ICCJ. Decizia nr. 77/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 77/2010
Dosar nr. 6727/1/2009
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta fostă SC S.B. SRL Negreşti - Oaş, în prezent SC D.S.I.E. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Satu-Mare şi A.N.V. - D.J.A.O.V. Satu - Mare, anularea Deciziei nr. 38260/2008, a Deciziei de impunere nr. 292/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală din 2008 emise de pârâte, în sensul înlăturării obligaţiei societăţii reclamante privind plata către bugetul de stat a sumei de 512.456 lei cu titlu de accize şi 395.839 lei cu titlu de majorări şi penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pentru produsele nevalorificate, respectiv pentru produsele aflate în stoc, societatea reclamantă nu datorează accize, deoarece deţinerea de produse accizabile în stoc nu poate fi interpretată ca echivalând cu eliberarea pentru consum, conform dispoziţiilor art. 166 din C. fisc., în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 163 lit. f) privind regimul suspensiv.
A mai arătat reclamanta că potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (7) din C. fisc., în forma în vigoare la data efectuării controlului şi întocmirii raportului de inspecţie fiscală, în cazul unui produs accizabil pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care este depozitat într-un depozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizaţia, acciza devine exigibilă la data comunicării revocării sau anulării autorizaţiei pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum. Or, susţine reclamanta că produsele aflate în stoc nu puteau fi eliberate pentru consum, acestea intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 204 din C. fisc.
S-a mai arătat că în mod greşit au fost invocate de către organele de control dispoziţiile art. 178 alin. (5) din C. fisc. care au în vedere deţinea produselor de către persoane care nu au fost autorizate ca antrepozit fiscal, deoarece reclamanta a avut autorizaţie de antrepozit fiscal şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 192 alin. (7) C. fisc., astfel încât la data de 8 martie 2006 nu avea obligaţia de a calcula şi vira accize la bugetul de stat.
În final a susţinut că în ceea ce priveşte perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007 reclamanta arată că nu a produs, după revocarea autorizaţiei, produse accizabile, având în vedere că din analizele efectuate de Laboratorul Vamal central şi din certificatele de analiză emise de acesta a rezultat că cele 5 rezervoare conţineau alcool nerafinat, denumit impropriu alcool etilic nerafinat, iar pentru ca acest produs să devină accizabil trebuia supus unor procese fizice şi chimice, respectiv rafinării.
În cauză s-a încuviinţat şi administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate, la solicitarea societăţii reclamante.
Prin sentinţa nr. 140/CA/PI din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D.S.I.E. SRL şi a dispus anularea Deciziei nr. 38260/2008, a Deciziei de impunere nr. 292/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală din 2008 emise de pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Satu - Mare şi A.N.V. - D.J.A.O.V. Satu - Mare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză alcoolul brut care are o tărie între 30% şi 84% nu este un produs ci este un semifabricat care stă la baza producerii de alcool etilic de 96% şi a alcoolului tehnic de 90% şi întrucât este un semifabricat acesta nu poate fi comercializat. În concluzie, la data de 8 martie 2006 expertul a arătat că reclamanta nu deţinea în stoc produse care puteau fi eliberate pentru consum, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 165 şi art. 192 alin. (7) din C. fisc.;
- din concluziile raportului de expertiză rezultă faptul că cei 46.781 litri alcool produşi de reclamantă în perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007 nu era alcool etilic supus plăţii accizelor deoarece acesta era alcool brut, respectiv alcool nerafinat şi care nu putea fi comercializat conform dispoziţiilor art. 232 alin. (6) din C. fisc.;
- tot din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că alcoolul brut la care se face referire de către organele de control în actele administrative atacate este un alcool nesupus procesului de rafinare şi, neputând fi comercializat în această stare nu poate fi nici supus plăţii accizelor;
- adresele emise de Direcţia de Legislaţie în domeniul accizelor din cadrul M.E.F. şi certificatele de analiză de laborator emise de Laboratorul Vamal Central nu pot fi avute în vedere de instanţă pentru a înlătura concluziile raportului de expertiză, întrucât Laboratorul Vamal Central nu este unul neutru, iar din conţinutul actelor nu rezultă că s-a stabilit cu certitudine faptul că reclamanta deţinea în stoc alcool etilic rafinat care putea fi supus comercializării.
