data formulării recursului, nu era constituit un guvern legal.
Recurentul consideră că s-a urmărit îmbogăţirea fără just temei a reclamantei, deoarece la toate adresele s-a răspuns în termen, mai puţin cea care priveşte prezenta cauză.
Recurentul îşi pune întrebarea dacă reclamanta ar fi primit răspunsul în luna martie 2007, aceasta nu mai era în pericol, în condiţiile în care spitalele nu dispun de medicamentele necesare.
8. Apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii la recursurile promovate.
Prin întâmpinare, intimatul solicită admiterea recursului formulat de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi respingerea recursului reclamantei.
Intimatul consideră că instanţa de fond a aplicat conducătorului autorităţii o amendă în mod nejustificat în condiţiile în care s-a răspuns prin nenumărate adrese solicitărilor reclamantei, toate vizând confirmarea că aceasta suferă de o boală profesională.
Instanţa de fond a recunoscut că intimatul a răspuns adresei nr. 21741, în data de 6 octombrie 2009, însă în dispozitiv omite să menţioneze faptul că amenda se aplică până la această dată.
În ceea ce priveşte recursul recurentei-reclamante, intimatul consideră că este neîntemeiat, în condiţiile în care aceasta nu a putut face dovada că a suferit vreun prejudiciu ca urmare a necomunicării răspunsului la adresa nr. 21741/2007.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursurile sunt nefondate.
2. Asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă G.D.M.
2.1. Prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost încălcate de judecătorul fondului.
Încheierea de şedinţă din data de 3 decembrie 2009 face parte integrantă din Sentinţa nr. 20/CC/2009, prezenţa sau absenţa părţilor fiind consemnată la acea dată.
2.2. Amenda în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicată conducătorului autorităţii publice nu conduce automat şi la admiterea capătului de cerere reprezentând despăgubiri şi „reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”, se interpretează în sensul că reclamantul este obligat să dovedească prejudiciul de ordin material sau moral cauzat prin întârzierea executării hotărârii definitive şi irevocabile.
Judecătorul fondului nu a aplicat dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la executarea silită, ci prevederile legii speciale, a contenciosului administrativ, ce se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Aşadar, admiterea cererii, recunoaşterea vătămării drepturilor recurentei şi executarea cu întârziere a hotărârii irevocabile nu acordă dreptul acesteia de a-i fi admisă cererea de despăgubiri fără a fi dovedite condiţiile generale, ce reprezintă paguba produsă şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
2.3. Faţă de acestea, se va constata neîntrunirea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ. invocate de recurenta-reclamantă.
3. Cu privire la recursul formulat de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.
3.1. Prevederile art. 24 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 554/2004 sunt clare şi obligă autoritatea să îndeplinească întocmai dispoziţia hotărârii definitive şi irevocabile, într-un anumit termen prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În speţă, hotărârea judecătorească irevocabilă nu a fost executată de bună voie de către autorităţi în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) sus-menţionate.
3.2. În mod firesc, s-a dispus aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, conducătorii celor două autorităţi fiind amendaţi cu 20% din salariul minim brut pe economie.
3.3. Pentru aceasta, reclamanta nu este datoare să dovedească existenţa unui prejudiciu şi nu este posibilă reluarea judecăţii cauzei prin reanalizarea motivelor care au condus la pronunţarea Sentinţei civile nr. 97 din 16 septembrie 2008 definitivă şi irevocabilă.
3.4. Întrucât pârâtul Ministerul Sănătăţii nu a declarat recurs în cauză, orice consideraţii legate de obligarea conducătorului acestuia la amendă nu pot fi analizate de instanţa de recurs.
4. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de G.D.M. şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 20/CC din 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 735/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 726/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
