ICCJ. Decizia nr. 81/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 81/2010
Dosar nr. 2505/2/2009
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta L.V. a solicitat, în contradictoriu cu A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, obligarea acesteia la plata de îndată a despăgubirilor ce i se cuvin, potrivit Deciziei nr. 1178 din 7 iulie 2008.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că soţul ei a depus la data de 28 august 1998, la Comisia Judeţeană Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 cerere de acordare a despăgubirilor, care a fost soluţionată după trei ani prin emiterea Hotărârii din 29 noiembrie 2001.
A mai arătat că, deşi hotărârea menţionată trebuia validată în termen de 60 de zile conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, validarea a avut loc abia la 13 aprilie 2007, în urma unui proces prin care A.N.R.P. a fost obligată la emiterea deciziei de validare sau invalidare. S-a susţinut că potrivit Ordinului A.N.R.P nr. 1991/2007, 40% din sumă trebuia plătită în acel an, iar restul de 60% în anul următor, sumă care nu a fost actualizată, motiv pentru care a atacat ordinul menţionat, iar Tribunalul Constanţa a obligat A.N.R.P. la plata despăgubirilor actualizate. Până la data introducerii acţiunii, afirmă reclamanta, pârâtă nu a procedat la efectuarea plăţii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, excepţie care a fost respinsă prin încheierea de şedinţă de la 13 mai 2009, reţinându-se că speţa nu se încadrează în ipoteza textului de lege prevăzut de art. 7 din Legea nr. 9/1998, în sensul că obiectul cauzei nu constă în anularea hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr. 9/1998, ci în plata unor despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 2847 din 1 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei L.V. şi a obligat pârâta A.N.R.P. să plătească de îndată reclamantei despăgubirile ce i se cuveneau conform Ordinului din 13 aprilie 2007, rectificat prin Decizia nr. 1178/2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 13 aprilie 2007 a fost emis Ordinul de validare din 2007 a hotărârii Comisiei Judeţene Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 emisă în anul 2001.
A apreciat prima instanţă, că şi în situaţia în care ordinul menţionat nu a fost legal şi temeinic în privinţa sumei stabilită cu titlu de despăgubire, astfel cum s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Constanța, termenul prevăzut de Legea nr. 9/1998 la art. 8 şi la art. 38 din H.G. nr. 753/1998 se raportează la data validării hotărârii comisiei judeţene, respectiv emiterea ordinului de validare la data de 13 aprilie 2007.
În acest context, a constatat prima instanţă că potrivit art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 9/1998 eşalonarea plăţilor nu poate depăşi doi ani consecutivi, iar prima plată a fost efectuată în anul 2007, astfel încât restul despăgubirilor trebuia achitat în anul 2008, sau cel mult la data de 13 aprilie 2009.
S-a mai constatat că atitudinea pârâtei reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei de efectuare a plăţii integrale a despăgubirilor, iar invocarea de către autoritatea pârâtă a dispoziţiilor art. 38 alin. (5) din H.G. nr. 753/1998 nu poate fi reţinută deoarece pârâta avea obligaţia întocmirii bugetului astfel încât să cuprindă toate sumele datorate în baza ordinelor de validare emise conform eşalonărilor în maxim 2 ani consecutivi.
A concluzionat Curtea de Apel Bucureşti în sensul că termenul de acordarea a despăgubirilor nu poate fi calculat de la data deciziei rectificative, deoarece culpa pentru stabilirea eronată a despăgubirilor aparţine pârâtei, astfel că reclamanta nu poate suferi încă un prejudiciu, constând într-o nouă reeşalonare a plăţii despăgubirilor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs autoritatea pârâtă care a invocat ca temei legal prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut în esenţă, următoarele critici:
- potrivit art. 31 din O.G. nr. 94/2004 şi ale art. 352 alin. (6) din H.G. nr. 1277/2007, soluţionarea cauzei este de competenţa secţiei de contencios administrativ, a tribunalului pe raza căruia se află domiciliul reclamantului;
- pe fond, soluţia instanţei de fond a ignorat prevederile art. 38 alin. (5) din H.G. nr. 753/1998 plata sumelor se face eşalonat în limitele procesuale expres prevăzute.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, hotărârea recurată este casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., fiind dată de o instanţă necompetentă material să judece acţiunea formulată de intimata-reclamantă.
Astfel, este necontestat că obiectul acţiunii îl formează plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 1178/2008 conform prevederilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
Or, din prevederile art. 7 alin. (4) și (5), litigiile care se nasc în legătură cu aplicarea dispoziţiilor acestei legi sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ, a tribunalului în raza căruia domiciliază reclamantul, neexistând nicio raţiune pentru interpretarea acestor dispoziţii legale, în sensul în care competenţa ar aparţine unor instanţe de grad diferit.
În concluzie, hotărârea instanţei de fond este nelegală, urmând să fie casată pentru ca litigiul să fie judecat de secţia de contencios administrativ a Tribunalului Constanţa, unde va fi trimis dosarul.
Astfel fiind, criticile privind fondul cauzei urmează să fie cercetate de instanţa de rejudecare ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, împotriva sentinţei civile nr. 2847 din 1 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 77/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 85/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