A concluzionat Curtea de Apel Oradea în sensul că înscrisurile care au stat la baza emiterii actelor administrative fiscale atacate, nu conţin date suficiente menite să dea posibilitatea organului de control să califice alcoolul brut deţinut şi produs de către reclamantă în perioada supusă controlului, ca fiind alcool care putea fi livrat pentru consum.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat recurs pârâtele D.G.F.P. Satu - Mare şi D.R.A.O.V. Cluj, care au invocat ca temei prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi au susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a înlăturat fără temei legal buletinele de analiză din 2008, care nu au fost contestate în conformitate cu dispoziţiile Ordinului din 2006;
- instanţa de fond a ignorat fără temei legal faptul că Direcţia de legislaţie din cadrul Ministerului Finanţelor Publice este organul competent legal să procedeze la clasificarea produselor accizabile.
- de asemenea, ca urmare a aplicării greşite a legii, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că societatea comercială nu datorează accize pentru produsele accizabile avute în stoc la data de 8 februarie 2006, când organele competente au revocat autorizaţia de antrepozit fiscal a societăţii comerciale reclamante.
Recursurile sunt întemeiate.
Aşa cum s-a reţinut în prezentarea rezumativă făcută mai sus, societatea comercială reclamantă nu a mai fost autorizată ca antrepozit fiscal începând cu data de 8 martie 2006, aspect necontestat în cauză.
De asemenea, este stabilit că organele fiscale au calculat obligaţii bugetare suplimentare în sarcina societăţii comerciale în sumă totală de 908.295 lei, din care 512.456 lei accize şi respectiv, 395.839 lei accesorii aferente accizelor datorate.
Astfel, accizele calculate suplimentar corespund cantităţii de alcool brut produsă în perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007, în privinţa căreia societatea comercială a susţinut că nu reprezintă un produs accizabil, precum şi accizele stabilite pentru alcoolul existent în stoc la data revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal, în privinţa căreia societatea comercială a susţinut că acciza nu este exigibilă, în conformitate cu prevederile art. 165 din C. fisc.
Pentru a admite acţiunea, instanţa de fond şi-a însuşit pe deplin concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză care a susţinut că alcoolul brut nu este accizabil, ceea ce reprezintă o depăşire a domeniului său de specialitate, clasificarea produselor accizabile fiind în competenţa organului fiscal, potrivit legii.
Astfel, în cauză, atât alcoolul constatat ca existent în stoc la data de 6 martie 2008, cât şi cel produs în perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007, este alcool cu o tărie medie de 31,56% volum.
Or, organele fiscale au încadrat alcoolul brut în categoria alcoolului etilic în temeiul art. 173 alin. (1) din C. fisc., pe baza analizelor de laborator.
Instanţa de fond a înlăturat în mod nelegal rezultatele buletinelor de analiză deşi acestea nu au fost contestate de către societatea comercială în condiţiile Ordinului nr. 9250/2006 emis de preşedintele A.N.A.F.
De asemenea, instanţa de fond a mai argumentat că alcoolul nerafinat (alcoolul brut) aflat în stoc nu este accizabil deoarece, potrivit art. 232 alin. (6) din C. fisc. comercializarea acestuia este interzisă, concluzie netemeinică din moment ce, potrivit art. 232 alin. (3) din C. fisc. această categorie de alcool poate fi livrată în vrac spitalelor, farmaciilor şi agenţilor economici utilizatori legali de alcool, alţii decât producătorii de băuturi alcoolice.
Pe de altă parte, potrivit art. 192 alin. (7) din C. fisc., în cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizaţia, acciza devine exigibilă la data revocării sau anulării autorizaţiei.
În concluzie, motivele de recurs sunt întemeiate, urmând ca sentinţa atacată să fie casată şi, rejudecând cauza, potrivit considerentelor mai sus, acţiunea va fi respinsă, actele administrative atacate fiind legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de D.G.F.P. Satu Mare şi D.R.A.O.V. Cluj, împotriva sentinţei nr. 140/CA/PI din 13 iulie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de SC D.S.I.E. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 76/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 81/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
